Nemţeni premianţi ai filialelor Uniunii Scriitorilor

Filialele Uniunii Scriitorilor din România au început să-şi desemneze câştigătorii, anul acesta, trei scriitori nemţeni numărându-se printre laureaţi – Cristian Livescu, Gheorghe Simon şi Dan Iacob, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ.
Primii doi fac parte din Filiala Iaşi a U.S.R. juriul acordând Premiul Opera Omnia criticului literar Cristian Livescu. La propunerea şefilor de reprezentanţe (Filiala Iaşi a U.S.R. are reprezentanţe la Botoşani, Galaţi şi Tecuci, Vaslui şi Neamţ), au fost acordate premiile Cartea Reprezentanţei, la Neamţ fiind premiat scriitorul Gheorghe Simon, pentru volumul „Calea Numelui”, apărut la Editura Eikon din Bucureşti.
Juriul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România a acordat, pe lângă premiile cartea anului şi Opera Omnia, mai multe premii speciale, în cadrul evenimentului „Toamna bacoviană a scriitorilor din Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România”, între ele regăsindu-se şi Premiul „George Bălăiţă”, primit de scriitorul Dan Iacob, pentru cartea „Ramura de liliac: povestea unei iubiri în pârgul vieţii”, apărută la Editura Eikon din Bucureşti.
„Felicităm scriitorii nemţeni laureaţi, dorindu-le noi premii literare, în anii care vin. Biblioteca Judeţeană vă pune la dispoziţie, spre lectură, volumele premiate, dar şi alte cărţi ale autorilor nemţeni laureaţi în acest an, la Secţia de împrumut carte adulţi «Mihail Sadoveanu» şi la Sala de lectură «Aurel Dumitraşcu»”, a precizat prof. Mihaela Mereuţă, director-manager al Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” Neamţ.
Mihai Olteanu pe simezele Muzeului de Artă din Roman

Mihai Olteanu, unul dintre cei mai activi artişti plastici romaşcani, a revenit de la jumătatea lunii noiembrie, pe simezele Muzeului de Artă, cu cele mai proaspete creaţii. Născut în anul 1962, la Rediu, judeţul Neamţ, absolvent al Liceului de Artă din Bacău, unde a avut ca profesori pe Gheorghe Velea şi Petru Pinca, pictor, grafician, ilustrator şi sculptor, Mihai Olteanu expune acum peste 100 de lucrări cu teme diverse: peisaje, portrete, flori, compoziţii.
Dintre expoziţiile personale amintim: Muzeul de Artă Roman (1985, 1987, 2016), Galeriile de Artă „Alfa” din Piatra Neamţ (1989), Salonul Artelor de la Casa Armatei Bucureşti (1984); Salonul Artelor la Galeriile Venus din Bucureşti (1988); Teatrul „Bacovia” din Bacău (1990); Expoziţia Internaţională de Pictură de la Sebeş (2017) ş.a. Între anii 1991–1998, a participat la Taberele de creaţie ale Cenaclului Pro-Arte, Roman. A realizat ilustraţii de carte şi grafică computerizată în publicaţii S.F., cărţi pentru copii şi monografii.
Cu o putere de creaţie aparte, Mihai Olteanu şi-a cucerit un public numeros, oferind vizualului orchestrări cromatice de mare rafinament, compoziţii unitare, portrete care surprind esenţa spirituală sau psihologică a personajelor, dezvăluind un artist sensibil şi plin de dăruire, un spirit meditativ şi un etern îndrăgostit de natură şi om. Considerat un urmaş al marilor clasici români, Luchian sau Andreescu, Mihai Olteanu oferă adevărate regaluri florale, în care lumina şi culoarea desăvârşesc, prin interpretări expresive, strălucitoare şi gingaşe, în acelaşi timp, un spaţiu vibrant, prin care florile sunt adevărate ode ale bucuriei, încântării şi frumuseţii. Colorist prin excelenţă, reuşeşte să redea pânzei intensităţi cromatice de mare fineţe, poetice şi contemplative, devenind adevărate mărturii ale trăirilor sufleteşti proprii artistului. În peisajele sale, citadine sau rurale, se observă, poate, cel mai bine, lirismul, acea intensitate aproape dramatică, nostalgică, de emoţionantă evocare a naturii, transmiţând în cel mai sensibil mod cu putinţă cu o intensă notă de intimitate, prin tuşe fine dar sigure, emoţia legăturii cu natura, a dragostei pentru frumos şi viaţă. (Curator – Mihaela Ciobanu)
Călin Huianu – nonconformist prin vocaţie şi artist prin destin

