● Jeff Kinney şi transformarea limbajului scenic
Teatrul pentru copii a transpus întotdeauna realitatea într-un limbaj scenic uşor de înţeles, fără să renunţe la rolul educativ. Teatrul Tineretului, asemenea oricărei instituţii care îşi propune atragerea unui public cât mai variat din punct de vedere al vârstei, are în vedere valorificarea literaturii pentru copii prin spectacole-lectură accesibile publicului tânăr pietrean. Literatura internaţională pentru copii propune, în varianta lui Jeff Kinney, o abordare inedită a acestui tip de text, adaptabilă scenei. Se ridică întrebarea dacă, într-o epocă marcată de o cultură vizuală rapidă, fragmentată şi influenţată de dezvoltarea inteligenţei artificiale – utilizată, de exemplu, în video-mapping sau în proiecţii scenografice – textul mai reuşeşte să surprindă spectatorul tânăr şi să-i stimuleze interesul pentru arta teatrală?
„Jurnalul unui puşti” („Diary of a Wimpy Kid”) constituie o serie de 19 romane cu accente satirice şi ancorare realistă, semnate de Jeff Kinney. Toate volumele îl au în centru pe Greg Heffley, un adolescent confruntat cu diverse dificultăţi şi situaţii problematice în anii de şcoală generală. Jeff Kinney se concentrează asupra experienţei imediate a adolescentului, utilizând un limbaj simplu, cu accent pe oralitate. El alternează între text şi imagine, evită structurile prea elaborate şi mizează pe un umor construit din situaţii recognoscibile. Astfel, oferă un model de orientare, o formulă care creează o punte între vizual şi verbal. Autorul pare să acceseze direct conştiinţa adolescentului, iar teatrul poate prelua această modalitate de raportare, exprimând scenic experienţa tânărului din interiorul ei. Nu se impune o modificare a repertoriului. Accentul se deplasează spre dramaturgie şi regie. Expresia artistică urmăreşte o receptare mai directă. În „Jurnalul unui puşti”, desenul participă la construirea sensului, depăşind rolul unei simple ilustraţii. În ultimele decenii, literatura destinată copiilor şi adolescenţilor a cunoscut transformări vizibile, determinate de evoluţiile tehnologice şi de modificarea sensibilităţii tânărului cititor.
Opera lui Jeff Kinney ocupă o poziţie aparte, situându-se la intersecţia dintre naraţiunea clasică şi limbajul vizual specific culturii contemporane. Structura acestor volume este, la prima vedere, simplă: un jurnal redactat de un preadolescent, însoţit de desene schematice. Totuşi, această simplitate constituie o strategie atent elaborată. Textul şi imaginea nu se dublează, ci se completează, generând un ritm al lecturii apropiat de percepţia cotidiană. Cititorul este invitat să recunoască, să participe şi să se regăsească în ceea ce citeşte. Textele lui Kinney utilizează o construcţie episodică, apropiată de experienţa cotidiană a copilului. La nivel scenic, aceasta ar putea conduce la spectacole alcătuite din secvenţe scurte, recognoscibile, capabile să menţină atenţia fără a solicita un efort de concentrare de tip clasic. Kinney propune punctul de vedere al unui copil care interpretează lumea. În teatru, această abordare poate genera construcţii scenice bazate pe perspectiva personajului, prin monolog, adresare directă sau convenţii care implică activ publicul. Personajul Greg Heffley nu este un erou în sens tradiţional. El apare ca un anti-erou discret, definit prin ezitări, frustrări şi observaţii ironice. Lumea şcolii, relaţiile familiale şi presiunea afirmării sociale sunt prezentate din interior, fără filtrul moralizator al literaturii pedagogice clasice.
Un aspect relevant îl constituie simplitatea limbajului. Textul se înţelege uşor şi introduce direct cititorul în universul narativ. Această trăsătură, interpretată uneori ca o simplificare excesivă, răspunde unei nevoi: readucerea lecturii în aria de interes a unor tineri formaţi într-un mediu dominat de imagine şi tehnologie. Literatura evoluează atât prin continuitate, cât şi prin adaptare. Aceasta presupune, uneori, reconsiderarea criteriilor de evaluare. Dacă tradiţia a valorizat densitatea stilistică şi ideatică, în prezent contează mai ales comunicarea directă şi felul în care publicul se poate regăsi imediat în ceea ce vede. Pentru cititorul tânăr, aceste cărţi pot reprezenta un început. Ele pot deschide drumul către lecturi mai complexe, accesibile după formarea unei relaţii fireşti cu textul. Funcţia lor este de a pregăti întâlnirea cu literatura consacrată.
Astăzi s-au modificat ritmul percepţiei, raportul cu imaginea şi tipul de umor receptat. Pe scenă, un echivalent ar putea fi utilizarea proiecţiilor, a semnelor vizuale şi a corporalităţii actorului ca modalităţi de expresie teatrală. Teatrul pentru copii trebuie să păstreze calitatea, dar şi să-şi adapteze mijloacele de expresie în acord cu sensibilitatea actuală. Modelul propus de Jeff Kinney arată că un text uşor de urmărit, dinamic şi bazat pe umor apropiat de experienţele cotidiene, poate avea, în acelaşi timp, o construcţie bine realizată. În acest sens, dramaturgia pentru copii are de câştigat prin integrarea acestor principii în limbajul scenic.
Seria „Diary of a Wimpy Kid” reprezintă un succes editorial şi expresia unei noi paradigme de lectură. Primul volum din seria „Diary of a Wimpy Kid” a apărut în Statele Unite în aprilie 2007, iar ediţia în limba română a fost publicată în noiembrie 2010.
Volumele din această serie au atins un tiraj global de aproximativ 275 de milioane de exemplare, au fost traduse în 65 de limbi şi circulă în peste 140 de ţări.
Adina Suciu GIURESCU,
doctor în teatru, actriţă la Teatrul Tineretului