Proiectul Un Stradivarius în şcoli, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”

Oamenii, Muzica, Vioara

Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare

Vioara, ca un suflet pe care-l chinui, plânge –

Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge

Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare.

(Charles BaudelaireArmonie în amurg)

În cadrul proiectului „Un Stradivarius în Şcoli”, iniţiat de doamna Cătălina Pârvu prin Fundaţia Culturală Gaudium Animae, care a conceput mai multe activităţi sub egida programului „Muzica Inspiră”, elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ au avut o ocazie specială de a intra în contact direct cu farmecul muzicii clasice, joi, 28 martie 2024. Această iniţiativă extraordinară a adus în sala de festivităţi a şcolii noastre oameni, muzică şi mai ales vioara Stradivarius, instrumentul-legendă, încântând şi educând generaţii întregi de ascultători.

Mai întâi, OAMENII: violonistul Răzvan Stoica, recunoscut pe plan internaţional pentru virtuozitate şi pentru modul în care transmite emoţie prin sunete, alături de sora sa, Andreea Stoica, pianistă cu care formează un duo remarcabil, au creat o atmosferă vrăjită, în care fiecare notă părea să vină din cer. Sau să urce acolo… În aceeaşi lume a muzicii clasice s-au reunit profesorii şi elevii, emoţionaţi, într-o stare de comuniune şi de bucurie adâncă, într-o tăcere plină, cum rar se mai întâlneşte în sălile de curs.

Mai apoi, MUZICA: publicul tânăr a descoperit frumuseţea compoziţiilor clasice prezentată într-o manieră nouă şi accesibilă. Melodiile interpretate cu pasiune şi pricepere au captivat atenţia celor prezenţi, demonstrând că muzica nu are vârstă şi că poate vorbi într-o limbă universală sufletelor noastre. Toate au fost frumoase, atent interpretate: şi Händel şi Paganini şi Stravinsky – dar Balada lui Ciprian Porumbescu, profundă ca o rugăciune de sunete, ne-a oprit respiraţia în piept…

La urmă, VIOARA: este o onoare pentru un violonist să aibă oportunitatea de a cânta pe o vioară Stradivarius – iar pentru Răzvan Stoica acest privilegiu confirmă talentul său excepţional. El ne-a povestit cum a primit acest drept după ce a câştigat un prestigios concurs din Austria, în faţa a 189 de contracandidaţi. Aceste instrumente, create de celebrul lutier italian Antonio Stradivari în secolul al XVIII-lea, sunt considerate a fi printre cele mai valoroase şi mai căutate obiecte din lume. Cu toate că au fost făcute acum sute de ani, viorile Stradivarius continuă să inspire admiraţie şi uimire prin sunetul lor inconfundabil şi prin frumuseţea lor exterioară. Numărul viorilor Stradivarius care mai există în lume este limitat şi, în mod inevitabil, acestea devin din ce în ce mai rare şi mai valoroase. Astfel, întâlnirea cu Răzvan Stoica şi vioara Stradivarius ne-a adus nu doar frumuseţea muzicii, ci şi aprecierea şi respectul pentru o tradiţie şi o moştenire muzicală europeană unice.

Astăzi, prin puterea artei, oamenii Rareşului au fost aduşi împreună într-un moment de armonie şi de pace, confirmând încă o dată că muzica este un dar al vieţii care poate lega inimi şi suflete într-o conexiune profundă de emoţii împărtăşite.

Prof. dr. Monica COSTEA,

Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