Născută la Brăila într-o familie de intelectuali, după terminarea Şcolii Primare şi Gimnaziale precum şi a Liceului din oraşul de la Dunăre, Maria Văideanu, tânără absolventă a Liceului de Fete din Brăila se îndreaptă către Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe, Secţia de Geografie. Este o opţiune determinată probabil şi de tradiţia istorică a instituţiei – Facultatea de Istorie Antică, Epigrafie şi Geografie (1884), devenită Secţie de Istorie-Geografie în cadrul Facultăţii de Filozofie şi Litere (1898), apoi Secţie de Geografie la Facultatea de Ştiinţe (1918), pentru ca, după reforma învăţământului din 1948, Secţia de Geografie să rămână în cadrul Facultăţii de Geografie.
Studenta Maria Bălan îşi ia licenţa în Geografie în anul 1951, după ce îi avusese ca profesori pe nemţeanul Mihai David, Ion Gugiuman (decan şi fost director al Staţiunii de Cercetări de la Pângăraţi) N. Lupu, V. Tufescu, Gh. Năstase.
Este repartizată la Piatra-Neamţ, la fosta Şcoală Româno-Israelită (devenită după Reforma Învăţământului din 1948, Şcoala Mixtă Nr. 3), şi chiar dacă în perioada anilor şcolari 1951-1964, prof Maria Văideanu a funcţionat şi la alte şcoli şi licee de pe raza oraşului Piatra-Neamţ, ea rămâne titulară aici până la pensionare, în anul 1987. I-a avut colegi de muncă pe Aurel Ţuglea, Maria Costin, Lică Iacob, Lucica Urziceanu, Gh. Iftimie şi mulţi alţi învăţători şi profesori de care se leagă istoria învăţământului nemţean.
După 1963, pe arealul fostei pieţe centrale a oraşului începe construcţia noii ŞCOLI ELEMENTARE (viitoare Şcoală Gimnazială) Nr. 3, din Piatra-Neamţ. Primul director al acestei şcoli a fost Ion Iacob, tot profesor de Geografie.
Începând cu al doilea an şcolar (1965-1966), deoarece numărul de copii era foarte mare, au fost numiţi directori adjuncţi Maria Văideanu (1965-1975) şi profesorul de Matematică-Fizică Gheorghe Amaicei (1964 -1970), ultimul fiind iniţial şi diriginte al viitoarei construcţii din partea Inspectoratului Şcolar Neamţ.
În anul 1957 Maria Bălan se căsătoreşte cu ing. agronom Ucu Văideanu, având un copil, Delia Văideanu, economistă.
Pe 8 mai 2018, cel mai vechi profesor de Geografie din Neamţ, MARIA VĂIDEANU se stinge din viaţă şi este înmormântată la Cimitirul Eternitatea din Piatra-Neamţ.
Prof. pens. Gh . AMAICEI şi
cercet. şt. pens. M. APĂVĂLOAE
