În a doua jumătate a anului 2020, la propunerea prof. Mihai Mancaş, sub emblema Editurii „Cetatea Doamnei” din Piatra-Neamţ (manager ing. Viorel Nicolau, filatelist, librar, publicist şi autor al mai multor cărţi), a fost reeditată una din cărţile lui Dumitru Almaş, cunoscut şi apreciat în epocă, profesor universitar, publicist, prozator, întemeietor şi conducător de reviste, în prezent uitat aşa cum se întâmplă, din păcate, cu mulţi dintre marii noştri scriitori.
Pentru cei mai tineri cititori (şi nu numai), care nu au avut şansa să se întâlnească în timpul şcolii măcar cu povestirile istorice ale autorului şi ca să nu se mai repete nedreptatea care i s-a făcut în ultimul an al vieţii (decedat 12 martie 1995), când i s-a refuzat acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Piatra-Neamţ la intervenţia unui consilier ignorant şi pătimaş căruia nu merită să-i pomenim numele, prezentăm succint câteva date biobibliografice ale autorului.
Dumitru ALMAŞ (pseud. lui Dumitru Ailincăi) s-a născut în ziua de 19. 10. 1908, la Negreşti, judeţul Neamţ, în familia cu mulţi copii a Mariei (n. Cojocaru) şi a lui Ion Ailincăi.
A frecventat cursurile şcolii primare din satul natal, apoi pe cele ale Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ (1921-1928). După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, secţia istorie-geografie (1933), şi-a luat licenţa (1934) cu teza Voltaire istoric, susţinută în faţa lui Nicolae Iorga şi a lui Simion Mehedinţi. După un stagiu de redactor la ziarele Zorile, ziar independent de dimineaţă, (Buc. 5.05.1935 – 21.12.1937), când îşi înscrie numele într-o listă de colaboratori din care făceau parte Tudor Arghezi, Victor Eftimiu şi I. C. Parhon, şi Lumea românească, va lucra în învăţământ ca profesor: la liceele din Silistra şi Călăraşi (Basarabia, 1938-1939), la Liceul „Petru Rareş” (1946-1947) şi la Şcoala Normală de Băieţi „Gheorghe Asachi” (1947-1948), ambele din Piatra-Neamţ, timp în care a fost detaşat la Secretariatul de Stat al Educaţiei Tineretului (1946-1947). Acum semnează versuri, alături de George Demetru Pan, Lucian Mircea (pseud. prof. Constantin Borş), Har. Mihăilescu, Constantin Gavriliu, Mircea Butnaru, V. Atomulesei ş. a. în cadrul cenaclului literar „Slova Nouă” din Piatra-Neamţ.
În 1949, susţine un concurs, şi va fi numit conferenţiar (1949-1972), în continuare, urcând treptele ierarhiei universitare: profesor (1972-1975), apoi consultant, după pensionare, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Prorector al Universităţii Populare (1985-1993) şi profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii Spiru Haret din capitală (1990-1995). Ca membru în conducerea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, iniţiază editarea revistei Magazin istoric (1967-1969) şi va fi redactor-şef al acesteia. Colaborează susţinut la reviste istorice şi literare, alcătuieşte manuale de istorie pentru diferite trepte de învăţământ, colaborează la radio şi tv: cu expuneri şi scenarii. A fost consultant istoric pentru filmele Pintea (1976), Iancu Jianu, Zapciul (1980) şi Iancu Jianu, haiducul (1981). Se numără şi printre colaboratorii publicaţiei Azi. Revistă română de literatură, critică de artă (Buc., mart. 1932 – sept. 1940), în care îi este consemnat debutul literar cu nuvela Moartea colecţionarului de fluturi (1938) şi în care, după un an, publică Miron Costin, ce inaugurează seria de biografii romanţate şi de romane istorice, vizând o apropiere între demersul său ştiinţific şi cel literar.
În nr. 40/1936, al revistei moderniste Raza literară, (Buc.,15.09.1932-15.01.1933; dec.1933; nov. 1938-mart.1939) va publica o recenzie la Caietele săptămânale, publicaţia lui Eugen Herovanu, născut la Piatra-Neamţ. Nu este lipsită de importanţă colaborarea sa în paginile Almanahului «Scânteia», (1966), unde semnează alături de Petru Comarnescu, Ion Coteanu, Alexandru Dima, Ion Holban, Titus Popovici, Dan Verona ş. a. Nu prezentăm întreaga operă a celui care are o contribuţie de seamă, atât în domeniu ştiinţific, cât şi în cel literar. Numai ca publicist a scris peste 5.000 de studii şi articole publicate în ţară şi în străinătate.
Mai facem o menţiune: Dumitru Almaş s-a remarcat ca un fiu deosebit al locurilor natale, răspunzând tuturor solicitărilor de a contribui la viaţa ştiinţifică şi culturală a Judeţului Neamţ.
