Acum aproximativ cinci ani, când mă întorceam cu trenul de la un colocviu al doctoranzilor, desfăşurat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, am asistat, fără să vreau, la o discuţie a unui grup de adolescenţi. Tinerii mergeau la Cluj-Napoca, pentru a participa la un festival-concurs de muzică. Nu ştiu ce fel de concurs, nu ştiu ce fel de muzică creau tinerii respectivi, fiindcă pentru prima dată în viaţă eu nu am înţeles ce vorbeau cei de lângă mine. Nu am înţeles nimic! Precizez că tinerii erau etnici români şi se aflau în imediata mea apropiere. Nu am înţeles nimic, fiindcă nu vorbeau româneşte. Şi nici o altă limbă cunoscută. De fel, nu obişnuiesc să exagerez. Deci, nici în ceea ce scriu acum nu exagerez cu nimic! Tinerii vorbeau un idiom, să-i zicem, format, din câte am priceput, din cuvinte româneşti, puţine, din cuvinte englezeşti, destule, din foarte multe abrevieri ale unor expresii englezeşti utilizate mai ales în mediul electronic şi din exagerat de multe cuvinte argotice.
Prima stare care m-a cuprins atunci a fost frustrarea. Eram incapabilă să înţeleg nişte adolescenţi cu doar câţiva ani mai tineri decât mine. Apoi m-a cuprins furia. O furie din aceea care nu face rău decât persoanei care o simte şi nimănui altcuiva. Mă întrebam şi mă întreb cum este cu putinţă ca limba română să fie supusă unei asemenea schimonosiri? Ştiu că e în firea limbii, aşa cum este şi în firea omului, să se schimbe. Ştiu asta şi accept acest fenomen. Nici nu ar fi bine ca limba ori ca omul să nu suporte, în timp, schimbări. Doar că schimbările lingvistice trebuie să fie rare şi lente. Limba este menită să dureze nu o viaţă de om, ci o viaţă de neam. Aşadar, se înţelege că pot accepta împrumuturile, neologismele, chiar şi calchierile, dar în măsura în care există un rost. Iată un verb vechi cu multiple şi frumoase semnificaţii – a rosti…
Care este scopul acestui expozeu? Acela de a-mi permite să formulez două concluzii.
Prima concluzie – modul în care vorbesc şi gândesc oamenii reflectă ce şi cât au învăţat în şcoală. Câteva motive concrete care au dus la afectarea gravă a limbii române sunt: diminuarea numărului de ore, diminuarea conţinuturilor, lipsa corelării acestora, nestudierea gramaticii limbii române în liceu (elevii de la profil pedagogic pot studia gramatica limbii române o oră pe săptămână alocată în curriculum la decizia şcolii).
Ca totul să fie şi mai clar, am comparat planurile-cadru pentru anul şcolar 2001-2002 cu planurile-cadru aplicate în anul şcolar 2021-2022 (pentru învăţământul primar şi gimnazial). Pe clase, numărul de ore de limba şi literatura română în anul şcolar 2001-2002 a fost: clasa I – 7-8 ore, clasa a II-a – 7-8 ore, clasa a III-a – 5-7 ore, clasa a IV-a – 5-7 ore, clasa a V-a – 5 ore, clasa a VI-a – 4 ore, clasa a VII-a – 4 ore, clasa a VIII-a – 4 ore, iar în anul şcolar 2021-2022 numărul de ore este: clasa I – 7 ore, clasa a II-a – 6 ore, clasa a III-a – 5 ore, clasa a IV-a – 5 ore, clasa a V-a – 4 ore, clasa a VI-a – 4 ore, clasa a VII-a – 4 ore, clasa a VIII-a – 4 ore. Calculând, constatăm că după noile planuri-cadru (aprobate prin OMEN 3371/12.03.2013 – acelea pentru învăţământul primar, OMENCŞ 3590/5.04.2016 – cele pentru învăţământul gimnazial) se pierd, din clasa I până în clasa a VIII-a, până la opt ore! Dacă înmulţim cu 35, numărul aproximativ de săptămâni al unui an şcolar, ajungem la numărul total de ore pierdute – 280 de ore de limba şi literatura română! Având în vedere că la gimnaziu se predau 4 ore de limba şi literatura română pe săptămână, deci, 140 de ore pe an, înseamnă că datorită planurilor-cadru în vigoare, pe durata şcolii primare şi gimnaziale, elevii pierd doi ani (şcolari) de învăţare a limbii şi literaturii române! Deocamdată mă limitez la aceste calcule…
Cea de-a doua concluzie pe care vreau să o enunţ este aceea că noţiunea/conceptul de rezistenţă prin cultură din comunism trebuie să existe şi astăzi, sub regimul tuturor libertăţilor, iar o componentă de bază a acestei conduite intelectuale trebuie să fie rezistenţa limbii române sau rezistenţa prin limba română. Câtă vreme vom vorbi (corect) româneşte, nu doar limba, istoria limbii, istoria în general vor fi salvate de schimonosire, ci şi gândirea, logica, trăirea, acţiunea, fapta.
Mă opresc în continuare la (alte) câteva exemple de schimonosire a limbii române, a limbii noastre.
