Când s-a demonstrat că salicilatul poate fi folosit în medicină, toată lumea a înghiţit aspirină, cu sau fără de efect.
După apariţia miraculoasei peniciline, ce părea a fi panaceu universal, ne-am aruncat asupra antibioticelor, observând (prea târziu) că microorganismele dăunătoare au devenit rezistente la medicamente.
Când au apărut, în diferite chipuri, învăţătorii (mentori, pedagogi, guvernante ş. c. l.), lumea a crezut că spinoasa problemă a educaţiei s-a rezolvat.
Nici şcoala clasică, cea cu clase de elevi, cu sală de clasă, cretă şi tablă neagră, n-a scăpat de speranţa că este panaceu. Şi nu era …
Luptătorii pentru progres, după ce nu au mai fost arşi pe rug (Altă invenţie a cărturarilor europeni, nu?), se străduiesc de câteva secole în căutarea leacului miraculos ce vindecă toate bolile cronice ale educaţiei. Nume multe, conţinuturi de la interesant la hazliu: şcoala activă, învăţarea prin descoperiri, ritmul personal, scuola aperta etc. etc.
Apariţia informaticii, mai limpede, a calculatorului personal, apoi a telefonului care ştie a face de toate, chiar şi musaca, pasiunea copiilor şi tinerilor care au părăsit cartea tipărită în favoarea maşinilor fono-video, toate acestea au încurcat atât de mult iţele ce păreau eterne, ale vechii şcoli solide în felul ei, încât nu prea mai ştim cum să inovăm în materie de formare, nu de informare.
Dezarmaţi de viteza cu care informatica cucereşte lumea şi minţile încă neconsolidate ale copiilor şi adolescenţilor, teoreticienii caută cu disperare leacuri noi, căci dincolo de informaţia bogată şi instantanee, informatica a devenit un cancer în formarea omului de mâine, mai cu seamă fiindcă nu ştim cam cum va fi acel om, devenit rob al unei maşini care, la o pană de curent electric, poate fi transformat în NIMIC!
Până nu este prea târziu (Deşi eu cred că se apropie vertiginos ceasul al doisprezecelea.), trebuie găsite soluţii. Şi, ca totdeauna, să sperăm că le vom găsi.
Dar mai întâi vă rog să-mi răspundeţi la întrebarea: omul sau calculatorul?
Răspunsul cu „şi şi” îl ştiu. Este total nesatisfăcător, simplist şi imoral. Astfel noi, cei chemaţi să formăm, ne derobăm de uriaşa răspundere ce singuri ne-am ales-o.
Deci …???
Mihai-Emilian MANCAŞ