Vernisaj PETRU DIACONU
Ziua de vineri, 16 februarie 2024, a fost marcată de întâlnirea unui public extrem de numeros cu binecunoscutul şi îndrăgitul pictor nemţean Petru Diaconu, cu ocazia vernisajului expoziţiei acestuia, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ. Vizitatorii au putut admira pe simezele galeriei 40 de lucrări cu subiectele cunoscute – păsări, frunze, fluturi sau asocieri dintre diverse elemente – cel mai adesea spontane – toate conducând spre o idee poetică, filozofică.
Întrebat despre conceptul artistic sub care a expus de această dată, pictorul a explicat: „Expoziţia de faţă se vrea o sinteză a lucrărilor din ultimii ani şi este şi un fel de aniversare: 48 de ani de la prima expoziţie de la Casa Universitarilor din Iaşi. Ea este organizată ca o carte de nuvele-schiţe, sau ca o carte de poezie, sau ca un spectacol compus din mai multe secvenţe. Lucrările au fiecare independenţa lor. Deşi diferite, sunt subordonate propriului meu stil. Stilul înseamnă omul în concepţia mea.”
Desigur, ca de fiecare dată, a impresionat plăcut latura ornamentală a lucrărilor, adevărate explozii de culoare şi bună dispoziţie, realizate cu măiestrie, cu tehnică şi cu ştiinţa compoziţiei.
„Dincolo de inventarul imagistic există profesionalismul nedezminţit al lui Petru Diaconu – armonia cromatică, stabilitatea şi precizia desenului. Şi, cu toate şi peste toate, expresia de o plasticitate densă. Egal cu sine, cum ne-a obişnuit, artistul nu-şi propune să provoace, să contrarieze prin experimente gratuite. El vrea să confirme o manieră, un limbaj şi un statut pe care le-a dobândit de-a lungul vremii prin muncă intensă şi frământări discrete” – este de părere scriitorul şi criticul de artă Emil Nicolae, prezent la manifestare.
Pentru a ne face o idee despre locul dobândit de Petru Diaconu în peisajul contemporan al artei nemţene, este suficient să spunem că este evocat în lucrarea criticului de artă Valentin Ciucă, „Un secol de arte frumoase în Moldova” (Ed. Art XXI, Iaşi, 2009) în care se menţionează: „Are, în mod evident, un gust rafinat al decorativului şi atrage uneori atenţia mai mult decât unii clasici în viaţă. Lucrările lui, nenumărate, risipite generos prin colecţii, arată un evident simţ cromatic şi arta creării unor contexte plastice, unde ornamentica poate juca un rol major. Ciclul Bufniţelor, de pildă, este eclatant fără ostentaţie şi, cine are răbdare, poate observa că autorul vrea să ne comunice ceva în plan simbolic. Starea de veghe şi inteligenţa, înţelepciunea, contrazic un folclor potrivnic şi, de aceea, imaginile consacrate acestor păsări de noapte devin inevitabil simpatice. Tot astfel, reacţionăm şi în faţa compoziţiilor cu subtext ecologic, unde imaginile au impact emoţional asupra celor care văd în natura terestră singurul rai posibil.”
Închei într-o notă nostalgică, amintind cititorilor noştri că se împlinesc exact cinci ani (ce repede trece timpul!) de când Petru Diaconu acorda revistei „Apostolul” un interviu frumos şi consistent, încheiat cu o viziune originală asupra artei: „O definiţie a artei nu există şi nu va exista niciodată. Pentru mine arta se aseamănă cu linia orizontului. Când eram copil şi priveam în zare vedeam cum cerul se uneşte cu pământul în depărtare. Şi atunci porneam de la Dobreni până la Bodeşti pentru a atinge această linie, iar când ajungeam la Bodeşti observam că nu era acolo, era tot aşa de departe. Cred că este o comparaţie potrivită pentru că asta este arta pentru mine – un orizont mereu, mereu în schimbare. Vor apare în permanenţă forme noi de exprimare, din ce în ce mai moderne, mai abstracte, pe care trebuie măcar să năzuim că le putem atinge.”
Gianina BURUIANĂ