Guvernul României a lansat o campanie de comunicare în parteneriat cu UNICEF. Campania aceasta presupune realizarea şi difuzarea unor videoclipuri/reclame/spoturi, cu scopul de a convinge oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19. Fac şi aici o precizare importantă – eu nu sunt împotriva vaccinării! Dar sunt împotriva fracturilor de sens şi de logică gramaticală.
Probabil dorind să fie expresivi şi persuasivi, autorii textelor rostite în unul dintre videoclipurile numite ajung la următorul conţinut: Ce conţine vaccinul? Să nu mai fiu tristă, să nu mai fie şcoala online. Să pot să o iau în braţe pe doamna învăţătoare. Să pot să stau în clasă cu toţi colegii mei fără mască. Mi-e foarte dor de ei! Vaccinul înseamnă să mă bucur de copilărie. Dacă reluăm parte din întrebarea Ce conţine vaccinul?, aşa cum învăţau, învaţă elevii la şcoala primară, aflăm că vaccinul conţine să nu mai fiu tristă, să nu mai fie şcoală online, să pot să o iau în braţe pe doamna învăţătoare, să… Cum e cu putinţă? Câţi oameni au citit, au auzit acest text, câţi au văzut reclama înainte de a fi difuzată? Tuturor le-a sunat bine?! Mie îmi provoacă starea prin care am trecut când nu îi puteam înţelege pe tinerii despre care am scris la începutul acestui articol. Se prea poate ca şi aceste texte să fi fost concepute mai întâi în limba engleză şi traduse apoi neglijent în limba română. Chiar şi aşa, nu există scuze. Răspunsul trebuia alcătuit din substantive, din infinitive lungi cu valoare de substantiv, nu din verbe la conjunctiv. Vaccinul conţine (deşi nu conţine, aduce) bucurie, şcoală, îmbrăţişări, întâlniri. Şi aş fi adăugat la începutul enumerării – sănătate!
În anii trecuţi, elevii de şcoală generală învăţau în clasa a VIII-a ce este un anacolut, învăţau să identifice anacoluturile în diferite texte şi cum să le evite. Din programa actuală de limba şi literatura română pentru gimnaziu a dispărut noţiunea de anacolut. De foarte multe ori, când am fost nevoită să îi corectez pe elevi şi să le explic greşelile care presupuneau discontinuităţi sau rupturi sintactice, am constatat că aceştia nu reuşeau să sesizeze nepotrivirile sau le descopereau foarte greu. Mă întrebam cum este posibil ca vorbitori nativi de limbă română să nu aibă activ simţul limbii, care să îi ajute să perceapă greşelile. Singura explicaţie pe care am găsit-o a fost aceea că ei aşa i-au auzit vorbind pe cei din jurul lor, că mereu cei de lângă ei au vorbit greşit. De aceea, pentru aceşti elevi forma corectă suna a ceva greşit.
Nu doar ignoranţa caracterizează discursurile actuale, ci şi superficialitatea. Vorbitorii cred că orice sinonim al unui cuvânt se poate folosi în orice context (Sacoul se potriveşte cu aproximativ toate ţinutele!). A devenit o modă ca într-o enumerare conjuncţia coordonatoare copulativă şi să fie înlocuită cu conjuncţia coordonatoare disjunctivă sau: „(…) un pachet legislativ de reinserţie, care conţine măsuri economice, financiare şi educaţionale, cu accent pe debirocratizare, repatrierea afacerilor sau crearea unor clase în România pentru copiii născuţi în ţările de adopţie”; „Festivalul Internaţional George Enescu are astăzi în program spectacole şi în alte oraşe din ţară, la Sibiu sau Cluj-Napoca”. Apelează la această… schimonosire chiar şi crainicii de la posturile radio importante. Şi aici contaminarea trebuie să fie explicaţia, dar se poate ca pentru aceşti vorbitori utilizarea conjuncţiei sau (care impune excluderea, nu cumularea unor elemente) să aibă şi o sonoritate livrescă…
Folosirea anapoda a cuvintelor este foarte contagioasă. Vorbim şi ne trezim că folosim cuvinte(le) anapoda (unii dintre noi, alţii nu-şi dau seama niciodată, din contră, folosesc barbarisme şi cuvinte inexistente în DEX cu ostentaţie, cu mândrie, cu sentimentul că sunt superiori). Aşa ajungem să folosim capabilitate, în loc de capacitate, a disturba, în loc de a perturba, remediale pentru remediere, undeva pentru cândva, zonă pentru domeniu, rezilienţă, în loc de redresare, revenire, expertiză, în loc de experienţă ş. a.
Este foarte interesant că în România trăiesc minorităţi care vorbesc foarte bine limba română. În Parlamentul României au fost şi încă sunt etnici maghiari care vorbesc limba română mult mai bine decât mulţi etnici români. Şi aici există o explicaţie. Elevii de etnie maghiară studiază un număr de ore de limbă maternă egal cu numărul orelor de limba şi literatura română. Aşadar, aceşti elevi sunt de două ori mai familiarizaţi cu noţiunile de morfologie şi de sintaxă (la modul general).
Aşadar, învăţarea limbii române în şcoală este esenţială pentru ce suntem şi pentru ce vom fi, fiecare în parte şi toţi împreună! (N. R. Preluare din România literară nr. 41/2021)
Alexandra Florina MĂNESCU