În vederea promovării celor mai emblematice ecosisteme din România, Asociaţia FORONA (Organizaţia Fotografilor de Natură din România), în colaborare cu Complexul Muzeal Naţional Neamţ (Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ), au prezentat, în perioada 2 – 21 februarie, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Beciului II – Curtea Domnească, expoziţia de fotografie „Biodiversitatea”.
Poziţionarea geografică a României face ca natura ţării noastre să fie diversă, bogată şi unică. România cuprinde cinci regiuni biogeografice din totalul de 11 existente în Uniunea Europeană, având cel mai mare număr de astfel de regiuni din UE; fiecare regiune are particularităţile sale, de la peisaj, la floră şi faună. În cadrul acestei expoziţii sunt prezentate aspecte particulare din toate cele cinci regiuni biogeografice: pontică, stepică, continentală, alpină şi panonică.
Expoziţia „Biodiversitatea” a fost realizată cu sprijinul Alpin Film Festival, în cadrul celei de-a 6-a ediţii a festivalului omonim. La această expoziţie au participat cu fotografii: Adi Dedu, Alex Preoteasa, Carmen Puiu, Dan Dinu, Daniel Mârlea, Florentina Tâlvâc, Florenţiu Ilie, Horia Bogdan, Gabi Rusu, Gabriel Şerban, George Dian Balan, Laszlo Potozky, Mircea Sasu şi Zoltan Nagy.
(Complexul Muzeal Naţional Neamţ)

