II Şocul prezentului
Şi mai puţin încă se bazează pe o înţelegere a viitorului, pe o cunoaştere a capacităţilor de care va avea Johnny nevoie pentru a trăi vîrtejul schimbărilor. Ele se bazează pe inerţie şi pe un conflict sîngeros al breslelor univer-sitare, fiecare din ele fiind interesată doar să-şi îmbunătăţească salarizarea, bugetul şi statutul.
Această programă analitică anacronică este la originea standardizării şcolilor elementare şi medii. (…) Variaţiile de la o şcoală la alta sunt minime. Programa analitică este ţinută pe loc de condiţiile rigide de intrare la facultăţi, care, la rîndul lor, reflectă cerinţele profesionale şi sociale ale unei societăţi pe cale de dispariţie.” (subl. ns.)
Pe deasupra, oricînd ar avea nevoie de asemenea informaţii, cetăţeanul de mîine le-ar găsi în cîteva secunde. Există posturi de televiziune şi site-uri care fac adevărate spectacole din asemenea itemi de cultură generală. Desigur, le-ar găsi dacă i-ar interesa. O statistică la care ne raportăm frecvent spune că, pentru cam 80 % din tinerii Statelor Unite, istoria antică a avut loc prin anii… 1985.
Să ne devină foarte clar: învăţămîntului lancasterian, bazat îndeosebi pe memorie şi valabil atîta vreme, i-a luat locul învăţămîntul raţional, bazat pe gîndire. Acestuia începe tot mai insistent să-i ia locul învăţămîntul selectiv, bazat pe afectivitate şi pe ludic (neştiind ce vor, neştiind ce să vrea, elevii reţin doar ceea ce-i atrage, ceea ce conţine şi o componentă afectivă, ludică). Nu ne place, dar este un fapt real. Elevii viitorului nu vor putea fi siliţi să înveţe ceva, cu atît mai mult cu cît nu este încă limpede ce.
Simplificarea programelor analitice nu este decît paliativă. Un singur exemplu: s-au introdus în programa analitică Logica, Educaţia antreprenorială, Ecologia. Acestea îi fac pe elevii de astăzi să gîndească silogistic, să economisească banii sau să nu mai arunce gunoiul pe jos?
…Mai adăugaţi la toate acestea şi dezinteresul pentru învăţămînt al unei clase politice repetente şi preferinţa de a prelungi starea de fapt prin imbecilizarea generaţiilor viitoare de votanţi. Mai adăugaţi incapacitatea de a crea surse de venit, deci de a avea un buget suficient de amplu spre a avea şi pentru învăţămînt bani suficienţi. Mai adăugaţi şi emigraţia de pe piaţa muncii, un fenomen pentru care criza economică este foarte răuprevestitoare.
III. Şcoala prezentului viitor
Pentru ce îi pregătim, atunci, pe elevii noştri? Ineluctabil, după ce vor ieşi, la diverse vîrste şi cu diverse grade de pregătire profesională, după ce – majoritatea – îşi vor completa studiile într-o formă sau alta a învăţămîntului superior sau postliceal, vor trebui să-şi găsească o sursă de venit, alta decît banii de buzunar primiţi de la părinţi. Or, toate categoriile ocupaţionale par a fi supuse recesiunii. Industria (tot mai neperformantă), agricultura (tot mai neproductivă), comerţul (tot mai afectat de scăderea nivelului de trai al populaţiei), serviciile (în scădere, datorită aceloraşi factori, ca şi tot mai slabei pregătiri a profesioniştilor). Iar emigrarea în bloc nu mai e o soluţie, dată fiind explicabila reacţie de respingere a străinătăţii, sufocate de propria rată crescîndă a şomajului. Ce vor deveni elevii noştri. Evităm să dăm răspunsul care se află pe buzele tuturor.
Să spunem că unele măsuri privind predictibilitatea relevanţei sociale a şcolarizării s-au luat. Să menţionăm aici
– flexibilitatea curriculară,
– diversificarea şi modernizarea profilurilor de şcolarizare,
– modularea învăţămîntului tehnic,
– introducerea unor specializări corespunzînd unor ocupaţii / meserii moderne sau cerute pe piaţa muncii,
– includerea elevilor şi cadrelor didactice în programe de perfecţionare sau recalificare profesională,
– flexibilitatea admiterii în învăţămîntul superior (fie ea interesată sau nu).
…Dar – nu vi se pare că toate acestea au un aer deja depăşit: se adresează mai mult zilei de mîine decît celor mai îndepărtate? Evident, aceasta ar ţine, nu de nişte „consilii ale viitorului”, cum preconiza Toffler, ci de voinţa, interesul şi priceperea factorilor de decizie. Ideea de a acorda „şanse egale pentru toţi absolvenţii” nu trebuie să se concretizeze obligatoriu în uniformizarea pregătirii lor ci, poate, în inovaţie curriculară şi în autonomie sporită la polul unităţilor de învăţămînt. Problemă, din nou, frînată de impactul crizei economice şi a brumei de măsuri de protecţie socială…
Dr. Adriana POPOVICI
(va urma)