Scriitorul Ion Druţă s-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodişte, judeţul Soroca, Regatul României (în prezent, raionul Donduşeni), în familia lui Pantelei, zugrav de biserici, şi a Soficăi, ţărancă de origine ucraineană. A făcut şapte clase de şcoală românească, pe când Basarabia făcea parte din Regat. Imediat după război, a urmat cursurile de tractorişti (1945) şi pe cele ale unei şcoli de silvicultură (1946). A absolvit cursurile de literatură la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957).
Se stabileşte la Chişinău şi lucrează ca reporter la ziarul republican „Ţăranul sovietic” şi apoi la revista „Femeia Moldovei” (1950-1953).
A debutat în 1951 cu povestirea „Problema vieţii”, publicată în revista „Octombrie”. După câteva cărţi de proză scurtă – „La noi în sat” (1953); „Poveste de dragoste” (1954) ‒ s-a bucurat de primul său mare succes public cu nuvela „Frunze de dor” (1957), o tulburătoare poveste de dragoste, având ca fundal viaţa ţăranului basarabean în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial şi cele imediat de după.
Au urmat o serie de titluri care i-au adus consacrarea: „Dor de oameni” (1959); „Piept la piept” (1964); „De la verde pân la verde” (1982); „Biserica Albă” (1988) ş. a.
Un caz aparte în activitatea sa de creaţie îl constituie romanul-dilogie „Povara bunătăţii noastre”. Temându-se de cenzura din RSSM, scriitorul a trimis o traducere a acestuia în limba rusă pentru redacţia revistei „Drujba narodov” de la Moscova. Prima parte a dilogiei, „Balade din câmpie”, a fost publicată în 1968, tot la Moscova, în limba rusă, într-un supliment al revistei „Drujba narodov”, editat de Casa Editorială „Izvestia” din capitala RSFSR, cu ilustraţii ale renumitului pictor Igor Ogurţov.
Problematica din proza lui Ion Druţă se regăseşte şi în piesele sale de teatru: „Casa Mare” (editată, în 1959), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Frumos şi sfânt” (1974) ş. a. Majoritatea spectacolelor au fost jucate cu succes pe teritoriul întregii URSS, precum şi în multe dintre ţările din fostul lagăr socialist. Piesa,, Casa Mare” a fost montată în premieră în anul 1961, la Teatrul Central al Armatei Sovietice din Moscova, iar în 1962 – la Teatrul Moldovenesc Academic Muzical Dramatic de Stat „A. S. Puşkin” din Chişinău (actualmente, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”).
În anii ̓90, la Teatrul-Studio „Mihai Eminescu”, a avut loc montarea acestei drame, de regizoarea Nicoleta Toia, cu Viorica Chirca şi Petru Hadârcă în rolurile principale. (N.R. – Spectacol prezentat şi pe scena Teatrului Tineretului, 1991)
A mai editat piesa „Apostolul Pavel”, epopee creştină în două acte (1999) şi două volume ale epopeii teatrale „Harul Domnului” (2001).
Caracteristic pentru creaţia lui Druţă e faptul că unele scrieri dramatice, cum ar fi „Horia”, au devenit pe parcurs proze (romanul „Clopotniţa”), iar unele nuvele sau romane („Povara bunătăţii noastre”, „Biserica Albă”) au fost transpuse în piese de teatru.
A publicat concomitent şi literatură pentru copii: „Cenuşica” (1962), „Bobocel cu ale lui” (1972), „Povestea furnicii” şi „Balada celor cinci motănaşi” (1973), „Daruri” (1983).
Eseistica lui Ion Druţă inserează piese de răsunet, care au marcat momente istorice importante: „Eminescu, poet naţional” (1970), „Mozart la sfârşitul verii” (1970), „Lumea lui Cehov” (1985), „Pământul, apa şi virgulele” (1988), „Cine a stins lumina în România” (1989). Multe dintre ele s-au regăsit în volumul bilingv rus-român „Ora jertfirii” (1998).
Problematica abordată în lucrările sus-menţionate este cea deja cunoscută din scrierile anterioare: limba, istoria, problemele de sorginte etică şi estetică, de ecologie, agricultură. A fost primul scriitor basarabean care a ridicat problema revenirii la alfabetul latin în mod public încă din 1965, la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor a RSSM, desfăşurat în perioada 14-15 octombrie 1965 la Chişinău. În 1969, scriitorul părăseşte republica şi se stabileşte la Moscova.
În 1987-1990, Ion Druţă a fost preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, ales unanim în acest post de colegii de breaslă. Deputat al poporului din fosta URSS (1989), la Congresul I al deputaţilor poporului, a fost ales membru în parlamentul de la Moscova, fiind şi consilier al preşedintelui Mihail Gorbaciov.
În anul 1989, la Chişinău, s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Teatru „Ion Druţă şi teatrul contemporan”, la care au participat critici şi trupe de teatru din Rusia, Franţa, Estonia, Lituania, Letonia şi România. Scriitorul se angaja activ în procesul de resuscitare naţională, militând pentru limba română şi alfabetul latin, pentru drapelul de stat tricolor.
