În această vară, s-au împlinit 95 de ani de la naşterea lui Nicolae Ciobanu (n. 4 august 1931 – d. 27 noiembrie 1987), critic şi istoric literar originar din judeţul Neamţ, care şi-a dedicat existenţa cercetării, interpretării şi promovării literaturii române.
Născut în satul Băluşeşti, comuna Girov (astăzi, comuna Dochia), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, în perioada 1952-1957, iar în 1971 a obţinut titlul de doctor în filologie la aceeaşi universitate.
Aparţinând generaţiei şaizeciste, s-a afirmat ca un cercetător atent al fenomenului literar, preocupat în special de evoluţia prozei scurte româneşti pe care a analizat-o pe larg în scrierile sale.
Un loc aparte în activitatea sa l-a ocupat cercetarea operei lui Ionel Teodoreanu. Prin monografia Ionel Teodoreanu. Viaţa şi opera (1970) şi volumul Cum am scris Medelenii (1978), care conţine însemnările lui Ionel Teodoreanu, Nicolae Ciobanu a contribuit la reevaluarea creaţiei unui scriitor cunoscut mai ales pentru universul sensibil şi liric din romanele sale.
A activat la revista „Luceafărul”, unde a condus secţia de critică literară, într-un mediu editorial marcat de dezbateri şi tensiuni specifice epocii, iar în 1985 a devenit director al Muzeului Literaturii Române, implicându-se în activitatea de conservare şi valorificare a patrimoniului literar.
Emil Manu (critic, istoric literar, poet), în textul „Pentru adevăr şi frumos” (România literară, nr. 49, 3 decembrie 1987, p.8), îl înfăţişează ca pe un critic şi istoric literar de mare competenţă, care şi-a dedicat întreaga activitate studiului, promovării şi înţelegerii literaturii române.
„La Muzeul Literaturii Române a continuat (împreună cu excelentul colectiv al acestei instituţii) munca de cercetare iniţiată cândva de Perpessicius, accentuând studiul relaţiilor interdisciplinare, organizând simpozioane dedicate, printre altele, interferenţelor dintre literatură şi muzică (…).
Fie ca lector la Universitatea din Timişoara, fie ca redactor (la Televiziune sau la revista Luceafărul), fie ca director al Muzeului Literaturii Române, Nicolae Ciobanu, a cărui dispariţie devine incredibilă, a stat în primele rânduri ale vieţii literare, militând pentru adevăr şi frumos”.
La rândul său, criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu, în evocarea „Preţuirea valorilor” (Luceafărul, nr. 49, 5 decembrie 1987, p.6), a subliniat implicarea lui Nicolae Ciobanu în activitatea Muzeului Literaturii Române, unde s-a preocupat de conservarea şi valorificarea patrimoniului literar, de publicarea revistei Manuscriptum şi de organizarea activităţilor culturale.
Dincolo de realizările profesionale, Fănuş Băileşteanu a mai scos în evidenţă modestia, discreţia, blândeţea şi profunda omenie a criticului, surprinzând, totodată, durerea provocată de dispariţia sa prematură. (…)
O mărturie semnificativă despre personalitatea lui Nicolae Ciobanu, exprimată mai recent, îi aparţine lui Christian Moraru, profesor de literatură americană şi teorie critică la University of North Carolina, Greensboro.
(…) Rememorând circumstanţele plecării lui Nicolae Ciobanu de la revista Luceafărul şi ale venirii sale la Muzeul Literaturii Române, Christian Moraru conturează portretul unui om care căuta un spaţiu profesional mai puţin supus presiunilor politice. „Nicolae Ciobanu tocmai plecase de la revista Luceafărul, unde fusese un fel de şef al secţiei de critică. Acolo, el şi-a dat seama că nu mai avea nici un fel de influenţă la revistă, pentru că alţii făceau jocurile. Nu mă refer doar la conducătorii revistei, Nicolae Dan Fruntelată şi Mihai Ungheanu, ci mă refer şi la Arthur Silvestri, care era omul Securităţii şi care scria acel infamant serial împotriva Europei Libere. Ciobanu a plecat de la Luceafărul şi a venit la Muzeul Literaturii Române cu gândul de a lucra într-un spaţiu mai puţin contaminat de propaganda comunistă”. (Observator cultural, nr. 830 din 6 iulie 2016)
Activitatea critică a lui Nicolae Ciobanu s-a concretizat în volume de referinţă pentru istoria literară de la noi: Nuvela şi povestirea contemporană (1967), Panoramic (1972), Critica în primă instanţă (1974), Incursiuni critice (1975), Însemne ale modernităţii (I–II, 1977-1979), Întâlnirea cu opera (1982), Între imaginar şi fantastic în proza românească (1987).
A mai prefaţat o ediţie de Balade vesele şi triste şi alte poezii de G. Topârceanu (…), romanul Jocul cu moartea de Zaharia Stancu, volumul Poezii de Şt. O. Iosif, romanul Velerim şi Veler Doamne de Victor Ion Popa. În 1979 a scos, la Editura Minerva, o Antologie de proză scurtă românească, de la Constantin Negruzzi la Pavel Dan, în patru volume.
Moartea prematură a lui Nicolae Ciobanu, survenită la 27 noiembrie 1987, la numai 56 de ani, a întrerupt o activitate intelectuală deosebită. Memoria sa continuă să fie cinstită în satul natal, Dochia, unde biblioteca care-i poartă numele păstrează vie amintirea personalităţii şi a contribuţiei sale culturale.
Violeta MOŞU

