Sorin Grumuş este un cunoscut istoric militar şi autor de cărţi, distins cu importante embleme militare de onoare şi de merit.
S-a născut la 22 februarie 1972, în Roman, judeţul Neamţ. Este absolvent al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, al Institutului Militar de Intendenţă şi Finanţe „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (secţia subofiţeri), al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti şi al unui master la Facultatea de Filologie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Lucrările sale de referinţă sunt: Istoricul Regimentului 14 Dorobanţi Roman (2015), Istoria Militară a Oraşului Roman (2 volume publicate în 2019), 1918. Album documentar, editat de Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ (2018), şi Istoricul Bazei 95 Aeriană Bacău (2020).
Sorin Grumuş este preţuit şi admirat atât pentru virtuţile sale de cercetător conştiincios, pasionat, cât şi pentru nobilele sale însuşiri sufleteşti care-l fac îndrăgit de toţi cei care-l cunosc.
– Ce vă doreaţi cel mai mult în copilărie?
– Fiind un mare „consumator” de carte, atunci când împrumutam cărţi de la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din oraşul Roman, eram fascinat de un raft aflat la intrarea în sala de lectură, pe partea stângă, în care se aflau operele autorilor nemţeni. Îmi amintesc că, în mintea mea de copil, îmi doream ca într-o bună zi să fiu şi eu acolo în calitate de autor de carte. De asemenea, abonat fiind la revista „Magazin istoric”, voiam să public şi eu măcar un articol în acestă prestigioasă revistă de popularizare a istoriei care apare neîntrerupt din anul 1965. Au trebuit să treacă mulţi ani de studii şi cercetări, dar visul meu din copilărie a fost îndeplinit. Povestea merge mai departe…
– Cum a intrat istoria în viaţa dvs. şi care sunt persoanele de la care aţi avut de învăţat cel mai mult?
– Am avut şansa ca în anii urmării cursurilor Şcolii Gimnaziale „Carol I” din municipiul Roman să-l am profesor la disciplina istorie pe domnul Petru Rachieru. Un profesor devotat, care a fost şi dirigintele clasei mele, şi care a reuşit să îmi insufle pasiunea pentru studiul istoriei încă din clasa a V-a, fapt pentru care îi sunt profund recunoscător. Am continuat pe un drum ascendent în studierea istoriei, prin urmarea cursurilor Colegiului Naţional „Roman-Vodă” din oraşul Roman, o instituţie de învăţământ elitistă, unde la disciplina istorie am avut-o profesoară pe doamna Valeria Andreiu. Studiile liceale au reprezentat pentru mine perioada marilor acumulări, concretizate şi prin obţinerea unor rezultate bune la Olimpiada judeţenă de istorie. În ceea ce priveşte orientarea studiilor mele către istoria militară, care a venit în timpul susţinerii cursurilor şcolii militare, şi consilierea în elaborarea primelor lucrări, un merit deosebit a avut domnul comandor în rezervă profesor univ. dr. Aurel Pentelescu, personalitate a istoriografiei româneşti contemporane. Trebuie precizat faptul că în judeţul Neamţ s-au născut două personalităţi ale istoriografiei contemporane: domnul prof. univ. dr. Ioan Scurtu, în comuna Dochia, şi domnul comandor în rezervă dr. Gheorghe Vartic, în comuna Vânători, care, prin lucrările de istorie şi istorie militară publicate, au adus o contribuţie importantă la istoriografia română.
– Când aţi ştiut că o să vă îndreptaţi spre o carieră militară?
– Am absolvit studiile liceale în vara anului 1990, într-o perioadă foarte dificilă pentru societatea românească, implicit pentru un adolescent care îşi căuta drumul în viaţă, preocupat de foarte multe întrebări, la care avea prea puţine răspunsuri. Urmarea unei cariere militare, care să îmi asigure stabilitate, am considerat-o cea mai bună soluţie, în contextul respectiv. După 33 de ani de activitate la structuri militare din patru garnizoane ale ţării, la această dată sunt subofiţer în rezerva armatei române.
– Aveţi un model de istoric militar, un înaintaş pe care-l preţuiţi?
