Secolul nostru, dedat cultural asamblează utilul cu feluritul şi necesarul cu muţenia în mersul cocoloş al minoritarului român, trasat cu gând amar în fenomenul cultural văzut, creat şi inhibat de aproape.
Scena culturală minoritară oferă câteva alternative de dimensiuni mari, dar reduse într-un sens unic, drept urmare a confruntărilor „aleşilor noştri” neacceptabili şi autoinpuşi în peisajul democratic al timpului nostru, dificil şi exigent.
În lupta incandescentă pentru supremaţie, jocurile devin reguli, iar competenţa viciu în şirul acţiunilor lungi de epurare, atât de pronunţate în semiumbra grupărilor mărginite de influentul politic.
Nu înţelegem de unde atâta ignoranţă sub acoperişul comun al actorilor minoritari care într-adevăr domină scena bântuită a timpurilor noastre. Desigur, transparenţa cu un aer uşor colorat – democrat nu-şi găseşte menirea, chiar dacă proporţia depăşeşte cu mult conştiinţa şi raţiunea. Firul Hârzobului se tot înnoadă, iar răbojul se apropie de capăt. Evident că în noua – vechea postură, prevederile şi interpreţii îndrăgiţi perfecţionează cântecul după auz, acomodat noilor împrejurări şi circumstanţe.
Continuând lucid jocul de-a interesul ocult, dilemele se suprapun în izbânda omagială, metaforic – alegorică pentru majoritate minoritară necunoscută rămân doar viziuni cu FERESTRELE DESCHISE.
O privire de ansamblu, vizând instituţionalizarea instituţiilor cu caracter românesc, denotă axarea pe iluzoriul unor indivizi receptivi care se rotesc pe posturi, sub privirile monumentale a nucilor în perete, membrii incompetenţi (medici, preoţi, mai nou indivizi cu şcoală nouă…), fără studii superioare şi puncte de vedere. Autoproclamaţi în sfera culturală şi binecuvântaţi de clasa politică actuală, încearcă tot felul de incursiuni pe sub streaşină. Funcţia nu reprezintă o responsabilitate, ci este o doctrină pentru performanţe personale şi beneficii în numele culturii minoritare.
Semnalare esenţială a problemei culturale o reprezintă moştenirea cadrelor cârpaci, sub un drapel.
Activitatea culturală instituţionalizată a minorităţii române în Serbia, indiferent din ce unghi se interpretează se tot deplasează în spaţii ceţoase şi neclare. E momentul să-i normalizăm cursul!
Scrie: D. STAN