Învăţătorii trebuie să fie oameni cinstiţi, de acţiune şi cu râvnă, modele vii ale virtuţilor pe care trebuie să le cultive la alţii. (I. A. Comenius)
Dragostea de ţară este unul dintre sentimentele cele mai adânci, „instinct natural”, după cum spunea R. Martin du Gard, sentiment puternic care nu se învaţă, ci se trăieşte. Deci, prioritar şi important este ca dascălii să trezească sentimentele de dragoste faţă de patrie, de glie strămoşească, de tradiţii elevilor, nu prin însuşirea fadă a unor date, locuri sau nume istorice, ci prin evocarea unor pagini exemplare, a unor fapte deosebite, a unor personalităţi, evenimente din istoria neamului nostru.
Asociaţia Învăţătorilor Neamţ a organizat, pe data de 5 octombrie 2018, prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Apostoli pentru patriotism. Contribuţia dascălilor la formarea şi cultivarea patriotismului la elevi, eveniment ce a avut o rezonanţă puternică la nivelul comunităţii, demonstrând că tema aleasă a fost una de interes deosebit.
Parteneri în proiect au fost instituţii şi şcoli din judeţ: Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul Local Piatra-Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Casa Corpului Didactic Neamţ, Complexul Muzeal Neamţ, Biblioteca Judeţeană G. T. Kirileanu Neamţ, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, Asociaţia Profesorilor de Istorie Neamţ, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Piatra-Neamţ, Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi”, Piatra-Neamţ, Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială „Nicolae Apostol”, Ruginoasa.
Ideea acestei manifestări a pornit de la convingerea că este datoria noastră a ne aminti că suntem români, că aparţinem acestui sfânt pământ, că este nevoie să ne cunoaştem trecutul naţional şi local şi, mai mult decât atât, să ştim a transmite elevilor noştri dragostea faţă de neam şi ţară.
Centenarul Marii Uniri a fost o bună ocazie de a restabili legăturile cu istoria şi un prilej bun de a trezi elevilor sentimentul patriotic. Tânăra generaţie nu trebuie să-şi uite rădăcinile, iar cadrele didactice, apostoli ai neamului, să-i facă să vibreze în cadrul unor lecţii de patriotism, asemeni Domnului Trandafir, din opera lui Sadoveanu.
Conferinţa a oferit participanţilor idei şi exemple de metode şi mijloace prin intermediul cărora dascălii pot trezi în elevi sentimentul de patriotism, mândria de a fi român. Prin încurajarea exprimării libere a opiniilor pertinente despre patriotism şi Marea Unire, cu accent pe contribuţia factorului local, evenimentul a reunit deopotrivă, elevi şi profesori.
Au răspuns invitaţiei noastre un număr de aproximativ 100 de cadre didactice şi elevi din ţară şi străinătate, lucrările acestora fiind publicate într-un volum dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri, sursă de inspiraţie pentru cei ce vor să contribuie la formarea conştiinţei şi conduitei patriotice în rândul elevilor.
Ne dorim organizarea celei de-a doua ediţii anul acesta, în luna octombrie, şi invităm cititorii revistei Apostolul să ne fie alături.
Prof. înv. primar Elena-Carmen OLTEANU
