La capitolul educaţie, aderarea României a avut în vedere, printre altele: creşterea nivelului mediu de educaţie al populaţiei; creşterea gradului de compatibilitate a sistemului de educaţie şi formare profesională din România cu cel din Uniunea Europeană; integrarea României în spaţiul european al învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice; redefinirea cadrului general al educaţiei, formării şi calificărilor profesionale etc. Schimburile în cadrul proiectelor de mobilitate (Erasmus+, burse de studii şi de cercetare etc.) concretizează practic aşteptările din perioada de pre aderare şi asumările ţării noastre în contextul aderării.
În privinţa specializărilor şi a formării profesionale, România este în urma mediei Uniunii Europene la numărul de studenţi/ locuitor, cei mai buni absolvenţi plecând peste hotare. Cu toate acestea, alinierea la standardele UE, îmbinarea dintre cercetare, dezvoltare şi educaţie poate duce la rezultate spectaculoase. Schimburile de experienţă prin diverse programe educative şi de formare profesională implementate la nivel european, reprezintă un punct forte al dezvoltării resurselor umane. În domeniul IT, producătorii şi exportatorii români de software reprezintă o categorie care a avut de câştigat. De exemplu, SOFTWIN a creat primul software din lume care foloseşte tehnologia WAP pentru accesul şi controlul de la distanţă al reţelelor de securitate.
Odată cu integrarea pieţelor, firmele au trebuit să facă faţă competiţiei tot mai puternice de pe piaţa bunurilor. Drept urmare, s-a eliminat forţa de muncă în exces pentru a se îmbunătăţi productivitatea. Forţa de muncă este determinată spre a-şi găsi noi locuri de muncă în alte firme, sectoare de activitate sau chiar să îşi schimbe radical ocupaţia. Acum, când s-au redus masiv barierele severe în calea migrării forţei de muncă, alături de Polonia, Româna este singura ţară din Europa Centrală care a înregistrat un flux pozitiv al migrării către UE, după integrare. O realocare de resurse va fi însoţită de o realocare a forţei de muncă, pentru că oamenii vor trebui să se îndrepte către acele sectoare care generează şi menţin locuri de muncă.
Mai întâi, realocarea forţei de muncă este necesară deoarece firmele trebuie să supravieţuiască şi să îşi desfăşoare afacerile într-un mediu nou. În acelaşi timp, sectoarele care au fost neglijate în timpul regimului comunist, şi anume serviciile, sunt în creştere datorită solicitărilor de pe piaţa forţei de muncă. Post aderare, procesul este benefic pentru întreaga economie, chiar dacă pe moment, cum este şi normal, unii pierd şi alţii câştigă. Logica ne spune că perdanţi vor fi aceia care sunt aproape de vârsta pensionării, din sectoarele aflate în declin economic, care deţin calificări specifice şi care nu pot fi uşor folosite în alt domeniu, în timp ce câştigători vor fi cei tineri, cu calificări în sectoarele aflate în creştere, persoanele uşor adaptabile şi care se perfecţionează permanent. Cu alte cuvinte, pentru a atinge structura ocupării din ţările mediteraneene ale UE, în România deceniilor trecute, 31,3% din populaţia ocupată trebuia să îşi schimbe sectorul de activitate, ocupaţia şi calificarea. Comparată cu celelalte ţări, România se pare că are populaţia cea mai afectată de integrare, având nevoie de o mai mare flexibilitate pentru a se adapta noilor condiţii de pe piaţa muncii, aflată în continuă schimbare.
Chiar dacă mai există şi persoane care îşi manifestă scepticismul pe tema aderării şi integrării României în Uniunea Europeană, consider că trebuie analizată situaţia cu maximă obiectivitate şi discernământ în privinţa avantajelor, respectiv rezultatelor/beneficiilor obţinute: apartenenţa la o mare familie de naţiuni şi securitatea pe care aceasta o conferă; oportunitatea participării la cea mai mare piaţă unică din lume, cu posibilităţile privind creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă; o consolidare ireversibilă a reformelor economice şi politice realizate după 1990; lărgirea suveranităţii; facilitarea accesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltării zonelor/ regiunilor mai puţin prospere ale Uniunii, fonduri care s-au dovedit benefice pentru toate instituţiile/ organizaţiile care le-au accesat. Cum este firesc, sunt exprimate şi opinii, conform cărora există şi unele dezavantaje, constând în aşa-zisa pierdere a identităţii naţionale şi vulnerabilitatea în faţa concurenţei de pe Piaţa Unică, migraţia şi imigraţia forţei de muncă etc. De fapt, nu putem spune că este o pierdere de identitate, ci o diversificare a prezentării acesteia. Unitatea în diversitate (diversitatea etnică, religioasă, culturală, lingvistică etc.) constituie practic liantul cultural a blocului european. Este adevărat că o concurenţă sporită presupune o restructurare corespunzătoare, proces care ar putea avea impact negativ pe termen scurt asupra unor segmente ale societăţii civile. Cât priveşte migraţia şi imigraţia forţei de muncă, consider că trebuie să ne asumăm ambele fenomene atât înspre Occident, cât şi din statele estice (Moldova, Ucraina, ţările asiatice etc.), având în vedere poziţionarea geografică, de multe ori considerată una „de tranzit” a ţării noastre.
Analizând avantajele şi dezavantajele asociate calităţii de membru al Uniunii Europene, aderarea presupune o adaptare dinamică la structurile economice şi sociale de bază ale acesteia, pentru a se menţine la standardele asumate.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA