Trăim, din păcate, nu doar într-o epocă a uriaşelor cuceriri ştiinţifice, unele benefice, altele cu rezultate apocaliptice pentru omenire, ci şi a proliferării imposturii, a sporirii exponenţiale a intelectualilor – laptop, care au instaurat nestrămutata lor convingere că istoria începe odată cu clipa în care ei au învăţat să dibuie ştiinţa pe ecranul P. C. -ului.
Răspunzând unui apel prietenesc al cărturarilor din satul meu de baştină, am început de-o vreme „a şterge pravul de pe cronice bătrâne”, în dorinţa de a contribui după puterile mele la realizarea unei monografii aduse la zi, unica tipărită până acum fiind redactată în 1912 de preotul iconom stavrofor Vasile Darie, paroh al satului.
Între alte aventuri arhivistice, am poposit, cu respect şi admiraţie, într-un tom cu filele îngălbenite, scris în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea de către Constantin Darius, „dirigintele” şcolii din Dobreni între 1869 – 1900, un autodidact care, după mărturiile contemporanilor săi, citea şi vorbea în nu mai puţin de şase limbi de mare circulaţie.
Filele sale cuprind şi cea dintâi încercare de monografie a comunei; din păcate, lucrare netipărită; din fericire, manuscris scăpat până azi din focul războaielor şi al furtunilor sociale.
Şi, cum trăim în epoca luptei contra poluării şi pentru salvarea Pământului faţă cu încălzirea distructivă, era Ecologiei născute de nici măcar o jumătate de secol; şi, cum Ecologia a devenit peste noapte prima ştiinţă din lista marilor interese „globale” (adică ale Globului Terestru!), surpriză! Iată ce scria Constantin Darius în monografia sa acum un veac şi jumătate:
„În capul satului Negresci, spre Vest, e o fabrică de ferestrea provisorie, a unor comercianţi. Pădurea de brad ce se taie e de pe moşia Negresci. (Negresci, adică Negreşti, astăzi comună, făcea parte din comuna Dobreni. n. a.) Unde este acum satul Negresci, se spune că ar fi fost o pădure seculară. Încă mai sânt case vechi, făcute din bârne ce s-au tăet şi s-au clădit pe loc. Chiar şi pe dealurile din jurul satului se găsesc cioate (trunchiuri) a copacilor, care se scot şi în locul lor se ară.
Şi astăzi se urmează cu tăetul şi distrugerea pădurilor, pentru a se ara toate dealurile şi coturile, din care cauză săceta se simte, cu toate că-i la munte, şi vitele ni se împuţinează şi degenerează din lipsa păşunei în abundenţă, cum era în trecut.” (Sublinierea noastră. n. a.)
Cum vi se pare? Dacă nu ar exista în text neputinţele gramaticale şi ortografice ale vremii de atunci, l-aş crede pe învăţătorul Constantin Darius un militant ecologist din presa zilei de azi, 19 mai 2019, când scriu aceste rânduri.
Mihai-Emilian MANCAŞ