– Am certitudinea că orice om are nevoie de modele şi repere la care să se raporteze în viaţa personală şi profesională. Din fericire, istoria noastră naţională ne oferă un număr mare de personalităţi de excepţie care şi-au adus contribuţia la realizarea marilor noastre deziderate naţionale şi/sau la dezvoltarea civilizaţiei şi culturii naţionale şi universale. Pentru mine, marele istoric şi patriot Nicolae Bălcescu, liderul şi ideologul incontestabil al Revoluţiei române de la 1848 din Muntenia este un astfel de model de urmat. Cu siguranţă, nu există progres educaţional fără modele şi valori. Mai mult decât atât, consider că nu putem vorbi de valori fără tradiţii. Un popor, pentru a rămâne ancorat în istorie, trebuie să producă valori universale. Poporul român a reuşit de-a lungul existenţei sale să producă astfel de valori universale în diferile domenii. Acest proces este permanent şi numai prin educaţie se pot crea astfel de valori în viitor, în ciuda unui proces îngrijorător de decadenţă a societăţii contemporane.
– Vorbiţi-ne, vă rog, despre preocupările actuale.
– Preocupările mele actuale se împart între organizarea, colaborarea şi participarea la diferite activităţi cu caracter cultural-educativ de promovare a istoriei militare şi tradiţiilor armatei române, cu predilecţie în rândul tinerei generaţii, şi studierea şi cercetarea documentelor din arhivele statului şi arhivele militare, în vederea pregătirii expunerilor şi publicării de articole ştiinţifice în reviste de specialitate. Vă fac cunoscut faptul că am în proiect în faza finală o lucrare de istorie militară dedicată operaţiunilor militare desfăşurate, în primăvara şi vara anului 1944, pe frontul de la Culmea Pleşului de la Târgu Neamţ şi Valea Moldovei intitulată astfel: Lupte de apărare la est de Carpaţi: Culmea Pleşului şi Valea Moldovei (aprilie-august 1944). Acest nou volum este prevăzut a fi lansat la începutul lunii mai 2026. În calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Neamţ „General de divizie Nicolae Rujinschi”, şi preşedinte al Fundaţiei „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” – Filiala Roman-Neamţ, am în proiect o serie întreagă de activităţi realizate în colaborare cu diferite instituţii de cultură, în vederea promovării personalităţilor militare şi contribuţiei armatei române la îndeplinirea marilor deziderate naţionale.
– Daţi-ne exemple de bravi nemţeni, de lideri de pe meleagurile noastre care s-au distins prin curaj, prin viziune strategică…
– Lista personalităţilor militare care s-au născut în ţinuturile nemţene şi care s-au remarcat în războaiele noastre naţionale, începând cu Războiul de Independenţă până la cel de-Al Doilea Război Mondial, este impresionantă. Amintesc doar câteva dintre acestea: colonel Gheorghe Alexandru Ruset-Roznovanu, general Nicolae Rujinschi, general Gheorghe Rujinschi, general Vasile Nădejde, maior Panait Donici, general Gheorghe Makarovitsch, general Nicolae Dăscălescu, general medic Nicolae Vicol, general Ernest Broşteanu, general Iacob Zadik, general Mihai Buttescu, general aviator Vasile Gavriliu, general Vasile Bărboi, maior Gheorghe Răşcănescu, colonel Raoul Halunga, căpitan aviator Lucian Toma.
– Ce nu poate sau ce n-ar trebui să uite un istoric militar?
– Un cercetător al istoriei are datoria, pentru a nu se discredita, de a nu fi partizan în evaluarea şi descrierea unor evenimente istorice şi de a reda cu acurateţe adevărul istoric.
– Ce vă place cel mai mult: să scrieţi sau să le vorbiţi oamenilor?
– Ambele variante de exprimare şi-au dovedit viabilitatea de-a lungul istoriei omenirii. Ar fi interesant să ne amintim de marii oratori ai antichităţii şi opoziţia cu care a fost întâmpinată apariţia scrisului. În ceea ce mă priveşte, rămân adeptul dictonului latin: „Verba volant, scripta manent” (Vorbele zboară, scrisul rămâne).
– Gheorghe Grigurcu, un cunoscut literat, spunea că a iubi trecutul înseamnă a te iubi pe tine. La fel crede şi Sorin Grumuş?
– Cu siguranţă. Mai mult decât atât: „Historia magistra vitae est” (Istoria este învăţătorul vieţii), după cum spunea Marcus Tullius Cicero.
A consemnat Violeta MOŞU