Rememorări nemţene

Iulie, 2022

■ 2/1933 – n. Alexandrina-Camelia Al. Mancaş, la Chilia, Talpa, Neamţ (d. 28 mai 2022, Nevers, Franţa) profesoară, prozatoare, memorialistă. A urmat Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Cariera didactică: la Liceul Teoretic din Bicaz şi la Liceul „Petru Rareş”. A debutat editorial cu romanul „Eternitate de trei ani”, prefaţat de Dumitru Almaş. Alte cărţi: „Iepurii de la Iepureni” (colab.), 1997; „Alb”, versuri 1997; „Şerbeştii lui Talpă”, monografie (colab.) 2004. Colaborări: „Apostolul”, „Asachi”, „Ateneu”, „Revista de educaţie fizică şi sport” ş. a.

 ■ 4/1896 – n. Mihai Onofrei, la Băreşti, Iaşi (d. 1980, Bucureşti), pictor, sculptor. A absolvit Academia de Arte Frumoase, Iaşi. Cu sprijinul lui G. T. Kirileanu, Socrat Lalu şi G. D. Lalu, studiază la Roma, împreună cu Aurel Băeşu. Revenit în ţară, se stabileşte la Piatra-Neamţ (1928). În 1929, pleacă la Academia „La Grande Chaumière” din Paris, expune, apoi, la Budapesta (1947) şi la Bruxelles (1968). Este autorul altoreliefului Calistrat Hogaş şi al basoreliefurilor lui Ion Negre şi Mihai Stamatin, fixate în faţa Colegiului Naţional „Petru Rareş”.

■ 6/1958 – n. Adrian Alui Gheorghe, la Topoliţa, Neamţ, scriitor. Facultatea de Filologie, Iaşi, dr. în filologie. Distins cu Premiul Naţional al U. S şi cu Ordinul Meritul Cultural, în Grad de Cavaler şi de Ofiţer. Fondator al Colocviilor Naţionale de Poezie. Cărţi: „Ceremonii insidioase”, „Titanic şvaiţer”, „Bătrânul şi Marta”, „Frig”, roman epistolar, în colaborare cu Aurel Dumitraşcu (editura „Conta” 2008), „O dramă la vânătoare”, „Paznicul ploii”, „Contribuţii la estetica umbrei”, „Urma”, „Laika” ş. a. A îngrijit multe cărţi din creaţia lui Aurel Dumitraşcu.

■ 15/1954 – n. Ioan Popei, la Agapia, Neamţ, artist plastic. A absolvit Şcoala Populară de Artă, participă la expoziţii de grup cu artiştii din Piatra-Neamţ şi la taberele de creaţie. Este autor de pictură religioasă, cu care se afirmă în ţară şi în străinătate. Expoziţii: Franţa, Olanda, Australia, Austria, Germania, Ungaria. Are lucrări în colecţii din Europa, Australia şi S. U. A. A primit Marele Premiu al Expoziţiei Taberei de Creaţie Botoşani, Premiul pentru Portret la Concursul „Arthur Verona” ş. a.

■ 15. 07. 1976 – n. Daniel Dieaconu, la Piatra-Neamţ, profesor mentor pentru istorie, doctor în istorie (2007), membru al Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău, membru al Consiliului Director al Forumului Montan Român, Filiala Neamţ. Cărţi: „Legendele Muntelui Ceahlău”, „Evreii din Moldova de Nord, cu privire specială asupra Judeţului Neamţ / De la primele aşezări până în anul 1938”, „Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu”, „Mitologie şi creştinism la Muntele Ceahlău” ş. a.

■ 18/1933 – n. Mihai-Emilian Mancaş, la Dobreni, Neamţ, profesor, poet, prozator, dramaturg, eseist. A absolvit Liceul „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ şi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. Profesor la Bicaz şi Piatra-Neamţ. Deputat (1990). A debutat în „Iaşul nou”. A colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Asachi”, „Ateneu”. Volume: „Freamătul luminii” (colab. 1958); „Iepurii de la Iepureni” (colab.), „Sine ira”, „Bistriţă, apă vioară” (2010), „Mămăliga” (2011), „Poezii din juneţe” (2012), „Teatru” (2012); „Zilele: Lumea lui Iţă (2013), „Moara lui Tudoran” (2014) ş. a.

■ 16/1970 – n. Ciprian Istrate, la Piatra-Neamţ, artist plastic, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi (2008). Între 1996 şi 2008, expune la Centrul Culturii Franceze, Galeriile „Top Art”, Galeriile „Vert”, Galeriile „Lascăr Vorel”, toate în Piatra-Neamţ; Centrul Ecumenic Durău, Galeria „Arta” Bucureşti, Palatul Parlamentului (2014). A pictat 16 biserici şi 12 catapetesme în judeţele Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ, Harghita. I s-a acordat distincţia „Cuvioasa Parascheva” a Patriarhiei Române (1999), distincţia „Stephanus Magnus Defensor Fidei Cristiani”, Iaşi (2002), Premiul special la Bienala „Lascăr Vorel” (2007).

