105 de ani de la naşterea pictorului
Artistul plastic Mihai Grecu s-a născut în satul Faraonovca, judeţul Cetatea Albă, sudul Basarabiei (astăzi regiunea Odesa). Copilăria şi-a petrecut-o în satul Taşlac, în familia părinţilor adoptivi Elena şi Grigore Pascaru. Între 1929-1937 a studiat la Şcoala normală din Cetatea Albă. Având înclinaţie către arta plastică a deschis, fiind încă elev, câteva expoziţii personale de pictură în sălile din Cetatea Albă. Acest fapt i-a adus Marele Premiu al tineretului artistic din România şi l-a recomandat pentru a participa la taberele de creaţie de la Baia Mare (1935) şi Balcic (1936, 1937), unde a lucrat alături de marii pictori: N. Tonitza, I. Crigorescu, I. Izer, H. Catargi. Ulterior, şi-a continuat studiile la Academia de Arte Plastice din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe F. Şirato, E. Stoienescu, N. Dărăscu (1937-1940) şi la Şcoala de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău, la profesorul M. Gamburd (1940-1941).
În 1941 s-a evacuat în Rusia, unde a lucrat la depoul de locomotive din Uralsk. Acolo a pictat Maternitate (1944), lucrare care astăzi face parte din tezaurul colecţiei Muzeului Naţional de Artă al Republicii Moldova. După război, în 1945, a revenit la Chişinău, devenind în acelaşi an membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova.
Creaţia lui Mihai Grecu a cunoscut trei perioade distincte, care i-au marcat operele.
Prima cuprinde anii 1950-1960 şi poate fi identificată cu însuşirea profesională a limbajului plastic profesionist în domeniul desenului, compoziţiei şi cromaticii coloristice. Printre cele mai cunoscute opere din această perioadă se numără Femeie cu broboadă galbenă (1956), Natură statică cu peşti uscaţi (1956), Răscoala din Tatarbunar (1957), Primăvara (1957), Ţăran cu pălărie (1957), Între zidurile temniţei (1957) ş. a.
Cea de-a doua perioadă, 1960-1975, reflectă experimentele coloritului decorativ. Din şirul tablourilor de rezonanţă din această perioadă fac parte Fetele din Ceadâr-Lunga (1960), O zi de toamnă (1964), Recruţii (1965), Ospitalitate (1966-1967), tripticul Istoria unei vieţi (1967) şi o serie de peisaje moldoveneşti cu case, beciuri, grădini, porţi, precum şi portrete ale ţăranilor şi intelectualilor ş. a.
Opera sa din ultima perioadă este pătrunsă de filozofia şi mitologia artei populare naţionale îmbinate cu rafinamentul discursului pictural, în contextul mişcărilor artistice moderne europene. Seria pânzelor Masa pomenirii (1976), Pâinea şi soarele (1977), Luna la Butuceni (1979), Porţile (1979), Cimitirul de la Butuceni (1981), Anotimpurile (1984) şi multe altele au fost concepute şi datorită ideilor marelui Brâncuşi. A avut numeroase expoziţii personale atât la Chişinău, cât şi dincolo de hotare: Cernăuţi, Bacău, Bucureşti, Baku, Odesa, Tallinn, Riga, Vilnius, Tartu, Lvov, Moscova, Vologda, Erevan, Nikolaev, Novosibirsk, Kiev ş. a.
Format în spaţiul culturii româneşti, Mihai Grecu a fost considerat un inovator şi o „personalitate complexă şi extrem de dotată”, care a revoluţionat artele plastice din Moldova, rămânând în acelaşi timp pe terenul fertil al tradiţiei româneşti. Multe din tablourile sale au intrat în colecţia de aur a picturii moldoveneşti.
Pentru merite deosebite în artă i-au fost acordate numeroase distincţii şi premii: Medalia de Aur a EREN, URSS (1966, pentru tabloul O zi de toamnă) şi (1970, pentru tripticul Istoria unei vieţi), Premiul de Stat al RSSM (1978), Premiul de Stat al URSS (1990), Premiul Mare al Ministerului Culturii din România (1991, pentru tabloul Omagiu strămoşilor), Ordinul Republicii (1992), Premiul de Excelenţă al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova (1997). În anul 1987 i se conferă Titlul Artist al Poporului din RSSM. În cadrul expoziţiilor Saloanele Moldovei, Bacău (România) – Chişinău (Republica Moldova) din anul 1999 s-a inaugurat Premiul „Mihai Grecu”. Se stinge din viaţă la 9 aprilie 1998 la Chişinău. (N. R. Preluare după Aniversări culturale, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, Chişinău, 2016)
Duc o luptă – poate cea mai aprigă luptă – cu mine însumi, confruntând adevărurile esenţiale – acest pământ, această frumuseţe – unicele şi veşnicele valori omeneşti.
Pictura, aşa cum o înţeleg eu, se face adecvat sau izomorf, ea nu se bazează pe natura vizuală, de realul concret, ci pe nişte lucruri neîntâmplate, dar care ar putea să se întâmple. Nu pictez un măr pentru ca să-ţi lase gura apă, ci pentru a gusta însăşi pictura, ce are o aromă a sa.
Eşti naţional fără să vrei şi câteodată fără să-ţi dai seama, iar liber eşti dacă lupţi să rămâi liber. (Mihai GRECU)
Mihai Grecu rămâne una dintre cele mai proeminente prezenţe care în deceniile postbelice au făcut posibilă legătura, în această zonă, între o mişcare modernă, întreruptă de evoluţii istorice şi noul modernism, aşa cum funcţionează el în estul european, ca o verigă necesară înspre un postmodernism receptat tardiv. În această configuraţie culturală specifică, în care tradiţiile locale au jucat un rol la fel de important ca şi prospecţiunea direcţiilor de idei europene, Mihai Grecu oferă prin excelenţă tocmai o astfel de sinteză. (Constantin PRUT)
Maria HAREA