Ce rost/ rosturi mai are înţelepciunea?
*
Sunt, aşa cum îmi place să spun, un scriitoring şi ţin, la 62 de ani, la acest eclectism: eseist, traducător, cronicar, om de media, critic literar.
N-am să ţin o conferinţă, termenul este pretenţios, ci vreau să vă transmit câteva gânduri, câteva îndoieli legate de tema aleasă. Anul trecut, când s-a lansat, la Institutul Spaniol, cartea Dialoguri de duminică semnată de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, rezultat al emisiunii săptămânale pe care au făcut-o la TVR, un tânăr din sală a întrebat dacă este o carte de filosofie, pentru că acolo se vorbeşte despre viaţă, moarte, prietenie, credinţă, filosofie, religie. Atât Pleşu cât şi Liiceanu au fost mefienţi în a o numi carte de filosofie, dar eu am vrut să ridic mâna şi să spun că este o carte de filosofie în măsura în care este o carte de iubire de înţelepciune.
Într-o epocă în care ni se spune că filosofia a murit odată cu Nietzsche, Cioran şi Heidegger, că a murit, cu alte cuvinte, în sensul ei tradiţional, cred că iubirea de înţelepciune poate fi filosofia zilei de azi.
*
Am observat că termenul de înţelepciune este astăzi demodat, prohibit. Îmi amintesc faptul că, tânăr fiind, la o seară cu prietenii, la un cenaclu de apartament, ne-am întrebat care este cel mai important pasaj din Luceafărul lui Eminescu. Până la urmă, având 20 de ani şi o foame de guru, de mentor, o foame de exemple care să ne formeze, să ne dea grundul fiinţei noastre gânditoare, m-am gândit la acel raport despre care istoria literară mică spune că era între Maiorescu şi Eminescu: Căci tu, Hyperion, rămâi/ Oriunde ai apune…/ Cere-mi cuvântul meu dintâi, Să-ţi dau înţelepciune?
Pentru mine această vorbă – Să-ţi dau înţelepciune? – neavând un anume înţeles atunci, la 18-20 de ani, m-a fascinat pentru că m-am întrebat care e Cuvântul dintâi, Logosul, care era misterul Fiinţei, şi ce înseamnă a fi înţelept, ce înseamnă înţelepciune? În timpul liturghiei auzi mereu: înţelepciune, înţelepciune…sau la Athos: sophia, sophia…!
*
M-am întrebat ce mai înseamnă înţelepciunea astăzi. Cultura, s-a spus, este dresorul care îmblânzeşte fiara din noi. Dar suntem născuţi aşa, fiare, sau devenim aşa? Mi-am dat seama că astăzi nu mai ştie aproape nimeni ce este înţelepciunea, în sensul ei originar, de sophia. Asta pentru că trăim în postmodernitate, peste tot în lume fiind acum o mişcare de şubrezire a valorilor tradiţionale: biserica, familia, şcoala. Trăim într-o lume de tip ikea, ori eu am alergie la minimalismul de la ikea, care dezidentifică; oriunde te duci în lume aceleaşi linii, aceleaşi forme, aceleaşi unghiuri. Eu am crescut în cultul canapelelor de piele, pe care le vedeam la televizor, cu gheare de leu.
*
Astăzi se cultivă minimalismul; minimalismul în proză – proza scurtă –, nimeni nu mai vrea să construiască romane, să scrie ode, iar în lume este tot mai prezent prefixul dez: dezmembrare, destrămare, decreştinare, desfigurare, decelebrare, dezumanizare. Aproape nimeni nu mai cultivă prefixul re: renaştere, reumanizare, recoagulare. Toată lumea vrea să distrugă, să desfigureze, să taie. Este o ură îndreptată împotriva temeiniciei, duratei, solidităţii şi mai este, în schimb, un cult al nemerniciei şi al anarhiei, care copleşeşte lumea. Dar tot acest curent ţine, cred, de cultul relativităţii: se relativizează, se pulverizează. Înlăuntrul nostru nu mai există pofta construcţiei, acea manie care-l făcea pe Eminescu, la 19 ani, să se viseze un om în stare să înghită, prin cunoaştere, tot universul.
*
Mi-au cerut tinerii liste de lectură, cărţi de înţelepciune şi am ajuns la stoicism: aveţi Marcus Aurelius editat, le-am spus, aveţi Manualul lui Epictet, mergeţi la stoici şi veţi învăţa virtutea. Dacă ştii să ai o şcoală de bună resemnare, semnul înţelepciunii fiind să vezi întregul, atunci, deşi eşti tânăr, înveţi să cultivi conjuncţia. Din păcate, toţi călătorii străini, care au trecut pe la noi în ultimii 400 de ani, vorbesc de dezbinarea românească. Nici acum, la 100 de ani de la Marea Unire, n-am reuşit să desăvârşim osmoza dintre cele trei provincii. Ori la stoici există această bună împăcare, pe care trebuie să o deprindem şi noi.
Am fost întrebat care este romanul vieţii mele şi am răspuns că, de la 30 de ani, cartea preferată este Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar, o carte de înţelepciune şi bună resemnare. Dar o resemnare care nu înseamnă blazare ci bună măsură în toate. Aveam, pentru astăzi, un plan de conferinţă, în care îmi notasem 12 forme de înţelepciune pentru prezent, dar nu m-am ţinut de ea. Revin la stoici şi la stoicismul târziu, la Marcus Aurelius, pentru că ei ne invită să vedem întregul. Dar noi, astăzi, vedem părţile: când, de exemplu, ni se prezintă o criză în Grecia, puţini analizează interesul rus acolo, sau pe cel american, spre a încerca să înţeleagă întregul. Totul ni se prezintă fragmentar, pe bucăţi.
*
Dar mă întorc la tineri. Primul decoct de înţelepciune din lume, le-am spus, îl aveţi în Biblie (Ecleziast, Iov şi Psaltire), apoi, al doilea, în stoicism şi dacă mai ştii să extragi din piesele lui Shakespeare toată înţelepciunea, ce poate fi comparată chiar cu aceea a Bibliei, ajungi la acea bună resemnare care, repet, nu e blazate ci înţelegere a lumii în măsura ei, în întregul ei, în curgerea ei.
*
Omul trebuie să înveţe să vadă în cele cinci simţuri nu numai portiţele pe care intră ispitele diavolului, ci şi calea de a gusta Împărăţia lui Dumnezeu. Când ajungi să faci o armonie a contrariilor, ajungi să împaci susul cu josul şi dreapta cu stânga şi, atunci, am ajuns să spun că semnul suprem al înţelepciunii este semnul crucii, care împacă verticala cu orizontala. Uşor de spus, dar greu de făcut.
*
N-am vrut, aşa cum am precizat de la începutul întâlnirii noastre, să ţin o conferinţă, dar am vrut să vă provoc la o meditaţie pe tema înţelepciunii, să vă spun că în lumea de astăzi putem năzui să împăcăm contrariile, putem, cu alte cuvinte, să năzuim a fi înţelepţi.
Şi încă ceva: înţelepciunea nu toarnă plumb în aripile celor tineri, cum au încercat să-mi atragă unii atenţia, iar cea mai frumoasă expresie a înţelepciunii în literatura română este cuprinsă în Glossa lui Mihai Eminescu. Citiţi-o, recitiţi-o şi meditaţi la versurile ei.
Dan C. MIHĂILESCU
(N.R.: Fragmente din conferinţa susţinută în cadrul „Antologiei Scriitorilor Români Contemporani”, la Biblioteca „G.T. Kirileanu‟, Piatra Neamţ, 25 octombrie 2016)