■ 20/1939 – n. Mihail Apăvăloae la Avereşti. Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Biologie-Geografie din Iaşi. Profesor, cercetător la Staţiunea „Stejarul” din Pângăraţi. A publicat în reviste şi tratate din ţară şi din străinătate, peste 80 de lucrări ştiinţifice. Cărţi: „Ghid de practică geologică, geografică şi biologică în partea centrală a Carpaţilor Orientali” (cap. Climatologie); „Geografia României, I, Geografia fizică” (cap. Clima); mai multe studii monografie ale localităţilor Piatra-Neamţ, Stăniţa; Pângăraţi, Tarcău, despre biserici şi Protopopiatul Piatra-Neamţ.

■ 23/1913 – n. Ioan Iacob de la Neamţ, la Crăiniceni, Horodiştea, Botoşani (d. 5. 08. 1960), a urmat, liceul, la Cozmeni-Cernăuţi şi în 1932, rudele vor să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, dar el a refuzat şi după un an a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, ostenindu-se ca bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Este tuns în cinul călugăresc. Pleacă în Ţara Sfântă la Mănăstirea Sf. Sava (paracliser, infirmier), se nevoieşte într-o peşteră aproape de Marea Moartă (1939-1940), într-un lagăr pe Muntele Măslinilor (1940-1941), se întoarce la Mănăstirea Sf. Sava, e hirotonit diacon (1947), preot în biserica Sfântului Mormânt; în obştea Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul (1952), se retrage în peştera Chilia Sf. Ana (1953, 7 ani). A trecut în veşnicie, trupul său, după 20 de ani, a fost aşezat într-o raclă de chiparos şi a fost trecut în rândul sfinţilor (20-21. 06. 1992).

■ 23/1950 – n. Lucian Strochi, la Petroşani, Hunedoara, profesor, doctor în filologie, scriitor, critic literar şi de artă. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti. Editorial a debutat cu „Penultima partidă de zaruri”, proză scurtă (1985). Este autor a peste treizeci de volume de proză scurtă, romane, poezie, teatru, teorie şi critică literară. Face critică de artă plastică. Director al Revistei „Asachi”. Este membru al U. S. şi al U. A. P. Alte cărţi: „Gambit”; „Cuvântul cuvânt”; „Cicatricea”; „Sonete”; „Teatru”; „Poesii vechi şi nouă” ş. a.

August, 2022

■ 2/1891 – n. Mihail Jora, la Roman (d. 10. 05. 1971, Bucureşti), compozitor, dirijor, membru al Academiei Române (1955). A absolvit Conservatorul şi Facultatea de Drept, Iaşi, Conservatorul din Leipzig. Fondator al Societăţii Compozitorilor Români; membru al Institutului „Max Reger” din Bonn (1948). Creaţia: balete („Curtea veche”, „La piaţă”, „Când strugurii se coc” ş. a.), suita simfonică „Privelişti moldoveneşti”, muzică de cameră („Cvartetul de coarde”) lieduri, pe versuri ale poeţilor români ş. a.

■ 8/1907 – n. Gheorghe I. Cartianu, la Borca, Neamţ (d. 26. 06. 1982, Bucureşti), inginer, profesor universitar doctor docent (1970), membru corespondent al Academiei (1964). Absolvent al Şcolii Politehnice, Bucureşti, asistent la Şcoala Politehnică (1934), la Societatea de Radiodifuziune pentru Studioul Bucureşti. Publică articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare şi neliniare, a formulat noul criteriu de stabilitate, criteriul Cartianu-Loewe. Primele instalaţii româneşti de emisie de radio cu modulaţie de frecvenţă, pe unde metrice, în România (1947); primul releu pe unde metrice (1952) dispecer radiotelefonic pentru galerii de mină (1966), sisteme de transmitere a orei exacte. Cărţi: „Modulaţia de frecvenţă”; „Bazele radiotehnicei”; „Analiza şi sinteza circuitelor electrice”; „Sinteza în domeniul frecvenţei”; „Semnale, circuite, sisteme”. Colaborări: „Telecomunicaţii”, „Buletinul Institutului Politehnic din Bucureşti”, „Memorii şi Monografii” ale Academiei.

