Dată fiind realitatea secolului XXI şi tendinţa inevitabilă de digitalizare, este esenţial ca fiecare adult implicat în procesul de educaţie să ia în considerare crearea de contexte de învăţare pentru copii care să le permită acestora explorarea, dezbaterea, formularea şi deprinderea principiilor de folosire sigură, utilă şi creativă a mediului online. Dacă ne oprim asupra nevoilor copiilor în aceste condiţii constatăm că multe dintre acestea nu au constituit priorităţi până acum sau chiar au fost subminate de educaţia părinţilor. Sistemul de învăţământ actual încă păstrează formatul, metodele şi conţinuturile dezvoltate ca răspuns la nevoile sociale şi de forţă de muncă specifice perioadei industrializării şi nu mai corespunde societăţii tehnologice în care ne aflăm.
În acest material vom face referire la nevoile cele mai evidente ale copiilor în perioada actuală şi vom aborda atât modul constructiv, cât şi pe cel care nu dă roade favorabile pe termen lung.
1. Nevoia de siguranţă: folosirea echilibrată a tehnologiei în raport cu activităţile versus navigarea fără limite coerente.
Folosindu-şi curiozitatea şi dorinţa de explorare, copiii accesează foarte uşor diverse spaţii online, uneori foarte potrivite pentru ei şi care pot avea un efect benefic pentru dezvoltarea abilităţilor. Alteori însă, poate neintenţionat, în aceste pagini găsesc informaţii sau întâlnesc persoane care îi fac să se simtă speriaţi, trişti, ruşinaţi sau vinovaţi. Nu este deloc uşor pentru un adult să conştientizeze că nu-şi poate proteja copiii în permanenţă, că nu îi poate feri de ceea ce este neplăcut şi greu pentru ei şi, desigur, că nu poate să trăiască emoţiile grele în locul lor. Astfel poate apărea o stare de neputinţă, care, uneori, poate determina exagerarea pericolelor existente.
Un rol esenţial în asigurarea siguranţei copiilor în mediul online îl joacă modul în care sunt puse limitele de către adulţi. Este definitorie atitudinea şi încrederea acestora cu privire la Internet pentru a impune aceste limite cu consecvenţă, fermitate şi blândeţe. Pe termen lung, acestea contribuie la felul în care copilul se va raporta la tehnologie şi vor deveni principii care îi vor servi să aleagă, într-un mod mai conştient, cum foloseşte o astfel de resursă.
2. Nevoia de apartenenţă la comunitate: alegerea liberă a relaţiilor de prietenie versus lipsa de diversitate sau alegere.
Componenta socială a Internetului este cea mai des menţionată de către copii şi tineri ca fiind importantă pentru ei. Nevoia de conectare cu persoane care împărtăşesc aceleaşi experienţe, interese, pasiuni sau curiozităţi este una profund umană. Cu cât copilul se apropie de preadolescenţă, contactul social devine mai important pentru el, iar familia nu mai este principalul punct de interes, ci, mai degrabă, aceştia valorizează şi investesc în relaţiile cu colegii şi prietenii. Desigur, această extindere către alte grupuri sociale şi nevoia de a aparţine la o comunitate sau de a fi asemănător celorlalţi au rădăcini adânci în evoluţia umană. Adolescenţii parcurg o perioadă esenţială în procesul lor de dezvoltare şi nu este deloc uşor să te simţi singur şi neînţeles în acest proces, astfel că spaţiul online devine o resursă pentru ei de a se simţi „împreună” cu ceilalţi. Modelele preluate de la idolii lor devin adevărate manifestări pentru că au nevoie să aparţină unei comunităţi.
În cazul în care contextele din familie, de la şcoală sau chiar din grupurile de prieteni nu oferă un spaţiu de înţelegere şi suport, prietenii online devin foarte importanţi pentru tineri. În cele mai multe situaţii, experienţele sunt unele plăcute, însă pot exista şi situaţii în care încrederea este acordată unor persoane nepotrivite şi pot escalada în situaţii de tipul cyberbullying, ademenire, sexting sau trafic de persoane.
