Pentru cei care au ales să-şi petreacă duminica de 16 noiembrie 2025 la lansarea cărţii „Agapia şi Văratec – cele două sate mănăstireşti ale României”, decizia s-a dovedit de bun augur, deoarece au avut parte de un eveniment de foarte înaltă şi elevată ţinută. Şi nici nu se putea altfel, având în vedere că întâlnirea a fost patronată de Cristina Mihaela Verzea – director adjunct ştiinţific al Complexului Naţional Muzeal Neamţ, care, din această poziţie contribuie la coordonarea şi gestionarea activităţilor muzeale, promovând totodată patrimoniul cultural şi istoric al regiunii. Cu o experienţă bogată în domeniul muzeologiei, Cristina Mihaela Verzea joacă un rol esenţial şi în dezvoltarea unor proiecte culturale şi educaţionale ale Complexului Muzeal şi se implică activ în iniţiative menite să atragă vizitatori şi să crească vizibilitatea muzeului în comunitate şi dincolo de aceasta.
Evenimentul a fost remarcabil în special datorită personalităţilor care au participat şi anume autorul volumului, scriitorul, omul de litere şi jurnalistul Grigore Ilisei, conf. univ. dr. Livia Iacob, director executiv al Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Cătălin Jeckel, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi director al Editurii Doxologia.
Din discursul Cristinei Mihaela Verzea decupăm un fragment, în care se adresează în egală măsură publicului dar şi autorului cărţii: Nu cred că există cineva din această sală care să nu fi mers la Agapia şi Văratec, fie pentru a se reculege, fie pentru a se încărca de bine şi de frumos, fie pentru a-şi însoţi oaspeţii şi a se mândri cu aceste comori ale ortodoxiei româneşti. Cele două mănăstiri au dăruit atâtor generaţii mărturii spirituale pe care iată, cu inconfundabilul har de povestitor ni le dăruiţi în cele 326 de pagini ale volumului pe care astăzi îl lansăm. Bucurii spirituale care au fost dăruite oaspeţilor statornici în căutarea luminii, cum foarte frumos spunea Presfinţia Sa, Părintele Timotei Prahoveanu, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Totodată, aceste bucurii au fost dăruite şi pelerinilor grăbiţi, care au fost la rândul lor mişcaţi de acest univers neprihănit, cum foarte frumos l-aţi numit.
Conf univ. dr. Livia Iacob a început prin a povesti crâmpeie ale unei copilării trăte într-un regim comunist, în care îşi permitea uneori luxul să calce în vreo biserică, alături de vecini sau colegi, prelungirea acestui lux fiind vacanţele petrecute la Agapia sau Văratec, adică cele două sate mănăstireşti pe care autorul acestei frumoase cărţi apărute la Editura Doxologia le aduce în faţa noastră prin testimonii, amintiri şi impresii de vieţuitor mirean.
Este o carte a cărţilor această impropriu spus monografie, această călătorie într-un timp al sacrului pe care foarte mulţi dintre trăitorii de azi nici măcar nu-l pot concepe. Este un timp pe care Grigore Ilisei îl reînvie printr-un lexic care este cu totul particular, al domniei sale, al scriitorului, al prozatorului, al autorului de nuvele şi romane, care este sadovenian de atent cu cuvintele şi care ştie că toate vocabulele unui autor contribuie la a reaşeza, din temelii, o lume despre care unii pot crede că trebuie să fie uitată. Grigore Ilisei se încăpăţânează să aducă în prezent ceea ce de fapt este atemporal, pentru că sacrul – şi a spus-o foarte bine Mircea Eliade – nu are indici temporali. Sacrul preexistă, există şi va continua să dea sens lumii şi într-un viitor în care noi nu vom mai exista fizic. Acest sacru este foarte greu de surprins în cuvinte şi maestrului Grigore Ilisei îi reuşeşte foarte bine acest lucru. De ce? Pentru că o face cu smerenie… – a mărturisit în final Livia Iacob.
Cătălin Jeckel, atât în calitate de cititor cât şi de editor a declarat că la Doxologia acest volum nu este o apariţie solitară, singulară, ci a fost precedat de alte cărţi scrise de domnul Grigore Ilisei în acelaşi duh: Pisanii de azi şi de demult, Osteneli sacerdotale, Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete şi Sanctuarele memoriei, fiind doar câteva dintre cărţile de aceeaşi factură, care ar putea constitui veritabile surse auxiliare, suport pentru orele de limbă şi literatură română, în cadrul învăţământului preuniversitar şi nu numai. Aceste lucrări ale domniei sale trădează o fascinaţie şi o îndrăgostire irevocabilă faţă de frumosul imaterial aşezat într-un frumos material, căci ce altceva sunt alcătuirile de piatră şi lemn ale bisericilor, durate pe rugăciunea neîncetată şi rugăciunea inimii.
Despre propria-i carte Grigore Ilisei spune: Am purces la un asemenea demers, scriind încă din deceniile regimului ateu despre aceste rezervaţii de îngeri, rezistente împotriva tuturor tentativelor de suprimare. Sigur, odată ce zidurile au căzut şi libertatea şi-a regăsit locul în aşezământul nostru statal, am putut spori lucrarea noastră întru revelare către lumea largă, care trebuia să aibă ştiinţă cu privire la acest tezaur al ortodoxiei româneşti. La Agapia şi la Văratec are loc ceva neasemuit, o osmoză, în cadrele sacrului, între viaţa călugărească şi cea mirenească. E o înfrăţire benefică ambelor părţi, care nu sminteşte rosturi, ci adaugă valori, când acestea consonează.
Publicul a fost atât de mult cucerit de valoarea personalităţilor de la pupitru şi de discursul acestora, a intrat atât de profund în poveste, încât la sfârşit sala a devenit neîncăpătoare pentru doritorii de autografe, pe care Grigore Ilisei le-a acordat cu multă răbdare, calm şi atenţie, în vorbe de duh personalizate pentru fiecare.
Gianina BURUIANĂ