■ 9/1977 – n. Gianina Cărbunariu, la Piatra-Neamţ, regizor dramaturg. A absolvit Facultatea de Litere, Bucureşti (2000), Facultatea de Teatru, secţia Regie de Teatru (2004) şi a făcut Masterul de scriere dramatică la UNATC I. L. Caragiale Bucureşti (2006). Îşi susţine tot aici (2011) teza de doctorat cu lucrarea „Regizorul dramaturg” (Magna Cum Laude). Membru fondator al grupului „dramAcum”; burse şi rezidenţe de dramaturgie la Wiesbaden, Londra, Valence. S-a remarcat cu piesa „Irealităţi din Estul sălbatic” la Concursul „Camil Petrescu”. Piesa „Stop the Tempo”, pusă în scenă de „Trupa Douche Froide”, regizor Manu Moser, a fost prezentată la Geneva şi la Neuchätel. Piesele sale, „Stop the Tempo”, „mady-baby.edu/ Kebab”,’(montate de ea la Teatrul Luni de la Green Hours şi Teatrul Foarte Mic) şi „Tipii ăştia seamănă cu părinţii noştri”, traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie, Italia. În prezent este director al Teatrului Tineretului.

■ 16/1950 – n. Mircea-Titus Romanescu, la Piatra-Neamţ, pictor, a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti şi Universitatea de Arte. Master în „management şi impresariat în arte vizuale”, Membru al U. A. P. din România, al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici UNESCO şi ARIPA din Torino. Expoziţii: Bacău, Bârlad, Bucureşti, Chişinău, Piatra-Neamţ, Timişoara, Austria, Bruxelles, Cehia, Veneţia, Olanda, Germania. Premiul I la Festivalul Naţional şi câştigător al Concursului Cooymans-Covalenco.

■ 19/1879 – n. Lascăr L. Vorel, la Copou, Iaşi (d. februarie 1918, München, Germania), pictor postimpresionist. Şi-a petrecut prima parte a vieţii la Piatra-Neamţ. După Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, studii în Germania. Expune uleiuri şi guaşe în cadrul Societăţii Tinerimea Artistică. Singura expoziţie personală Galeria „Golz” din München (1931). În prezent, Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ deţine o parte a lucrărilor reprezentative din creaţia lui şi organizează Bienala de Pictură „Lascăr Vorel”.

■ 19. 08. 1934 – d. Nicu I. Albu (n. 1872, Piatra-Neamţ, avocat, funcţionar de stat, publicist. A absolvit Şcoala Primară Nr. 1 din localitatea natală, Liceul Internat şi Facultatea de Drept din Iaşi; ajutor de judecător, apoi avocat la baroul din Piatra-Neamţ, secretar al Consiliului Judeţean (1899), ajutor de primar (1903), apoi, din 1911, avocat al statului, pensionat în 1929. Decorat cu „Crucea României”. A publicat în: „Îndrumarea”, „Biruinţa”, „Telegraful”, „Avântul”. Autor: „Proba scrisă în materia civilă în dreptul roman şi român”, Iaşi, 1896.

■ 20. 08. 1944, Parasca Agape (n. Boca), în satul Răchiţi, Judeţul Suceava. A expus pictură şi grafică în expoziţii personale (design vestimentar la Bicaz şi Piatra-Neamţ), împreună cu Mihai Agape şi în expoziţii colective organizate de Filialele Bacău şi Neamţ ale U. A. P. (1975-2014). A participat la Bienala „Lascăr Vorel”, la „Voroneţiana” din Suceava, la mai multe tabere de creaţie. Lucrări în colecţii din ţară şi din: S.U.A., Germania, Italia, Spania.

■ 20/1975 – n. Lucian Gogu-Craiu, la Piatra-Neamţ, artist plastic, absolvent al Liceului de Artă din Piatra-Neamţ şi al Academiei de Arte Vizuale „George Enescu” din Iaşi (1999). Din 2002, membru al U. A. P. din România. Personale la Piatra-Neamţ. Colective şi de grup: Piatra-Neamţ, Târgu-Neamţ, Iaşi, Bicaz, Bucureşti, World Art Media, Contemporary Istambul Art Fair – Turcia, CIGE – China International Gallery Expozition, ART Basel, Miami Beach ş. a. Realizează grafică de carte şi de presă. Lucrări în colecţii din ţară şi străinătate.

■ 30/1960 – n. Ştefan Potop, la Tazlău, Neamţ, profesor, artist plastic. Absolvent al Academiei de Arte „George Enescu”, Iaşi (1987). Este profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ şi deţine funcţia de preşedinte al Filialei Neamţ a U. A. P. din România. Expoziţii: Bacău, Baia Mare, Bucureşti, Buzău, Gura Humorului, Iaşi, Piatra-Neamţ, Târgu-Mureş, Veneţia, Praga. Tabere de creaţie: Ardeluţa, Brateş, Viişoara, Borca, Dumbrava, Potoci, Durău, Văratic, Tarcău, Tazlău. (N. R. – Prelucrare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin Tomşa, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).