În vremuri legendare, când oamenii credeau în mituri, se spune că Olimpul s-a supărat pe curajosul Prometeu, acesta smulgând Focul de la zei, ca să îl dea la oameni. Noi, astăzi, îl divinizăm pe unul dintre ei, contemporan cu noi, care, convins că omu-i demiurg, a dus această torţă mai departe, acum ca Forţă.
El e Vitalie Belousov, apartenent poporului român şi ca un dat istoric şi ca un muşatin. Adolescent, învăţăcel la „Roman-Vodă”, apoi Inventic nepereche al planetei. În miezul verii a acestui an, revine, redevine romaşcan, spre a se dărui ţărânei de aici, de unde cu decenii şi decenii, a fost plecat să dăruiască lumii, prometeism, creaţie şi alpinism inventic.
La începuturi, prin Geneză, Creatorul a hotărât: „Să fie!”. În vremea noastră, Belousov s-a hotărât: „Să facem!”. Şi a zămislit Ceahlăuri repetate de Invenţii, prin care Omenirea să devină demiurgă, să treacă de la „ieri” spre „mâine” şi mai mult, de la un „astfel” tehnic la un „altfel”, de la inteligenţă individuală, la-nţelepciune pământeană.
Şi Belousov, zilnic, s-a dăruit, a dăruit, nu doar un pârâiaş, ci un ocean inventic ce-a luminat cu cifra:”o sută douăzeci şi trei”.
Să fie, oare, joc aleatoric, că tot atâtea versuri are şi mitul nostru românesc, carpatic şi astralic – „Mioriţa” în varianta ei supremă, versuri din care tot emană galaxii de viziuni?
Un Belousov care, a dus şi el în lume geniul creator, deloc „pustiu”, ci mereu „viu”, al unui neam, ce-şi numără istoria, nu ca evenimente schimbătoare, ci ca prezenţă şi afirmare, cu un răboj întins peste Milenii.
Un Demiurg moldav, ştiut de o Planetă şi preţuit de ea, prin revărsări de recunoaşteri fără seamăn. Cele naţionale, multiple şi diverse, culminează cu „Steaua României, în grad de Cavaler”, iar cele planetare, zeci de Medalii, Aur şi Argint, zeci de Distincţii, statale, internaţionale, trecute prin Academii. Un munte de Onoruri, unui alt Munte, nu de „Ave”, ci de Modestie.
Un Dascăl cu studenţi ieşeni în jur, ce gândea, crea sau deschidea noi căi, ca Prometeu, ca prometeii lumii şi demiurgii din poporul lui.
Un Patriarh al ritualului inventic, apartenent, ca tânăr şi reîntors, sacralic, într-un Oraş numit, de un scriitor al lui, cu nume de „Patriarhul”. Oraş ce l-a convins de preţuirea sa, numindu-l „Cetăţean de Onoare” muşatin şi însumându-i mareea de Creaţii şi Triumfuri, în Muzeul inedit al lui „Roman-Vodă”.
Prin „revenirea” sa în Urbea-i din adolescenţă, aici se consfinţeşte, încă odată, un „An Belousov”, după ce Terra l-a instituit, în acest secol, pe plan internaţional.
Seniorul planetar întru Inventică rămâne, în Memoria Naţională şi Universală, ca un părinte al unui număr nefiresc de mare de creaţii de acest gen.
Plecând spre Infinit, a mai lăsat în urmă, însă încă una. Fără Brevet, Laboratoare şi Academii.
Invenţia Sa fără de număr e: Ce să faci, să poţi să fii „Nemuritor!…”.
Gheorghe A. M. CIOBANU