A fondat şi animat prima publicaţie în grafia latină din Moldova postbelică –,, Glasul” (ulterior, „Glasul naţiunii”), primele două numere fiind editate la Riga şi Vilnius, în ţările baltice, apariţie care a contribuit şi ea la procesele de emancipare naţională.
Devenit o figură emblematică a acestei mişcări, era considerat o mare autoritate spirituală, un lider naţional. Emisiunile de Revelion de la Televiziunea Naţională, în care Ion Druţă „stătea la sfat cu poporul”, au fost sugestive în acest sens.
În 2004, la Soroca, a fost inaugurat monumentul numit „Lumânarea Recunoştinţei” (cu variantele „Badea Mior” şi „Monumentul Poetului Anonim”), la propunerea lui Ion Druţă.
Operele lui Ion Druţă au fost traduse în limbile rusă, franceză, germană, spaniolă, engleză, japoneză, polonă, ucraineană, bulgară, kazahă, letonă, maghiară, lituaniană, georgiană, cehă, slovacă, armeană, uzbecă, azeră etc.
A fost omagiat cu numeroase premii, ordine şi distincţii naţionale şi internaţionale.
În anul 2009, a devenit primul Cavaler al Ordinului „Bogdan Întemeietorul”, acordat de fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin, în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la renaşterea naţională, pentru merite în dezvoltarea relaţiilor culturale cu ţările străine şi activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului statului pe plan internaţional.
Este membru de Onoare al Academiei Române (1990), membru activ al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992), doctor honoris causa al Universităţii de Stat din Moldova (1999).
(N.R. – Prelucrare după – Calendar Naţional 2023, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Chişinău, 2023)
Ana STRUŢĂ
Bibliografie selectivă:
Druţă, Ion. Biserica Albă: Roman / Ion Druţă. – Ed. a 6-a. – Chişinău: Cartier, 2015. – 543 p.
Druţă, Ion. Căsuţa de la Răscruce:Proză memorialistică / Ion Druţă. – Chişinău: Cartier, 2018. – 313 p.
Druţă, Ion. Clopotniţa: Roman / Ion Druţă. – Chişinău: Cartier, 2014. – 277 p.
Druţă, Ion. Daruri: Povestiri / Ion Druţă; editor: Gheorghe Erizanu. – Ed. a 2-a. – Chişinău: Cartier, 2017. – 66 p.
Druţă, Ion. Despărţirea apelor: Almanah epistolar / Ion Druţă. – Chişinău: Cartier, 2020. – 426 p.
Rec.: Ciobanu, Mircea V. Scurt epistolar literar: Vasile Coroban către Ion Druţă // Revista literară. – 2021. – Nr 3 (56). – P. 10-11.
Druţă, Ion. Frunze de dor: Roman / Ion Druţă. – Ed. a 13-a.– Chişinău: Cartier, 2014.– rar român-francez. – Chişinău: Epigraf SRL, 2006. – P. 94-100.
Bileţchi, Nicolae. Romanul „Povara bunătăţii noastre” de Ion Druţă la o nouă lectură / Nicolae Bileţchi // Philologia. – 2018. – Nr 1/2. – P. 61-73.
Botnariuc, Ludmila. Ion Druţă – păstor al cuvintelor spirituale şi omul cu cele mai multe doruri: [Cafenea Literară cu genericul „Ion Druţă – păstor al cuvintelor frumoase” organizată la Biblioteca Publică Raională „A. Donici” din Orhei] / Ludmila Botnariuc // Opinia liberă. – 2020. – 18 sept. – P. 5.
Ciocanu, Ion. Asumarea bucuriilor şi deznădejdilor…: [creaţia lui Ion Druţă] / Ion Ciocanu // Făclia. – 2020. – 9 oct. – P. 11.
Ciocanu, Ion. Nuvelistica satirico-umoristică din anii 1960- 1970: [cu referire la Ion Druţă, Vasile Vasilache, Alexei Marinat, Petru Cărare et al.] / Ion Ciocanu // Destin românesc. – 2019. – Nr 3/4 (109-110). – P. 87-96.
Ciocanu, Ion. Povara bunătăţii noastre. Ion Druţă la 90 de ani / Ion Ciocanu // Revista literară. – 2018. – Nr 9. – P. 23.
Druţă – doi în unu / Arcadie Suceveanu // Revista literară. – 2018. – Nr 9. – P. 8, 93.
Şleahtiţchi, Maria. Publicistica lui Ion Druţă sub semnul manipulării / Maria Şleahtiţchi // Contrafort: Revistă a tinerilor scriitori din Republica Moldova. – Chişinău, 2002. – Nr 9/10. – P. 14-15.
Trifan, Călina. Druţă Ion / Călina Trifan // Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia. – Chişinău: Prut Internaţional, 2010. – P. 232-234.