Profesorul de istorie Mircea Afloare s-a născut la Cernăuţi în 1942. După război familia a revenit în România, tatăl său, Gheorghe Afloare funcţionând ca profesor de română la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Miercurea Ciuc.
Absolvind Facultatea de Istorie şi filosofie din Iaşi, cu bursă republicană, prof. Mircea Afloare putea să-şi aleagă o carieră universitară. Dar a preferat să fie profesor de liceu şi să se implice civic în dezvoltarea urbei pe care a ales-o. Întâi a fost profesor la Liceul nr.2 din Dorohoi. Datorită corectitudinii şi rigurozităţii sale, a intrat în conflict cu nişte activişti de partid, care voiau să-l înveţe o deviză apreciată în acea vreme: „merge şi aşa”. Verticalitatea morală a prof. Mircea Afloare a fost de neclintit. A plecat la Borca însoţit de părinţi. Le-au plăcut locurile, oamenii. Şi a rămas până la sfârşit. Viaţa pe care a dus-o la Borca a fost alcătuită din clipe trăite la intensitate. S-a bucurat de o preţuire uriaşă şi din partea foştilor elevi şi din partea oamenilor din sat. Se spunea că a fost un profesor sever, dar cred că era prea corect, pedant şi scrupulos. Pentru prima dată în istoria liceului, prof. Mircea Afloare a avut olimpici la istorie. Elevi care i-au luat exemplu dăruirea şi acribia şi au devenit la rândul lor dascăli apreciaţi. A organizat excursii în toată ţara cu copii, care, spunea el, nu au avut niciodată posibilitatea să plece din Borca. A fost antrenorul echipei de handbal-fete. Pe băieţi îi antrena talentatul profesor Mihai Petrovici. Când profesorul Petrovici a plecat la Bacău, profesorul Afloare a antrenat şi echipa de handbal a băieţilor. Au fost echipe de handbal foarte apreciate, în lumea sportului şcolar, deţinătoare a numeroase premii la concursurile la care au participat. Profesorii de educaţie fizică şi sport Vasile Sofron, Viorel Bondar, Ion (Duţu) Bondar, Mariea Ţifui-Petric, Ileana Bondar-Răşchitor, Ion Răşchitor cu siguranţă au fost influenţaţi în alegerea carierei de domnul Afloare. A fost bibliotecar cu indemnizaţie al bibliotecii devenită ulterior „Aurel Dumitraşcu”. A fost bibliotecarul fidel şi statornic. În 1990 am luat în primire biblioteca. De atunci m-a susţinut permanent în calitate de consilier al primăriei. Nu a făcut-o numai din imbold cultural, ci şi din mândrie locală. Ştiam că standardele lui sunt ridicate şi nu m-am lăsat nici eu mai prejos. Într-o perioadă tot mai pauperă spiritual, domnul Afloare a fost un etalon de valoare. El a simţit că fără cultură suntem pierduţi. Nu s-a putut desprinde de şcoală şi după pensionare venea să recalculeze medii, se ocupa de comanda de cărţi pentru premii. Avea cele mai multe abonamente din comună. Era cel mai bun, mai instruit şi mai pasionat cititor al bibliotecii. Era hâtru, de o bunătate sufletească rară şi un mare prieten. Un soţ, tată şi bunic de excepţie. Profesorul fără pereche. Prin personalitatea lui puternică şi foarte hotărâtă, domnul Afloare a fost mereu în atenţia colectivităţii. Am pierdut un mare intelectual, acum când sunt preferaţi mediocrii şi superficialii. Oamenii de valoare ca el sunt din ce în ce mai puţini. Sper să nu fie uitat niciodată. Aşa cum spunea Sf. Augustin, oamenii pe care i-am pierdut „sunt oriunde suntem noi” Adică în suflet.
Bibl. Iolanda LUPESCU; Foto: mesagerulneamt.ro