OLYMPUS DIGITAL CAMERA
În Atelierul lui Brâncuşi de lângă Centrul Pompidou, un text în franceză spune că celebrul sculptor a ajuns la Paris pe jos şi a găsit de cuviinţă că asemenea călătorie nu merită făcută şi invers. Faptul că Brâncuşi n-a mai făcut drumul şi invers, a fost nu din voinţa sa cum susţin francezii ci din bigotismul ideologic al comunismului românesc.
În anul 1951, povesteşte Horia Muntenaş în cartea sa Dincolo de Brâncuşi, sculptorul a hotărât să doneze statului român parte din opera sa, aproximativ 230 de sculpturi precum şi atelierul. Din acest motiv a fost trimisă la Paris o comisie formată din Constanţa Crăciun şi Teohari Georgescu, pe nume adevărat Burah Tescovich, pe atunci ministru de interne şi în plus Leonte Răutu.
Ajunşi la Brâncuşi, i-au pus acestuia o sumedenie de întrebări naive şi tendenţioase care l-au enervat pe Neica Costică, cum îi ziceau prietenii, pentru ca musafirii de rang înalt să plece din atelierul maestrului cam şifonaţi.
Ajunşi acasă au făcut un raport detaliat asupra omului şi operei sale, pe marginea căruia, rezoluţia pusă personal de Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost de o crasă ignoranţă şi de-a dreptul stupefiantă: Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!
Era considerat un reprezentant al formalismului burghez cosmopolit, iar celor care-i considerau opera drept artă abstractă, le-a răspuns cât se poate de dur: Sunt nişte imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte, ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.
Din volumul Rememorări tardive, de C. GRASU