3. Nevoia de empatie şi onestitate: conectare autentică şi prezenţă emoţională versus autoritate fără explicaţii.
Este recomandabil ca adulţii să poarte frecvent discuţii sincere cu copiii, prin care să-i încurajeze să povestească despre experienţele avute online. Este foarte important ca aceştia să manifeste un real interes şi să rămână cu inima şi mintea deschise, chiar şi atunci când află lucruri neplăcute pe care nu şi le doresc. Ar fi extrem de valoros ca, în măsura în care pot, adulţii să vorbească şi ei despre propriile provocări pe care le întâmpină în încercarea de a face faţă bombardamentului de informaţie şi opţiuni din mediul online. Arătându-le că şi noi suntem în plin proces de învăţare despre cum putem fi în siguranţă în era digitală, depăşim imaginea de atotştiutori şi le putem oferi exemple personale pentru cum alegem să răspundem la situaţiile dificile. Aflând de la cei mai mari soluţii concrete despre cum pot proceda, copiii pot apela cu mai mare încredere la ei pentru a găsi împreună soluţii atunci când întâlnesc ceva neplăcut în mediul online.
4. Nevoia de odihnă: timp liber nestructurat versus supraaglomerarea programului.
Aglomerarea spaţiului fizic şi mental al copiilor cu prea multe activităţi structurate, teme, cursuri, oameni stresaţi şi reactivi, fac ca cei mici să ajungă să se deconecteze de realitatea din interiorul lor şi să nu mai ştie cum să exprime adevăratele trăiri sau dorinţe. De multe ori, atunci când copilul e neliniştit, adulţii aleg să îl distragă cu diverse aplicaţii online. Este important să vă asiguraţi că acestea nu înlocuiesc timpul de calitate petrecut cu cei dragi, timpul de somn, de joacă cu colegi şi prieteni, cel pentru activităţi fizice şi alte comportamente sănătoase.
Privit cu superficialitate şi fără un real interes, adesea copilul de azi poate părea în ochii adulţilor din jurul lui ca fiind neatent, confuz, incongruent sau neglijent, când, de fapt, el este stresat, obosit sau simte cu durere lipsa relaţiilor semnificative, pline de iubire.
5. Nevoia de provocare: explorare şi joacă versus cadre fixe şi rigide.
Este responsabilitatea adulţilor să creeze contexte şi să încurajeze copiii să gândească critic, să cerceteze, să încerce, să greşească şi să urmeze ceea ce îşi doresc, să ceară ajutor, să se pună în pielea altor persoane şi să pună întrebări. Acest mod de relaţionare cu copilul nu era ceva tipic la generaţiile anterioare, însă şi contextul lor de viaţă a fost diferit.
Spre deosebire de măsurile de control în care este folosit un stil autoritar, un cadru fix, rigid, joaca cu copilul poate nu arată prea ordonat şi necesită mai multă răbdare, energie şi consecvenţă din partea părintelui. Câştigurile unei astfel de relaţionări sunt enorme şi la nivel individual, şi la nivelul relaţiei. Prin joc şi poveşti putem afla ce imagine despre sine, despre ceilalţi şi despre lume îşi face copilul prin „bula” lui online de conţinut şi prin intermediul comunicării cu alte persoane.
6. Nevoia de autonomie: participarea şi împuternicirea în acord cu etapa de dezvoltare versus protecţie neadaptată la capacităţile copilului.
Protecţia este firească la începutul unui proces de învăţare şi în special în primii ani de viaţă însă aceasta este indicat să scadă în intensitate şi să facă loc împuternicirii copilului pentru ca acesta să îşi asume rolul în familie, la şcoală şi să dezvolte propriile abilităţi necesare pentru a se menţine în siguranţă. Acest principiu depăşeşte sfera de discuţie asupra tehnologiei, fiind vorba de o perspectivă pe care o poate avea adultul asupra copiilor: cei mici trebuie priviţi ca oameni compleţi, care au propria înţelegere, lume emoţională, interese, pasiuni sau preferinţe, care au şi dreptul şi bucuria să participe la propria lor formare.
Împlinirea acestor nevoi se reflectă în gradul de vitalitate şi starea de bine a copilului. Iubirea şi libertatea oferite acestuia se transformă în autonomie, curaj, creativitate şi competenţă. Contextele, limitele şi practicile cu sens se transformă în capacitate de analiză şi sinteză, gândire critică şi vulnerabilitate asumată. (Adaptare după Programul „Ora de net” al Organizaţiei Salvaţi Copiii – România)
Gianina BURUIANĂ