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a găzduit, în perioada 3-15 decembrie, în Sala Cupola, expoziţia de pictură a artistului Călin Huianu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici (U.A.P.) Bucureşti, fără a genera un eveniment cu public la vernisarea acesteia. Cele cinci lucrări de mari dimensiuni ale sale (1,80 m/1,30 m) fac parte dintr-o expoziţie mai amplă.
În total, vor fi 13 lucrări care-i reprezintă pe Iisus Hristos şi cei 12 Apostoli. Am început acest proiect în 2019. M-am îndrăgostit de pictură în clasa a X-a, când am început să merg la atelierele pictorilor nemţeni. „Dezastrul” de acolo m-a atras şi am hotărât să devin pictor. Regretatul Dan Cepoi mi-a fost prieten foarte bun, de asta am şi ţinut să fiu prezent la retrospectiva pe care anul trecut Biblioteca Judeţeană a organizat-o în amintirea sa. I-am cunoscut şi pe Bezem, Filimon, Ulian, Luţu Bostan, Vamanu, oameni devotaţi artelor plastice, oameni de spirit şi de un autentic talent, a menţionat Călin Huianu.
Plasticianul, caracterizat de o natură individualizată, sensibilă la viaţa fiinţei interioare, nonconformist prin vocaţie şi artist prin destin, după cum afirma criticul de artă Valentin Ciucă, s-a născut la Piatra-Neamţ în anul 1971. A absolvit Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universităţii Naţionale „George Enescu” Iaşi, promoţia 1998, la clasa profesorului Adrian Podoleanu. A organizat expoziţii personale la Piatra-Neamţ, Iaşi şi Ottawa-Canada şi a participat la expoziţii de grup la Iaşi, Braşov şi Timişoara.
Expoziţie Petru Diaconu, la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ propune o nouă întâlnire cu pictura. De această dată, reuniunea artistică aparţine plasticianului nemţean Petru Diaconu. Amplasată în spaţiul expoziţional de la parterul instituţiei, expoziţia este dedicată Crăciunului şi Anului Nou şi poate fi vizitată până pe 10 ianuarie 2021.
Sunt 55 de lucrări. Unele dintre ele au mai fost expuse la începutul anului, de Ziua Culturii Naţionale, iar celelalte sunt noi. De data aceasta, predomină reliefurile. Acestea sunt concepţia şi producţia mea, sunt lucrate într-o serie limitată, circa 50 de bucăţi, a declarat artistul.
Petru Diaconu s-a născut la 24 martie 1949, în comuna Dobreni. A debutat la Iaşi, în 1979, într-o expoziţie colectivă. Printre expoziţiile din Piatra-Neamţ s-au remarcat „Exerciţii de culoare” I şi II, din anii 2004-2005. De-a lungul anilor, lucrări semnate de Petru Diaconu au fost expuse în galerii de artă din ţară, dar şi din străinătate.
Salonul de iarnă – ultima expoziţie colectivă organizată de U.A.P. Neamţ în 2020
La Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ s-a deschis ultima xpoziţie a anului, Salonul de iarnă, un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Piatra-Neamţ. Lucrările aparţin unui grup de 18 plasticieni, membrii ai UAP Neamţ: Florin Zaharescu, Ştefan Potop, Narcisa Stejeran, Camelia Tanasă, Radu Macavei, Lucian Gogu-Craiu, Grigore Agache, Dumitru Bezem, Ştefan Diaconu, Oana Gavriliu, Parasca şi Mihai Agape, George Romila, Lucian Tudorache, Cristinel Prisacaru, Arcadie Răileanu, Mircea Titus Romanescu şi Cristian Bistriceanu.
Din cauza pandemiei, nu s-a mai acordat titlul de ARTISTUL ANULUI 2020.
Expoziţia rămâne deschisă întreaga lună decembrie.
Expoziţia Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Complexul Muzeal Naţional Neamţ vă invită să vizionaţi expoziţia itinerantă „Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor”, deschisă până la 25 februarie 2021, la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ.
Expoziţia dezvăluie publicului amintiri despre personalităţi marcante ale zoologiei româneşti din ultima sută de ani: Dimitrie Voinov, Radu Codreanu, Mihai Băcescu, Nicolae Botnariuc precum şi Petre Mihai Bănărescu.
Structurată în cinci secţiuni, „Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor” elogiază realizările ştiinţifice ale savanţilor prin expunerea de imagini inedite din viaţa acestora, de informaţii din biografia lor, de documente, cărţi sau alte lucrări importante publicate de către aceştia, precum şi a unor obiecte care au aparţinut celor cinci personalităţi.
Sponsor principal: MOL România. Parteneri: Fish’n Bricks, Adevărul, Adevărul de weekend, Historia, Historia special. Parteneri media: Radio România Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic Romania, agendacopiilor.wordpress.com. Detalii: www.antipa.ro.
Violeta MOŞU
