Caută înţelepciunea înainte de toate şi toate celelalte îţi vor fi date pe deasupra (II)
(Continuare din numărul trecut)
– Cum s-ar cuveni să ne trăim propria viaţă?
– Eu cred că ar trebui să trăim foarte vigilenţi, foarte atenţi la ce se întâmplă şi la ce se schimbă în jurul nostru, pentru a fi lămuriţi de fiecare dată în ce ape ne scăldăm. Trebuie să fim cu ochii în patru la fenomenele care se întâmplă în lume, în spaţiul politic, în spaţiul economic, dar, în special, în acest domeniu informaţional al Inteligenţei Artificiale care este arma cea mai dură şi mai perfidă creată până acum cel puţin de lumea modernă, şi asta nu-i o idee a mea sau o suspiciune a mea, ci este o tehnologie pentru care deja specialiştii, inclusiv creatori de Inteligenţă Artificială folosesc termenul de Hiroshima a IA trimiţând la explozia catastrofală de la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial. Aşadar, trebuie să vedem ce se schimbă, pentru că ritmul schimbării cel puţin în acest domeniu este uluitor, este şocant de rapid şi de variat şi, dincolo de asta, ar trebui să trăim cu din ce în ce mai puţine aşteptări în planul realizărilor personale, pentru că tot ceea ce au constituit până acum cultura, credinţa, morala, religia omului încep să-şi piardă valoarea şi caracterul regulator în vieţile oamenilor. Dacă ne uităm la generaţiile tinere, ele nu mai vor să înveţe de la părinţi, de la şcoală mai nimic… Foarte puţini tineri mai citesc, iar sursele lor de educaţie sunt cu totul colaterale: fără familie, fără şcoală, fără cărţile sfinte, fără cărţile de filosofie, adică fără tradiţie. Şi atunci mă întreb eu care sunt sursele de structurare a conştiinţelor, a minţilor, a valorilor acestor copii şi tineri care, probabil, au fost luaţi de val înainte să-şi dea seama în ce ape se scaldă şi în ce direcţie merge viaţa lor? Probabil, unii vor ajunge să-şi dea seama, dar va fi prea târziu. Şi cred că mai sunt şanse, dacă vor exista nişte filtre sau nişte încercări de echilibrare a acestei devieri a minţii, a culturii, a comportamentelor de la ceea ce era tradiţional, previzibil şi era normativ în viaţa socială şi dacă vor exista nişte încercări de reabilitare şi de filtrare a acestor abateri. În acest cadru, cred că este previzibilă o anumită barbarizare şi nu sunt primul care vorbeşte despre asta. Despre noii barbari s-a vorbit şi se vorbeşte şi se scriu cărţi deja de analiză filosofică. Se poate reveni, în foarte scurt timp, la o barbarie a speciei noastre. Ori această barbarie, asociată cu puterea colosală destructivă care există prin Inteligenţa Artificială, prin armament, prin bombele biologice, prin dezechilibrele ecologice deja create de mersul civilizaţiei noastre, este suficientă pentru o catastrofă.
– Când se confruntă omul cel mai intens cu propria conştiinţă?
– Cred că în situaţiile derutante, în situaţiile imprevizibile este cel mai aproape, pentru că atunci este obligat să gândească ceva care nu face parte dintr-un depozit al minţii, al gândirii lui şi este obligat să îşi mişte conştiinţa în vederea găsirii unei rezolvări, unei ieşiri, unei soluţii. Şi atunci brusc, pe fondul acestei incertitudini sau derute, se produce fie o formă de iluminare, fie o formă de dramă, de panică. În orice caz, atunci este cea mai intensă mişcare a minţii, când eşti pus într-o situaţie inedită, eventual, gravă sau dramatică. Este vorba fie de o pierdere, fie de un accident, fie de o întâmplare socială total şocantă şi neaşteptată, o criză, toate aceste situaţii te împing să gândeşti, să judeci, să vezi dacă există în criteriile tale şi în capacitatea ta de a judeca şi de acţiona ceva care să ducă la rezolvarea acelei situaţii. Se poate să găseşti o soluţie, se poate să nu găseşti. Situaţiile mai dese în viaţă sunt cele în care suntem depăşiţi de ceea ce se întâmplă şi rămânem descoperiţi şi vulnerabili.
– Cum mai poate să se descurce un om moral într-o lume a nepăsării, a apatiei, a insensibilităţii?
