Gheorghe Ţigău (n.18 oct. 1944 – 5 dec. 2020) s-a născut în Rucăr-Argeş, într-o familie ţărănească numeroasă. În 1967, a absolvit facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde a audiat cursuri ale lui George Călinescu şi a avut ca profesori, între alţii, pe Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Al. Piru, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Ovidiu Drimba.
A fost profesor filolog şi director al Liceului „Mihail Sadoveanu” din Borca-Neamţ, inspector şcolar şi, din nou, profesor, la Şcoala „Elena Cuza” din Piatra-Neamţ.
A publicat cărţi de literatură populară, manuale auxiliare de specialitate, studii, note şi comentarii din varii domenii (lingvistică, filologie, pedagogie, viaţă socială).
Colaborarea sa cu periodice locale, regionale şi naţionale au alcătuit o prezenţă constantă şi coerentă în analiza problemelor culturale şi lingvistice româneşti. Articolele şi comentariile din domeniul lingvisticii, filologiei, folclorului, pedagogiei şi a vieţii publice au facilitat participarea sa la proiecte precum crearea de manuale şcolare şi culegeri de folclor.
Profesorul Gheorghe Ţigău este autorul mai multor lucrări apărute în decursul timpului, dintre care se disting „Floarea de fragă şi şoimul” (lucrare realizată împreună cu profesoara Ermina Dobreanu), „Lecturi pastelate”, „Valori şi destine din Borca – Neamţ” (Editura „NONA”), „La fântână, la izvor”, „La pârâul Dorului” sau „Monografia Liceului «Mihail Sadoveanu», Borca”.
A fost unul dintre cei mai statornici şi mai competenţi colaboratori ai redacţiei noastre, o prezenţă discretă, politicoasă, fermecătoare. Şi a mai fost, fără îndoială, o autoritate intelectuală, un om pe al cărui cuvânt – rostit sau scris – se putea conta necondiţionat. A iubit ŞCOALA şi s-a dedicat deplin acestei iubiri, oficiind meseria de dascăl cu altruism şi generozitate.
Profesorul Gheorghe Ţigău rămâne încă un Domn Trandafir, al zilelor noastre, un apostol cu care am avut norocul şi onoarea de a fi contemporani. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! (M. Z.)
P. S. Alăturăm, pro memoria, un text pe care Profesorul l-a scris cu ocazia celei de a XX-a aniversări a revistei noastre.
Revista Apostolul, o publicaţie temeinică şi necesară reinventării educaţiei nemţene adevărate
De mai mulţi ani, ne aflăm în faţa unei reviste de discuţii serioase pe teme de educaţie şi învăţământ, o proiecţie a diriguitorilor, redactorului-sef, (Mircea Zaharia) şi a colaboratorilor asupra mediului din care fac parte, mediu care are, în mod necesar, nişte vârfuri, din ce în ce mai puţine.
Am ales aceste cuvinte de început, pentru că – uman, didactic şi temperamental – nu sunt interesat de o hartă a nonvalorilor din educaţia nemţeană şi cea naţională.
Am colaborat decenii de-a rândul la Apostolul, înţelegând de la început că trebuie să fiu un promotor al unei democratice subiectivităţi, fără a-mi sta în fire ca, în sfera opiniilor mele pedagogice să mă depărtez de la ceea ce înseamnă – la modul corect, serios, creativ şi inteligent – instrucţia şi educaţia şcolară, de când lumea şi pământul.
Pe de altă parte, o publicaţie nemţeană de prestigiu mi-a refuzat, de la un timp, colaborarea, pentru opiniile mele despre instrucţia şi educaţia şcolară, pentru că, fără a fi rigid excesiv, mă doare întreaga fiinţă de ceea ce văd că se întâmplă în şcoli şi în afara acestora, cu ceea ce se numeşte pompos „generaţia tânără”.
Ce sunt eu de vină că, în învăţământul preuniversitar, cândva, am avut dascăli uriaşi, iar, în cel universitar, profesori mi-au fost, între alţii, academicienii George Călinescu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Ion Coteanu, Mioara Avram, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ovidiu Drâmba, Eugen Simion şi atâţia alţii, de la care am învăţat nu numai carte temeinică dar şi că greşelile familiei, ale şcolii, ale prietenilor şi ale societăţii îi pot distruge pe copii?
Ce sunt de vină că şi eu îi consider pe copii un dar al lui Dumnezeu?
În cariera mea didactică de peste 50 de ani, am învăţat de la Aristotel, Seneca, Pestalozzi, Herbarth sau Laura Schlesinger că este un lucru extraordinar să lucrezi cu copiii, că rostul şcolii nu este să-i treacă clasa cu note nemeritate, ci să-i pregătească pentru osteneala creatoare şi viaţa virtuoasă.
Nu mi-am permis niciodată să trimit revistei Apostolul cuvinte şi gânduri negativiste şi necugetate.
Spuneam deja că, profesor fiind vreme îndelungată, am muncit cot la cot cu elevii, în folosul şi pentru progresul ambelor părţi.
Mulţumesc revistei Apostolul că, atâta vreme cât mi-a fost acceptată, cu îngăduinţă şi eleganţă colaborarea, condiţia noastră de lucru a fost numai aceea să revigorăm instrucţia şi educaţia şcolară.
Revista Apostolul a avut şi are o audienţă mare. Îi sunt recunoscător pentru că este extrem de entuziastă, tratând cu echilibru, seriozitate, corectitudine şi inteligenţă problematica instrucţiei şi educaţiei şcolare nemţene şi a celei naţionale, cu echilibru, seriozitate şi responsabilitate .
La mulţi ani, trainici şi buni, iubită revistă Apostolul! (Revista Apostolul, nr 219, martie 2019)
Prof. Gh. ŢIGĂU