Sărbătoare. Ceas aniversar: 110 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ.
Colegii mei vorbesc cu drag despre domnul profesor Gheorghe Amaicei, pe care am avut onoarea să-l ascult în diverse ocazii, despre domnii Gheoghe Vadana şi Adrian Armencea şi alţi dascăli care s-au dedicat Asociaţiei.
Mă gândesc… suntem dascăli, mândri de ceea ce facem, dedicaţi, înflăcăraţi şi, adeseori, extenuaţi. E o meserie care îţi cere să dai totul. Ştiu asta foarte bine. Ce m-a făcut să înţeleg? Poate munca la catedră, poate elevii mei… şi, cu siguranţă, cei care m-au învăţat cum să fiu dascăl.
Despre ei vreau să vă vorbesc astăzi. Despre cei care au format zeci de generaţii de dascăli minunaţi, care, asemeni profesorilor lor, au înţeles ce binecuvântare şi ce sarcină grea au, zi de zi, la catedră.
E uşor de zis că eşti dascăl, dar e o provocare să fii cu adevărat.
Am înţeles acest lucru din prima zi de practică pedagogică. Eram cu toţii extrem de încântaţi. Domnul profesor de Pedagogie, distinsul Paul Vasiliu, ne-a adus încolonaţi la Şcoala de Aplicaţii. Când era dumnealui prezent simţeai că totul e extrem de bine făcut. Noi, nişte adolescenţi. Dar dumnealui avea ceva, acel ceva care nu te lăsa să râzi fără rost, nu-ţi permiteai să nu fii atent, să nu tratezi totul cu maximă seriozitate. Nu-mi amintesc să ne fi certat vreodată. Şi asta nu pentru că eram noi elevi exemplari, ci pentru că ştia cum să ne vorbească aşa încât să ne atingă cu vorbe învelite în blândeţe. Pentru clasa noastră cuvântul lui era literă de lege. De la dânsul am învăţat să fim asumaţi şi fermi şi blânzi, toate deodată.
Mă gândesc cu drag la doamna profesoară Viorica Hanaru: ne citea texte cu atât de mult drag încât nu ne săturam s-o ascultăm. Iubea elevii, se preocupa de starea noastră sufletească. Pe lângă literatură, limbă şi metodică ne vorbea despre viaţă, prietenie, dragoste. Era o mamă exigentă, dar iubitoare şi plină de empatie. Dumneaei ne-a învăţat să fim femei demne, elegante şi atente la cei din jur.
Am fost elevii doamnei Mihaela Gherghelescu. Nu-ţi puteai lua privirea de la ea fiindcă tot ce ne spunea era interesant. O sursă nesecată de informaţii, foarte bine organizate, clare şi pline de sens. Ştia totul. Şi avea răspunsuri pentru orice. Şi sfaturi bune. Pentru orice problemă. Ne-a învăţat să fim riguroşi, bine pregătiţi şi mereu informaţi.
Nu-l vom uita pe domnul profesor Eugen Vasiliu. Era mereu de partea noastră. Filosofia, psihologia, logica… totul era foarte uşor dacă era la catedră. Şi atractiv. Ştia să ne fie alături, să ne desluşească marile dileme adolescentine cu mult simţ al umorului. Aşa am învăţat să rezolvăm problemele pas cu pas.
Ne-a fost alături doamna profesoară Mariana Minuţ. Cu rigurozitatea dumneaei, cu corectitudine şi atenţie la detalii. Ne privea mereu cu drag, cu înţelegere. Eram sub lupa ei de biolog. Şi am crescut frumos pentru că a ştiut să ne dea tot ce aveam nevoie. De la dumneaei am învăţat ce mult contează să fii corect cu tine şi cu ceilalţi.
Şi exerciţiile de matematică rezolvate cu doamna Eugenia Costiniuc păreau o joacă de copii. Uneori ne jucam de mai multe ori ca să le dăm de capăt. Avea mult tact pedagogic. Ştia să fie acel profesor care transformă totul din greu în uşor. Cu multă răbdare. Cu mult drag. Astfel, am aflat că, dacă ai stăruinţă şi perseverenţă, nu există problemă de nerezolvat.
Am desenat cu domnul profesor Augustin Cristea şi ne-a învăţat să fim artişti, să privim viaţa altfel şi s-o reprezentăm chiar şi cu susul în jos.
Am cântat cu domnul profesor Nicolae Teiş. Exigenţa e al doilea nume al dumnealui. Corul şcolii, însă, nu avea niciodată linii melodice pe care să le cânte greşit. Şi eram mereu mândre că am cântat corect, că am urmat indicaţiile dirijorului care era total implicat.
Desigur, toţi profesorii noştri au lăsat ceva din sufletul lor în fiecare dintre noi.
La ceas aniversar, mulţumim domnilor profesori care ne-au învăţat să fim şi dascăli şi oameni!
Ioana POEŢELEA,
învăţătoare, Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra-Neamţ