● Citim sau nu piesa de teatru înainte de spectacol?
Spectacolul „Richard al III-lea”, prezent în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra- Neamţ, a readus în prim-plan o dilemă pe care mulţi spectatori şi-o pun: este necesar să citim piesa înainte de a merge la teatru? Discuţia ne-a revenit în minte la finalul reprezentaţiei, când o spectatoare din faţa noastră încerca din răsputeri să descurce relaţiile dintre personaje, mărturisind că le-a pierdut firul pe parcurs. Desigur, întrebarea este valabilă mai ales atunci când publicul are acces facil la text. Autori consacraţi precum Shakespeare sau Caragiale pot fi găsiţi uşor în orice bibliotecă şi, mai nou, în mediul online. Din acest punct de vedere, internetul oferă resurse valoroase, utilitatea spaţiului digital fiind greu de contestat. Totuşi, în timpul unei reprezentaţii, nu este de dorit ca spectatorul să fie nevoit să caute explicaţii pe telefon. În aceste condiţii, unde ar trebui să se insiste mai mult? Cu siguranţă, la clarificarea textului prin mijloacele artei actorului. Chiar dacă acest lucru presupune, uneori, renunţarea la o parte din complexitatea regizorală care umbreşte claritatea vorbelor prin prea multe artificii scenice.
Nu este nimic greşit în căutările regizorale. Problema apare însă atunci când, într-un text shakespearian cu o distribuţie uriaşă, publicul pierde firul dinamicilor şi al biografiilor. În acel moment, el nu mai savurează interpretarea sau conceptul spectacolului. În schimb, face eforturi să răspundă unor întrebări elementare: cine este personajul de pe scenă, ce legătură are cu protagonistul şi care este sensul replicilor sale? În această situaţie, arta actorului şi creaţia regizorală trec inevitabil pe plan secund, deoarece spectatorul nu mai poate urmări actul artistic în deplinătatea sa.
Revenind la întrebarea dacă ar trebui sau nu să parcurgem piesa în prealabil, ne amintim că, în urmă cu câţiva ani, profesorii de limba şi literatura română (vorbim din propria experienţă, într-un liceu cu profil umanist) le cereau elevilor să citească opera înainte de a merge la teatru. În zilele următoare aveau loc adevărate dezbateri în clasă: în ce măsură spectacolul respecta textul original, dacă viziunea regizorală aducea o perspectivă nouă ori dacă, dimpotrivă, reuşea să dea glas intenţiei dramaturgului şi dacă actorii îşi construiau personajele în acord cu imaginea pe care cititorul şi-o formase în timpul lecturii.
O perspectivă interesantă asupra acestei probleme oferă documentarul Looking for Richard („În căutarea lui Richard”), realizat de Al Pacino. Filmul porneşte de la o întrebare fundamentală: mai este textul shakespearian relevant pentru publicul de astăzi? Pentru a răspunde, documentarul alternează secvenţe de la repetiţii – în care actorii discută sensul scenelor, motivaţiile personajelor şi dificultăţile limbajului – cu interviuri luate unor profesori, cercetători şi actori specializaţi în Shakespeare. În acelaşi timp, Al Pacino abordează oameni obişnuiţi pe stradă, iar mulţi dintre aceştia mărturisesc că îl consideră pe Shakespeare dificil, învechit sau chiar inaccesibil. Filmul este construit ca o investigaţie. Încă din primele minute, cunoscutul actor pune întrebări esenţiale: De ce îi intimidează Shakespeare pe atât de mulţi oameni? De ce este perceput ca fiind greoi? Cum poate fi făcut accesibil fără a-i dilua valoarea?
Al Pacino a pornit de la aceleaşi dileme pe care ni le putem pune şi noi în sala de spectacol. Limbajul lui Shakespeare reprezintă o provocare majoră. Pentru ca textul să ajungă limpede la spectator, fără urmă de confuzie, el trebuie să fie pe deplin înţeles de cel care îl rosteşte. Actorul trebuie să ştie exact despre ce vorbeşte, care este miza fiecărei replici şi ce urmăreşte prin fiecare cuvânt. Odată ce sensul este interiorizat şi exprimat cu precizie, o mare parte din dificultatea comunicării dispare. Documentarul acordă o atenţie deosebită acestui aspect. Al Pacino subliniază că dificultatea nu provine doar din vocabularul arhaic, ci şi din ritmul, muzicalitatea şi densitatea poetică a textului. Actorii analizează fiecare replică pentru a descoperi acţiunea ascunsă în spatele cuvintelor, demonstrând că versul trebuie înţeles şi susţinut de o intenţie dramatică precisă, nu rostit solemn sau declamator. În fond, lectura piesei completează experienţa spectacolului, iar spectacolul oferă textului o nouă dimensiune.
Citirea operei înainte de reprezentaţie îi poate oferi spectatorului reperele necesare pentru a urmări mai uşor relaţiile dintre personaje, desfăşurarea conflictului şi subtilităţile limbajului. În acelaşi timp, spectacolul are datoria de a funcţiona şi pentru cel care intră în sală fără o pregătire prealabilă.
Teatrul este, prin natura sa, o artă a întâlnirii directe, iar emoţia creată nu ar trebui să depindă exclusiv de temele făcute acasă. Atunci când actorul înţelege pe deplin sensul replicilor, iar construcţia regizorală clarifică legăturile dintre personaje, spectatorul poate urmări cu interes chiar şi un text de mare complexitate. Poate că adevărata întrebare nu este dacă trebuie să citim piesa înainte de spectacol. Mult mai important este modul în care teatrul contemporan reuşeşte să construiască punţi între marile texte ale dramaturgiei universale şi publicul de astăzi, fără să le diminueze bogăţia de sensuri.
Adina SUCIU GIURESCU, doctor în teatru, actriţă la Teatrul Tineretului