Dă-i unui om un peşte şi îl vei hrăni o zi. Arată-i cum să pescuiască şi îl vei hrăni pe tot restul vieţii lui. (Stephen R. Covey)
Şcoala Profesională Specială, comuna Ştefan cel Mare, ocroteşte, şcolarizează şi profesionalizează elevi cu cerinţe educaţionale speciale (deficienţe mintale şi deficienţe asociate) proveniţi din familii şi din şcolile speciale din judeţul Neamţ, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 ani în domeniile: Industrie textilă şi pielărie, Agricultură, Alimentaţie publică.
Şcoala Profesională Specială, comuna Ştefan cel Mare, este o unitate de învăţământ care a cunoscut de-a lungul anilor multe schimbări, ce au avut acelaşi scop şi anume: educarea, profesionalizarea, ocrotirea şi integrarea socio-profesională a tinerilor cu cerinţe educative speciale (deficienţă mintală pe diferite grade).
În contextul învăţământului tehnic european, Şcoala Profesională Specială trebuie să ofere condiţii materiale optime pentru derularea procesului instructiv-educativ. Pe parcursul anilor instituţia s-a dezvoltat foarte mult ajungând în prezent să aibă o bază materială comparabilă cu serviciile educaţionale planificate, fiind beneficiara unui Proiect de Reabilitare şi modernizare finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ.
Şcoala dispune de resurse umane superior şi mediu calificate, capabile să transforme actul didactic într-un demers modern în pas cu strategia de dezvoltare a învăţământului preuniversitar. Cele 21 de cadre didactice se formează continuu prin diferite activităţi metodice şi psihopedagogice organizate la nivelul comisiilor de specialitate, a cercurilor pedagogice, prin cursuri organizate de Casa Corpului Didactic Neamţ sau alte instituţii de formare.
Tinerii adolescenţi cu cerinţe educative speciale continuă să reprezinte categoria cea mai vulnerabilă. Mulţi dintre aceştia şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii în instituţii de ocrotire, iar lumea de dincolo de acestea îi sperie. În aceste condiţii, tânărul se vede aruncat într-un cerc vicios, din care nu poate ieşi decât cu sprijinul şi implicarea celorlalţi. Pendulând între aceste puncte ale dilemei, de cele mai multe ori renunţă, abandonându-se hazardului şi indiferenţei.
Perspectivele persoanelor cu dizabilităţi, după terminarea şcolii, sunt aproape inexistente. Ajutorul pe care îl pot primi aceste persoane pentru a se face tranziţia de la educaţie la angajare este foarte mic. Instruirea vocaţională este asigurată prin lege, dar în competiţia muncii aceste persoane nu au şanse egale cu ale celor proveniţi din sistemul public.
Angajarea asistată reprezintă un model eficient de îmbunătăţire a oportunităţilor de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi. Acest tip de angajare furnizează asistenţă precum: instructori, transport, instruire specializată la locul de muncă şi supervizare adaptată individuală.
Atelierele protejate sunt acele ateliere de instruire unde persoanele cu dizabilităţi pot deprinde diverse abilităţi pentru posibilele viitoare slujbe, şi în acelaşi timp să îşi îmbunătăţească abilităţile sociale şi de comunicare.
În practică, puţine persoane cu dizabilităţi dobândesc abilităţile necesare care să le înlesnească accesul către piaţa muncii. Deşi există acte legislative care prevăd anumite facilităţi pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi, foarte puţine sunt acelea care îşi găsesc un loc de muncă în concordanţă cu calificarea lor. De multe ori acestea sunt pregătite în meserii învechite, care nu corespund nevoilor actuale ale pieţei muncii.
Este absolut necesar să asigurăm persoanelor cu dizabilităţi accesul la educaţie şi angajare, făcând astfel tot posibilul ca ele să trăiască şi să muncească în comunitate, având drepturi egale cu toţi ceilalţi cetăţeni. A le refuza accesul la educaţie şi angajare atrage după sine dependenţa lor de-a lungul întregii vieţi, sărăcia şi excluderea socială, sporind astfel stigmatul dizabilităţii.
Tinerii instituţionalizaţi se împart în două categorii: Tânărul cu familie şi Tânărul orfan. Tânărul cu familie este vizitat periodic de membrii familiei, menţinerea contactului cu aceasta contribuie la crearea unei identităţi sociale, la dezvoltarea sentimentului de apartenenţă, concomitant cu responsabilizarea familiei în sprijinirea propriului copil. Tânărul orfan, abandonat, care nu are sprijinul familiei sau rudelor, lipsa contactelor familiale, a mediului familial, contribuie la slaba capacitate de adaptare socială.
Comparativ cu prima categorie, acesta este obligat să părăsească instituţia imediat după terminarea studiilor, adesea fără să aibă un plan de viitor. Soluţia pentru supravieţuire este găsirea unei slujbe şi a unui adăpost pentru a avea posibilitatea organizării vieţii personale, iar când acestea nu există el se înscrie în rândul „tinerilor străzii”.
Cei mai mulţi dintre tinerii din instituţii provin din medii dezavantajate, unii suferă de diferite tulburări comportamentale sau retard în dezvoltarea psiho-emoţională, mulţi dintre eceştia sunt afectaţi de absenţa familiei.
După încheierea pregătirii profesionale, integrarea profesională a tinerilor cu familie poate fi facilitată chiar de familia extinsă, de sistemul de relaţii de rudenie, pe când tinerii orfani sau abandonaţi ar putea fi sprijiniţi prin implicarea agenţilor economici şi prin intervenţia comunităţii (biserica, autorităţi, organizaţii, voluntari).
Conform actualei legislaţii, odată cu terminarea instruirii şcolare şi profesionale tinerii ocrotiţi în instituţii sunt nevoiţi să o părăsească şi să îşi găsească propriul drum în viaţă. Din păcate, ei nu sunt pregătiţi pentru a face acest pas către independenţă şi se confruntă cu stări de depresie, apatie, dispariţia responsabilităţii. Ei nu au pregătirea necesară pentru a putea face faţă cerinţelor profesionale actuale (să aibă abilităţi de comunicare, să aibă competenţe de lucru cu calculatorul, să cunoască o limbă străină etc.).
Dificultăţile de a găsi şi a păstra un loc de muncă sunt generate şi de faptul că nu au o locuinţă.
În aceste condiţii integrarea socio-profesională a tinerilor cu dizabilităţi instituţionalizaţi continuă să constituie una din cele mai delicate probleme căreia societatea românească nu reuşeşte să-i găsească un răspuns adecvat.
Prof. Liliana APACHIŢEI-Director
Prof. Oana IONESCU
Şcoala Profesională Specială, Ştefan cel Mare, Neamţ