– Dacă reuşeşte să-şi creeze un spaţiu de securitate în care să nu fie atins în mod direct, se poate descurca astfel încât să rămână neatins sau să îşi conserve conduita, rigoarea morală şi stilul de viaţă pe care le consideră bune în sine. Dacă găseşte limbajul, mijloacele de comunicare şi situaţiile în care poate să convertească sau să atragă sau să limpezească la minte pe alţii sau să le lumineze conştiinţa, atunci e şi mai bine. Dar, mă gândesc că sunt foarte puţine situaţiile în care copiii, tinerii mai au disponibilitatea să se formeze sau să se educe, să înveţe de la cei care au o conduită tradiţional bună. Prăpastia e mare şi se lărgeşte. Între criteriile celor care au crezut în anumite valori şi în anumite tradiţii comportamentale, etice, în anumite raporturi între generaţii, raportul între copii şi părinţi în familie, între educatori şi elevi la şcoală, credibilitatea instanţelor de educaţie a fost anulată, dacă nu compromisă complet.
– Mai contează grija faţă de ceilalţi?
– Da, întrucât ceea ce contribuie la echilibru, la fericirea, la capacitatea noastră de a trăi, depinde în mare măsură de ceilalţi, de asocierea cu ceilalţi. Nu vorbesc doar de familia în care ne-am născut, de părinţii care ne-au educat, de profesorii care ne-au dat cunoştinţele pe care le folosim de-a lungul întregii vieţi. Fiecare trăim în anumite grupuri profesionale, în anumite grupuri de credinţe, de valori, şi toate speranţele noastre esenţiale în viaţă sunt legate de cineva: cei pe care-i iubim, cei pe care-i admirăm, cei care sperăm să ne observe gesturile, să ne observe felul în care gândim, felul în care ne comportăm şi să considere că este util şi folositor un anumit mod al nostru de a fi. Gândiţi-vă că, pentru un înţelept izolat ca Robinson Crusoe pe insulă, înţelepciunea lui n-ar valora nimic, nu ar fi nimeni care să beneficieze de înţelepciunea lui. De asemenea, dacă el ar fi un poet genial sau un Beethoven izolat ca Robinson Crusoe nu ar avea cui să cânte şi nu ar exista cine să se bucure de creaţia lui, de geniul lui. Aşa încât cred că noi suntem nişte nuclee sociale prin personalitatea şi prin locul nostru în lume şi ar trebui să ne pese cel puţin de cei împreună cu care ne petrecem sau sperăm să ne petrecem viaţa în intervale mai lungi sau mai scurte de timp. Bucuria pe care le-o putem da, satisfacţia, sau încântarea pe care le-o putem da, într-un fel sau altul, se răsfrânge şi contribuie la propria bucurie de a fi şi de a trăi.
– Cuviinţa, modestia, bunul-simţ în ce măsură ne mai definesc?
– Pentru cei care se ocupă de a-şi gândi viaţa, de a căuta nişte sensuri etice ale structurilor şi raporturilor sociale, cred că toate acestea există, dar în proporţii diferite şi poate în proporţii variate în momente diferite ale vieţii. Nu în toate situaţiile este nevoie să se manifeste decenţa sau bunul-simţ. În anumite situaţii trebuie să se manifeste de exemplu generozitatea sau bunătatea, pentru că ele sunt cele mai eficiente sau ele sunt cerute de o situaţie în care ne găsim. În alte contexte, contează poate mai mult cuviinţa sau mai mult bunul-simţ decât a face un gest de ajutor sau faptă bună faţă de cineva. Ele există şi cel puţin de la o vârstă încolo când oamenii îşi asumă tot mai multă grijă faţă de mediul în care trăiesc poate chiar de societate în sens cât mai generos, cred că toate aceste valori sunt permanente şi sunt conştient practicate de cei mai serioşi dintre oameni.
– Şi responsabilitatea?
– Este esenţial să trăieşti responsabil în mediul social la care tu ai acces şi asupra căruia se pot răsfrânge gesturile tale. Nu vreau să ne supralicităm importanţa şi valoarea. Noi avem eficienţă în deciziile sau în atitudinile noastre doar la nivelul celor cu care suntem în legătură şi în contact direct. Să spunem că, dacă eşti scriitor, ai legătură cu cei care te citesc, dacă eşti orator, ai legătură cu cei care te ascultă, dacă mesajele tale circulă în mass-media, eşti în legătură cu cei care te urmăresc acolo, responsabilitatea ta este strict legată de cei care sunt partenerii, interlocutorii tăi într-un mesaj pe care-l faci public. La nivel mult mai modest, dar cotidian, responsabilitatea este pentru viaţa împreună cu cei cu care trăieşti şi care depind de tine şi asupra cărora, într-un fel sau altul, poţi avea influenţă prin prezenţa şi atitudinea ta.
A consemnat Violeta MOŞU