Profesorului avea să i se facă dreptate, post-mortem, în anul 2003.
Alte colaborări: Colocvii, (eseuri şi comentarii); Drum. politic, social-literar, Roşiorii de Vede; Flacăra literară; Iaşul nou,(fragmente de priză); Lumea românească.
La toate acestea se adaugă un număr important de volume literare.
Reeditarea romanului „Acolo, în Filioara” de către Editura Cetatea Doamnei în Colecţia Restitutio după 77 de ani de la apariţia primei ediţii este un semn de preţuire a valorilor culturale din judeţ, înscrise în panteonul culturii naţionale şi se numără printre puţinele readuceri în actualitate în ultimii ani.
Romanul lui Dumitru Almaş, sperăm să nu greşim, se alătură literaturii române de război, fie şi amintind numai capodoperele arhicunoscute ale lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu ş. a.
Spre deosebire de aceşti scriitori, Dumitru Almaş prezintă ororile Primului Război Mondial, nu pe câmpul de luptă, ci aşa cum s-au răsfrânt ele asupra vieţii celor rămaşi acasă, într-un sat din Moldova, aflat în apropierea oraşelor Piatra-Neamţ şi Târgu-Neamţ şi a Mănăstirii Horaiţa.
Viaţa satului în care au rămas femeile, copiii şi bătrânii este controlată de autorităţile reprezentate de un primar aproape inexistent, de un jandarm afemeiat şi de un notar, toţi preocupaţi să se îmbogăţească şi să-şi satisfacă propriile plăceri făcând tot felul de abuzuri sub pretextul aplicării legilor. Dar, romanul este valoros nu numai prin imaginile satului sărăcit şi bântuit de o molimă care face ravagii în rândul locuitorilor, ci mai ales prin crearea unui personaj excepţional Valeriu, fiu al lui Constantin (plecat pe front) şi al Mariei Barbu, rămasă acasă cu cinci copii.
Din punct de vedere structural, naraţiunea este împărţită în 12 capitole, fiecare sugestiv intitulat şi distribuite în câteva părţi care au ca titlu ani din intervalul 1916-1920.
În acest interval de cinci ani, atât frumuseţea naturală a locurilor cât şi evenimentele care tulbură viaţa satului sunt văzute de autor prin ochii şi sufletul copilului Valeriu Barbu care evoluează de la vârsta de opt ani până la terminarea clasei a cincea când se desparte cu greu, cu regrete şi cu teama de necunoscutul ce îl va aştepta după plecarea la studii în Piatra-Neamţ. Desigur, toate cele întâmplate şi trăite de acest copil sunt, cu discreţie, prezentate de autorul care de fapt, rememorează propriile amintiri din copilărie reuşind cu o măiestrie aparte să îmbrace totul cu o încărcătură emoţională intensă pe care o transmite şi cititorului, fie că acesta a cunoscut sau nu ororile războiului.
Romanul mai conţine şi câteva personaje luminoase precum duduia Mărioara, una din fiicele învăţătorului Dandu, care este elevă normalistă şi se va ocupa de îngrijirea bolnavilor din spitalul improvizat în clădirea şcolii, Moş Toader Toacă, pândar pe moşia boierului – un înzestrat cu darul povestirii, cel care îi spune lui Valeriu poveşti cu haiduci cu feţi frumoşi, cu zâne şi zmei.
Lectura romanului „Acolo, în Filioara” duce cu gândul la „amintirile” lui Creangă, numai că naraţiunea lui Dumitru Almaş este plasată într-un alt moment istoric, iar personajul principal nu este zburdalnic şi zglobiu ci este mereu năpădit de grijile şi lipsurile familiei, şi numai rareori devine visător, preocupat mereu de descifrarea tainelor din lumea înconjurătoare, căutând răspunsuri la diverse întrebări ce îl preocupă permanent.
Dacă avem în vedere că această carte a fost publicată în 1943 când Al Doilea Război Mondial nu se terminase încă, putem aprecia cât de mult i-au marcat ororile războiului copilăria autorului. Dar oricâte argumente am prezenta, doar lectura fiecărui cititor va putea să confirme cele spuse de noi în puţine cuvinte.
Poate ar fi fost necesar pentru cititorul de astăzi ca această reeditare să fie însoţită nu numai de scurtul text introductiv semnat de fiica scriitorului, Ioana Jitaru, şi de citatul de pe manşeta a doua a cărţii semnat de George Călinescu, ci şi de un studiu mai amplu referitor la viaţa şi opera autorului, fie şi cu concesiile pe care acesta le-a făcut regimului comunist.
Cu toate acestea, trebuie să apreciem la superlativ actul cultural deosebit de important al Editurii „Cetatea Doamnei”, care ne restituie o carte importantă din patrimoniul cultural local.
Ianuarie 2021
Constantin TOMŞA