Gândul unei reviste literare sau de cultură în general m-a stăpânit de când eram elev şi student. Era pentru mine un miracol – unicul mod de a spune celorlalţi cine eşti şi ce crezi. La alte piedici, greutăţi, obstacole sociale, materiale sau morale nu m-am gândit niciodată.
Şi timpul a trecut. Anii de liceu au zburat, la fel şi cei de (la) facultate. Dar visul a rămas … S-a păstrat la fel de curat, ca atunci, demult, când s-a înfiripat …
Apoi au venit vremurile confruntării directe cu viaţa, într-un tumult vijelios sub semnul revoluţiei socialiste, când a visa dincolo de orizontul colectivităţii era nu numai un risc, ci chiar o condamnare sau un exil. Şi au venit apoi evenimentele stihinice din decembrie ′89. Şi stâncile de beton şi oţel s-au dărâmat, şi cei 45 de ani de „victorii măreţe” s-au transformat în ruine, dar visul meu s-a păstrat la fel, limpede şi frumos ca orice vis. Şi atunci s-a strecurat în mine ca un fior un gând tainic: visurile sunt mai trainice decât piatra, decât fierul, visurile sunt nemuritoare.
Aşa şi visul meu a supravieţuit prăpădului şi a început să capete contur, întâi mai firav, apoi din ce în ce mai clar, până când a devenit realitate.
Visul s-a transformat în realitate acum cinci ani. Totul a fost posibil deoarece, dincolo de marile neajunsuri aduse şi întâmplate după decembrie 89, nu putem nega şi un câştig imens: gândurile şi visurile au devenit libere. Putem gândi şi visa cu ochii deschişi, în cuvinte şi imagini, avem dreptul să ne exprimăm plenar tot ceea ce simţim şi năzuim, fără oprelişte.
Nişte sumane albe şi negre au răscolit din ′90 încoace lumea şcolii româneşti, nu în structurile administrative şi programatice, ci în inimile şi gândurile celor care dau viaţă acestei instituţii fundamentale a statului.
Aşa s-a născut o instituţie nouă şi liberă, la fel ca şi oamenii ei: Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare.
Şi o dată cu sindicatul a prins contur real şi visul meu, căci acest vis era visul nostru, al tuturor celor care ne desfăşurăm munca şi jocul pe acest „câmp alb cu oi negre”.
N-a fost uşor. Trebuiau lămuriţi 31 de oameni pentru a aproba fondurile de finanţare a revistei. Şi bani erau puţini, cerinţe din toate părţile. Şi încă o dată frumuseţea visului a învins strălucirea amăgitoare a arginţilor. Colegii noştri din Consiliul Judeţean au aprobat în unanimitate fondurile necesare, fiind siguri că din toate lucrurile bune aduse şi înfăptuite prin sindicat, acesta era cel mai bun: revista APOSTOLUL.
Şi ce departe pare în amintire martie 1999 şi ce aproape în timpul contingent! Au trecut doar cinci ani. Totul s-a petrecut în birou la Dida, la C.C.D. – pe atunci d-na Răducu era directoare.
Ce bucurie a mai fost. Dar şi ce zarvă şi scandal. Săbii scoase, ochelari sparţi şi chiar şi vorbe mai puţin auzite scrâşnite printre dinţi.
Aşa e orice naştere, cu suferinţă şi bucurie şi copilul s-a născut. Apostolul a văzut lumina zilei. Nr.1 cu mirosul proaspăt al tuşului a pătruns în plămânii avizi de aer curat şi cuvinte adevărate ai colegilor noştri. S-a băut şi o şampanie, s-a urat şi „Ani mulţi şi rodnici”, urare de bun augur, pe care o facem şi la acest ceas aniversar: „Să ne trăieşti întru mulţi ani Apostol drag şi mereu să întinereşti prin gând şi oameni!” Şi cum la ora aducerilor aminte, e firesc să-i amintim pe cei de la început, pe cei care au suferit şi au trăit momentul facerii dintâi: Florin Florescu, Ştefan Corneanu, Mircea Zaharia, Alina Pamfil, Dumitriţa Răducu, Elena Vulcănescu, Gheorghe Amaicei, Constantin Tomşa, Eduard Covali (†), Iosif Covasan, Luminiţa Felea, Dan Agrigoroaie.
N-am putea vorbi încă de un cadru organizatoric academic, cu un program de club englezesc al colectivului redacţional. Ne adunăm la un semnal, câţi putem. Ceea ce e important e că nu trădăm, nu amăgim, materiale vin. Ele se adună şi lunar revista noastră apare şi sigur va apărea.
La sugestia unora, dar şi din iniţiativa proprie, revista şi-a lărgit orizontul cu un supliment literar-artistic la trei luni. Iar mai recent, organizatoric, s-au dezvoltat trei subredacţii: Piatra-Neamţ, Roman şi Tg. Neamţ. Şi compartimentul desfacere s-a îmbunătăţit şi se va îmbunătăţi în continuare prin abonamente anuale în toate unităţile şcolare. Un vis s-a împlinit. Dar visul naşte visuri noi. Apostolul are „vânt bun din pupa”, aşa că visând, vom încerca să transgresăm limitele judeţului, mai întâi prin colaboratori şi apoi prin aria de răspândire.
La moment aniversar îmi doresc sănătate şi „ani buni înainte cu Apostolul”.
Prof. Ştefan CORNEANU
(Apostolul nr. 58, martie 2004 – 5 ani de la apariţie)