Chiriţa lui Alecsandri a respectat dintotdeauna „o prioritate” a Iaşului. Evident, a Teatrului Naţional din „dulcele târg”. Cine l-a văzut pe Miluţă Gheorghiu în spectacolul „Chiriţa în provincie”, nu l-a mai uitat niciodată. Şi culmea, sunt unul dintre ei, deşi nu mai sunt tânăr. Replicile: „Ioane, leagă curcanul de picioarele de dinapoi” sau „sculatul devreme şi însuratul de dimineaţă sunt lucruşoare dulci”, îl făceau inegalabil. Când se juca Chiriţa, Naţionalul din Iaşi, gemea de lume, balcoanele „dădeau să cadă”. Pe atunci, spectatorii iubeau teatrul la nebunie. Miluţă devenise copilul răsfăţat al spectatorilor ieşeni. Parcă era făcut să înterpreteze Chiriţa bardului de la Mirceşti.
Cum în anii studenţiei am locuit la Căminul studenţesc „M. Eminescu” de pe str. Cuza-Vodă, vis-a-vis de Teatrul Naţional din Iaşi, una – două mă duceam să-l văd pe talentatul artist. Nu singur, cu toţi nemţenii care îl iubeau. L-am văzut şi pe Lăpuşneanu, glumind cu toată lumea. Dar întâlnirea cea mai tare a avut loc pe Sărărie, în tramvai. Mai clar? Într-o dimineaţă frumoasă, harnicul tramvai de cartier urca spre Bojdeuca lui Creangă din Ţicău. Pe la mijlocul dealului s-a oprit. Lumea, călătorii credeau că s-a defectat. Da de unde, vatmanul tramvaiului l-a văzut pe Miluţă şi s-a oprit să-l ia şi pe el. Frumos gest, nu?
Alecsandri a făcut la vremea lui o prorocire care s-a adeverit. A zis că „Chiriţa”, acest tip de persoană, va face epocă în Teatrul românesc. Prorocirea s-a adeverit, Chiriţa este actuală şi astăzi. Trăieşte printre noi, o vedeţi pe stradă vorbind la mobil, întrebând partenera de discuţii: „Ce faci fă?”. O vedeţi dând cu subsemnatul la DNA sau comandând cerşafuri de mătase la puşcărie. O vedeţi tocmindu-se în piaţă pentru câţiva bănuţi amărâţi cu nişte băbuţe care vând trei floricele. Şi în zilele noastre Guliţă învaţă franceza, engleza, germana, să înţeleagă noii stăpâni. Bărbaţii au rămas şi ei aceiaşi Bârzoi care trebuie să scoată bani din orice, să-şi păstreze slujba sau, cel puţin să devină deputaţi în Parlamentul ţării. Asemănarea pare perfectă.
Dar vulcanicul Miluţă a ostenit. De unde ştim? Din cartea „Surâzător comediantul trecea” semnată de Sorina Bălănescu. De la ea am aflat că la sfârşitul carierei artistul abia mai putea vorbi. Părerea ieşenilor care l-au iubit toată viaţa? „Miluţă nu mai poate!”. Şi diagnosticul a fost corect.
Inscripţia de pe piatra de mormânt a ilustrului actor din Iaşi sună aşa: „Aşa e lumea o comedie,/ Iar noi artiştii, care-o jucăm/ N-avem dorinţă, alta mai vie/ Decât aplauze să merităm!”.
Deci, aplauze pentru Miluţă, care toată viaţa a salutat: „Sănătate, bre!”. Iar Chiriţei nu trebuie să-i mai urăm nimic; viaţa ei e lungă cât a poporului român. (Dumitru RUSU)