/
Dragi colegi,
Începem astăzi un nou an şcolar, unul în care ne dorim să ne păstrăm unitatea, dar şi forţa de a lupta mai departe pentru drepturile angajaţilor din educaţie. Incapacitatea Guvernului de a avea un dialog real, dar şi refuzul acestuia…
Comunicat oficial
Sindicatul nu face politică partinică. Sindicatul face politici sociale şi îşi apără membrii. În ultima perioadă, asistăm la critici dure din partea unor politicieni şi mai ales din partea speechwriterilor lor, şi din stânga, şi din dreapta, la adresa sindicatelor,…
Abuzurile structurilor de control ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării
• Interviu cu dl Ionel Hociung – preşedinte al Sindicatului din Învăţământ Neamţ – Domnule Ionel Hociung, în calitate de preşedinte al Sindicatului din Învăţământ Neamţ, ce mesaj doriţi să le transmiteţi cadrelor didactice, pornind de la realitatea că rolul…
O LEGE A SALARIZĂRII CU ORICE PREŢ? MAI ARE EDUCAŢIA VREO VALOARE ÎN OCHII GUVERNULUI?
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” – organizaţii sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar şi universitar, care reprezintă interesele a peste 300.000 de salariaţi –…
Demersuri pentru protejarea educaţiei şi sănătăţii în aplicarea reformei salarizării
La data de 30 iulie 2026, vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, senatorul Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senatul României, şi deputatul Alexandru-Mihai Ghigiu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, au transmis Preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der…
O analiză asupra sistemului educaţional din România (I)
Educaţia, de când există ca mecanism social, a reprezentat un factor esenţial al progresului social, economic şi cultural, fiind considerată, în literatura de specialitate, principalul mijloc de formare a capitalului uman. Cu toate acestea, în România, educaţia, în prezent, este…
Examenele toamnei – BACALAUREAT 2026
SINTEZA REZULTATELOR ÎNAINTE DE CONTESTAŢII Pe plan naţional Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat pe 18 august rezultatele la a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat din acest an (înainte de contestaţii). Prezentate sintetic, datele statistice agregate relevă următoarea…
Toamna dascălilor: Între nostalgia catedrei şi demnitatea senectuţii
1 septembrie înseamnă, prin tradiţie, un nou început de an şcolar. Pentru oamenii din învăţământ, este momentul în care clopoţelul sună adunarea la catedră. Cu toate acestea, pentru mulţi dintre colegii noştri, toamna aceasta nu mai aduce freamătul catalogului. Ei…
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au sărbătorit împreună ZIUA LIMBII ROMÂNE
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au sărbătorit împreună, şi anul acesta, în sesiune festivă, Ziua Limbii Române. Evenimentul a avut loc simultan în Aula Academiei Române şi în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, luni…
