Invitaţie la Căsuţa Păpuşilor

Nu vă gândiţi la celebra piesă de teatru a lui Ibsen – O casă de păpuşi – pentru că nu este vorba despre aceasta. Ci, aducem în discuţie şi în atenţia publicului nemţean, minunata Căsuţă a Păpuşilor, amenajată de artista Narcisa Stejeran, în localul unei foste grădiniţe din satul Nea­gra, comuna Taşca.

Astfel, pe data de 1.07.2021 Primăria comunei Taşca, şcoala gimnazială „Vasile Mitru” şi căminul cultural Taşca ne-au invitat la inaugurarea Căsuţei Păpuşilor – expoziţie personală de păpuşi de porţelan a artistei Narcisa Stejeran. În plus, în vederea înfiinţării unui cerc de pictură pentru copiii din Taşca s-a organizat o tombolă cu lucrări realizate de Narcisa Stejeran.

Dar, cine este Narcisa Stejeran? Născută în anul 1964 în Brăila, a absolvit în anul 1989 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A practicat medicina o viaţă, dar în anul 2016 a absolvit şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Arte, specialitatea Arte Plastice (pictură). Aşadar, un medic pasionat de artă, un suflet de copil, care simte şi gândeşte frumos pentru copii.

„Pe data de 10.10.2019 am cumpărat prima păpuşă şi cred că m-am îndrăgostit de ea, eu, care nu am avut multe păpuşi în copilărie. Căsuţa deschisă astăzi reprezintă pentru mine un vis devenit realitate; aici şi-au găsit locul 521 de păpuşi din cele 850 pe care le am, păpuşi de toate mărimile, fiecare cu povestea ei, unele chiar unicate create de artişti plastici, altele de colecţie” – ne-a declarat artista.

– Cum aţi ajuns de la medicină la artele plastice?

– Latura mea creativa a fost mereu vie. Am pictat, am făcut bijuterii, jucării, decoraţiuni şi multe altele. La un moment dat am avut o expoziţie de bijuterii şi decoraţiuni pe sticlă. Am auzit o voce din public spunând: „Tot amator!”. M-a durut foarte mult. Şi atunci am decis să fac facultatea de arte plastice, ca o împlinire a tot ce era creativ în mine. Acum sunt membru al UAP Neamţ şi sunt mândră de alegerea făcută.

– Proiectul „Căsuţa Păpuşilor” este legat în vreun fel de copilăria dvs.?

– Tot ce facem are legătură cu copilăria noastră într-un fel sau altul. Păpuşile vor fi mereu parte din copilăria mea şi îmi vor aduce mereu un zâmbet pe buze.

– Cine se mai află în spatele reuşitei acestui proiect?

– În primul rând soţul meu, care nu numai că mă susţine dar chiar munceşte cot la cot cu mine în toate proiectele. Primăria comunei Taşca, de asemenea. Ei m-au ajutat cu spaţiul şi cu renovarea lui şi au susţinut proiectul şi sper că vom continua şi cu altele. Şi mulţi alţi oameni care m-au ajutat în diverse moduri, mi-au dăruit păpuşi, au lucrat la reconstituirea lor, am primit o pianină… Într-un cuvânt au fost alături de mine. Le mulţumesc tuturor din suflet!

– Prin ce elemente vă fascinează păpuşa, astfel încât aţi ajuns să colectionaţi peste 800?

– Graţia lor, eleganţa, fragilitatea, şi în primul rând nevoia lor de a fi readuse la adevarata lor splendoare. Nu uitaţi, păpuşile mele nu au venit în cutii, ele au venit din târguri de vechituri. Aveau mare nevoie de mine.

– Cum s-ar caracteriza pe sine artistul plastic Narcisa Stejeran?

– O visătoare…

– Ce vreţi să sădiţi în sufletul micilor discipoli de la cercul de pictură?

– Bucuria de a dărui. Bucuria de a crea. Bucuria frumosului.

– Credeţi că arta plastică practicată de la vârste fragede poate conduce la un destin mai fericit?

– Pablo Picasso a spus „Fiecare copil este un artist. Problema este să rămâi un artist când creşti”. Dificultatea este deci, să păstrăm artistul din noi toată viaţa. Sau, propun să îl ascultăm pe Victor Hugo: „Arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil. Arta îţi dăruieşte aripi, nu cârje”. Cred că în lumina celor evocate putem spune că da, arta poate conduce la un destin mai fericit.

A consemnat Gianina BURUIANĂ