Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ 2025 – Conferinţă de presă la Teatrul Tineretului

Teatrul Tineretului va organiza cea de-a XXXVI-a ediţie a Festivalului de Teatru în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie 2025. Ediţia din acest an propune o privire de ansamblu asupra creaţiei actoriceşti, reunind câţiva dintre cei mai experimentaţi actori, reprezentanţi ai diferitelor generaţii de artişti. Animaţi de spiritul TT-ului, existent încă de la înfiinţare, credem că refacerea acestei punţi între artişti consacraţi şi tineri creatori este doar unul dintre efectele benefice ale îmbinării tradiţie-experiment – sunt cuvintele cu care Andrei Merchea – managerul Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ a început Conferinţa de presă din 17 iunie, desfăşurată la Sala Rotondă.

Anul acesta suntem onoraţi ca în calitatea de selecţioner al festivalului să-l avem pe Paul Chiribuţă, profesor universitar, actor şi manager de teatru, care a făcut parte din trupa Teatrului Tineretului în perioada 1972-1987.

Sunt mândru să mă aflu în Teatrul Tineretului după 38 de ani. M-am reîntors într-un fel acasă cu această ocazie pentru a organiza cel mai vechi festival de teatru din ţară, într-un moment de mare frământare în teatrul românesc. Infuzia importantă de tineri care s-a produs în ultimii ani a fost de natură să schimbe în multe privinţe peisajul profesional, determinând teatrele să-şi schimbe repertoriul şi să fie mult mai atente la textele cu personaje tinere. Actorii mai în vârstă s-au împuţinat, şi anecdotic spunând, eu voi fi cel mai bătrân actor din această selecţie de la Piatra-Neamţ, în opoziţie cu faptul că în 1972, când am debutat aici, eram cel mai tânăr. Cronicarii de teatru sunt destul de derutaţi de aceste tendinţe determinate de presiunea tinerei generaţii iar publicul asistă şi el un pic nedumerit la toate aceste frământări. Aşa încât, selecţia de anul acesta vine să prezinte un tablou posibil al acestei situaţii, fără să sugerăm direcţii, pentru că nu este în misiunea noastră. Sperăm ca această selecţie în care focusul este actorul – pentru că acesta şi publicul sunt cele două părţi fără de care teatrul nu se poate întâmpla – să fie simţită ca un omagiu necesar în acest moment – a declarat Paul Chiribuţă în debutul discursului său.

A fost prezentată apoi selecţia festivalului, din care amintim: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu spectacolele Dineu cu proşti şi Frumos e în septembrie la Veneţia; Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, cu Pietonul aerului; Teatrul Naţional „Vasile Alexandri” din Iaşi, cu spectacolul Trei piese triste; Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, cu Neguţătorul din Veneţia; Teatrul Act Bucureşti, cu Don Quijote; Teatrul „Regina Maria” din Oradea, cu Un inamic al poporului; Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, cu The night alive; Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti, cu Trilogia minelor; Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, cu Nunta însângerată etc.

S-a subliniat şi ideea că, pe lângă actorii din actuala trupă a Teatrului Tineretului publicul va avea ocazia să reîntâlnească mulţi actori îndrăgiţi, nume consacrate ale scenei româneşti, printre care: Maia Morgenstern, Oana Pellea, Mircea Rusu, Horaţiu Mălăele, Paul Chiribuţă, Marcel Iureş şi mulţi alţii.

Programul festivalului mai cuprinde lansări de carte şi întâlniri cu actorii dramaturgi Cosmin-Teodor Pană, Andrei Radu, Ana Creţu şi Theodora Sandu, care vor desfăşura ateliere cu colegii lor din TT, pe texte proprii. Andrei Radu va susţine un atelier cu elevii, pe texte pentru adolescenţi.

În Piatra-Neamţ spectacolele vor fi prezentate atât în Sala Mare a Teatrului Tineretului cât şi pe scena Casei de Cultură, dar vor exista reprezentaţii şi la Roman şi Târgu Neamţ. În structura festivalului este inclusă şi o secţiune dedicată elevilor care activează în cluburile de teatru din şcolile judeţului.

După cum bine observăm, Paul Chiribuţă îşi propune realizarea unei ediţii interesante, bogate şi complexe a festivalului, care să acopere preferinţele tuturor segmentelor de spectatori, meritând toată aprecierea noastră pentru modul profesionist în care a abordat întreaga organizare şi desfăşurare a mult-aşteptatului eveniment.

Gianina BURUIANĂ