Trei sărbători pentru istoria României

 

De 9 mai sărbătorim Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial (1945).

„Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, declara, pe 9 mai 1877, în Camera Deputaţilor ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu. A doua zi, pe 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou şi votată de către Camerele reunite, după care a fost promulgată de către domnitorul Carol I şi publicată în Monitorul Oficial.

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI, dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.

Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propune stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.

În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. (Red.)