V-am dat teatru. Vi-l păziţi?

„V-am dat Teatru, vi-l păziţi…” Cred că multă lume ar putea îngăima mai departe cele două strofe ale celebrului  Prolog, azi-mâine bicentenar. Dar aş paria pe foarte multe votci că mai nimeni dintre consilierii aflaţi în curtea lui Pinalti sau Tărâţă habar n-are cine e autorul textului. Iar dacă chiar liderii citaţi ştiu, jur să nu mai pun gura pe strop de aghiazmă toată viaţa.

În aceste condiţii a evoca personalitatea T.T.-ului – istoria sa glorioasă, galeria de „monştri sacri” livraţi teatrului românesc, primul festival de teatru din România, prestigiul cultural european adus urbei –  îmi pare o dăunătoare pierdere de vreme. Ca şi aceea de a vorbi, de la  greci încoace, despre rostul teatrului, poeziei, artelor în cetate. Cât despre catharsis, nici nu poate fi vorba. Astăzi, Teatrul Tineretului, care e şi el om, e prins sub vremuri laolaltă cu toată lumea; cu lumea lui, nu cu lumea lui Pinalti şi Udrea – ca să dau un exemplu de persuasiune  (Caragiale: „Ţinta  democraţiunii române este de a persuada pe cetăţeni”) şi unul de drăgălăşenie; nu cu lumea lui Capatos, Zăvoranca  şi Adrian  copilul minune – ca să dau şi exemple culturale.

Astăzi,  Teatrul Tineretului  arată ca o bunicuţă  forţată să treacă strada; e drept- voia să traverseze, dar în altă direcţie. Instituţia  avea nevoie de o cosmetizare şi s-a trezit într-o rochiţică roz; avea nevoie de reparaţii la acoperiş , şi s-a trezit îngropată în beton, avea nevoie să-şi mărească numărul locurilor din sală, şi s-a trezit cu unul mai mic. (Închipuiţi-vă  ce panaramă ar fi făcut o blondă care, după o operaţie estetică, ar fi păţit acelaşi lucru cu numărul de la sutien!).

Astăzi, Teatrul Tineretului zace cu obloanele trase. Aşteaptă ca babilonia politică să se limpezească cumva. Să prindă un capăt de fir care să ducă spre o voce autoritară şi responsabilă. Aşteaptă degeaba. Alegerile nu vor rezolva nimic. Daţi testul propus la începutul textului candidaţilor la Parlament şi veţi avea aceleaşi surprize. Analfabetismul nu are culoare politică.

Dar ce vină are Teatrul Tineretului? Sigur că da: Iancu Văcărescu,1819. 

PS. Pro memoria:  „V-am dat Teatru, vi-l păziţi/  Ca un lăcaş de Muse, /  Cu el curând veţi fi vestiţi/  Prin veşti departe duse.//  În  el năravuri îndreptaţi,/  Daţi ascuţiri la minte,/  Podoabe limbii noastre daţi/  Cu româneşti cuvinte”.

 

Mircea ZAHARIA