Rechizite şcolare pentru 300 de elevi săraci

Proiectul iniţiat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului (ISJ) Neamţ „Fii voluntar în prima zi de şcoală” prin care s-au căutat nemţeni care să ajute un copil dintr-o familie săracă cu strictul necesar pentru a merge la şcoală, s-a bucurat de succes, atrăgând persoane nu numai din mediul şcolar, ci şi din rândul bisericii şi ai administraţiilor publice locale. De rezultatele acestei campanii s-au bucurat peste 300 de elevi de la diferite unităţi de învăţământ din întreg judeţul, care au primit rechizite şcolare, uniforme, într-un cuvânt, ceea ce s-ar putea numi „trusoul” şcolarului, dar şi acoperirea anumitor cheltuieli de cazare şi masă, în unele cazuri.

Exemple de oameni cu suflet mare care s-au implicat ca voluntari în acest proiect sunt multe. În prima zi de şcoală, inspectorul şcolar general, Viorel Stan a oferit trusoul şcolar unei eleve de clasa I de la Şcoala cu clasele I-VIII „Vasile Alecsandri” Roman. Nu întâmplător, ci pentru că în această şcoală a debutat ca profesor. Eleva Ana Teodora Căderea, de la Şcoala nr. 3 Piatra Neamţ, a avut surpriza să primească un astfel de cadou de la Dan Constantin, cunoscut om politic nemţean. În acest caz, Dan Constantin a dorit să mulţumească şcolii în care a păşit pentru prima oară ca elev, acum zeci de ani în urmă.

„În toate unităţile şcolare în care s-au implicat voluntarii, bucuria copiilor a fost mare şi ţinem să mulţumim voluntarilor noştri care ne-au fost alături în această campanie: Preasfinţiei Sale, Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru oferirea de rechizite celor 200 de  copii de la Şcoala cu clasele I-VIII Stăniţa, celor 10 elevi de liceu, clasa a IX-a de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman şi susţinerea tuturor cheltuielilor de masă, cazare şi trusou şcolar pentru un elev de clasa a IX-a pentru perioada anului şcolar 2012-2013″, a precizat iniţiatoarea proiectului, inspector şcolar pe Programe Europene, Maria Ghiniţă.

În campanie s-au implicat şi primarii de Bicaz, ing. Nicolae Sălăgean  – care pe lângă rechizite va susţine toate cheltuielile de masă şi cazare pentru un elev de clasa a IX-a în noul an şcolar -, de Roman, prof. Dan Laurenţiu Leoreanu care s-a implicat în susţinerea pe viitor a trei elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII „Al. I. Cuza”  cu trusoul de toamna-iarnă şi primăvară-vară. Primarul de Pipirig, ing. Marcel Prună contribuie şi el la şcolarizarea a trei elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig  împreună cu voluntarii Maria Ghiniţă, inspector şcolar şi Elisabeta Grămadă, directorul instituţiei. Nici primarul de Văleni, Ionel Stoleru, nu s-a lăsat mai prejos şi va acoperi cheltuielile de şcolarizare pentru un elev de la Şcoala Văleni. Aurora Bălan Lazăr, inimoasa primăriţă de Gârcina, acoperă toate cheltuielile de şcolarizare ale unui elev de la Şcoala cu clasele I-VIII Gârcina.

În campanie s-au mai implicat cadre didactice şi directori de şcoli din Piatra Neamţ, Roman, Ruseni, Borleşti, Mastacăn, Crăcăoani-Magazia, Bălţăteşti, Stăniţa, Dochia, Bicaz, Dumbrava Roşie, Gârcina, dar şi oameni de afaceri nemţeni care au arătat în acest fel că educaţia reprezintă şi pentru ei o prioritate şi că sărăcia nu trebuie să fie o piedică pentru nici un copil care doreşte să meargă la şcoală.

Angela BRUDARU