S-a născut la Iaşi în anul 1851. Primele două clase le-a absolvit la şcoala primară Nr.1 de băieţi din Dorohoi, singura şcoală primară din oraş în acel timp.
În clasele I şi a II-a, a avut ca dascăl pe învăţătorul-director Mihail Alboteanu, un adevărat „domn Trandafir”.
Clasele a III-a şi a IV-a le-a urmat la Iaşi. Ca elev a fost un element desăvârşit.
În arhiva din acele timpuri se regăseşte notat în catalog elevul Haret Spiru notat cu calificativul EMINENT la mai toate obiectele de studii, ca şi la purtare. Studiază ştiinţele exacte şi este primul român doctor în matematici.
Prin teza sa de doctorat „Asupra invariabilităţii axelor mari a orbitelor planetare” (1878) a adus o contribuţie de valoare mondială în probleme de mecanică cerească, demonstrând, contrar opiniei generale de atunci, că axele mari ale orbitelor planetare nu sunt invariabile, ele suferind anumite perturbaţii în timp.
Ca ministru al instrucţiunii a luat măsuri pentru extinderea reţelei şcolilor primare săteşti, a şcolilor de meserii şi a şcolilor secundare.
Alături de asociaţiile profesionale ale învăţătorilor a luptat pentru ideea de răspândire a culturii în masele ţărăneşti.
A făcut reforma învăţământului secundar şi superior (1898) şi a învăţământului profesional (1899).
A introdus în locul liceului clasic unic, liceele pe trei specialităţi: o secţie clasică, o secţie modernă, o secţie reală.
Prin măsurile luate, ministrul Spiru Haret a urmărit organizarea unitară a învăţământului de cultura generală, orientarea lui mai realistă, ponderea mai mare acordată ştiinţelor reale (matematică, fizică, chimie, biologie)
Cu câtă dragoste privea Haret cadrele didactice, în mod deosebit învăţătorii…
Orice învăţător ar fi bătut la uşa casei din strada Verde, era binevenit, ascultat şi îndrumat şi pleca cu sufletul mai luminat şi împăcat.
În revista ŞCOALA ŞI VIAŢA, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, din noiembrie-decembrie 1932, No. 9-10, pagina 426 este redată următoarea întâmplare:
La un moment, soneria de la intrare anunţă pe cineva. Erau doi soţi, învăţători din judeţul Neamţ. Ministru Haret este înştiinţat. Neputându-i primi imediat, având încă de lucru cu primul ministru şi nedorind să-i amâne pe altă dată, se adresă lui Sturza, rugându-l să-i îngăduie o clipă a lipsi din birou.
Urcă repede în sala de sus, unde era d-na Haret şi invitaţii, şi-i şopteşte „vor veni aici doi învăţători soţi. Acordă-le şi lor aceeaşi atenţiune pe care o ai faţă de ceilalţi invitaţi. Dacă sfârşesc cu primul ministru, voi fi şi eu cu voi”.
Cei doi soţi învăţători sunt primiţi şi prezentaţi miniştrilor streini şi soţiilor acestora: cu puţina franţuzească ce-o ştiau şi prin mijlocirea d-nei Haret, atmosfera puţin rece de la început dispare curând, şi ei se simt încântaţi de cinstea şi de consideraţia ce le-a dat-o ministrul lor, pe care nu-l pierd din ochi, când el revine la dânşii şi căruia îi spun din activitatea învăţătorilor din judeţul lor de munte.
În această lună a anului 2015 se împlinesc 103 ani de la moarea lui Spiru Haret, cel mai de seamă om de şcoală pe care l-am avut noi, românii. În revista citată, la pagina 363, D.V. Ţoni, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, îşi încheia astfel cuvântul rostit la douăzeci de ani de la moartea lui Spiru Haret: „Amintirea lui va fi în aceste clipe, pentru învăţători şi profesori, prilej de îmbărbătare şi de reînviere a energiei lor sufleteşti, iar pentru ceilalţi, pentru vinovaţii care au şi datoria şi putinţa de a îndrepta răul şi n-o fac, o mustrare!”. Iată un mesaj care şi-a păstrat actualitatea…
Profesor Gheorghe AMAICEI