Poveste, istorie şi imagine în ţinutul Neamţului

IMG_3918Asociaţia Filateliştilor Piatra-Neamţ, condusă de Constantin Paţilea şi Viorel Nicolau, a desfăşurat în vara şi în toamna acestui an un proiect de suflet: omagierea a doi fii de seamă ai Neamţului care n-au avut parte de o recunoaştere pe măsura valorii lor: artistul fotograf Adolf Chevalier şi arhivistul Constantin Turcu. Proiectul sprijinit de Consiliul Judeţean Neamţ a fost unul de anvergură datorită unei implicări numeroase şi de valoare, a unor acţiuni diverse şi în zone diferite ale judeţului, datorită numărului mare de articole şi publicaţii, cărţi şi volume dedicate temei. Proiectul a fost coordonat de conf. univ. dr. Silviu Costachie de la Universitatea din Bucureşti şi a angrenat în numeroase activităţi profesori şi elevi din multe comune nemţene. Coordonatorii grupurilor ţintă au fost: Dionisie Savin – Crăcăoani, Valentina Ilie – Boboieşti, Cristian Vatamanu – Pipirig, Cristina Chirilă – Borca, Daniel Dieaconu – Ceahlău, Mihai Panţiru – Grinţieş, Ana Sterian – Păstrăveni, Andrei Nica – Tupilaţi, Xenia Sârbu şi Mihai Apopei – Bicaz, Dumitrina Erhan şi Ilie Alexandru – Dreptu, Vasile Ciubotaru – Girov şi Cezar Ţucu – Tazlău.

Un număr mare de interviuri s-a concentrat într-un volum de istorie orală, intervievatorii fiind elevii care au aflat poveştile de viaţă ale bunicilor şi străbunicilor, „documente vii” ale istoriei locale care se pot pierde. Un ghid de istorie şi turism, cu imagini de ieri şi de azi, este completat de un album care cuprinde superbe fotografii din ţinutul Neamţului, frumuseţi naturale şi antropice, regiunea noastră oferind atât de multe privelişti deosebite încât nici nu ştii pe care să le alegi.

Publicarea unui volum care să ilustreze viaţa şi opera lui Constantin Turcu am considerat-o datorie de onoare: un om şi un cercetător de mare valoare merita un astfel de obol de recunoştinţă. Scrierile sale referitoare la judeţul Neamţ, pe care nu a reuşit, în timpul vieţii, să le adune într-un volum, trebuie să se constituie într-un model pentru cei care doresc să se aplece asupra istoriei noastre. Au rămas în seama noastră dorinţa şi fapta ca această carte să pătrundă în cât mai multe case de nemţeni şi în cât mai multe biblioteci. Volumul dedicat lui Chevalier se constituie într-un „regal fotografic” care dezvăluie, prin imaginile sale, o lume pe care nu o vrem uitată. Lansarea proiectului s-a făcut în 13 iunie la Biblioteca din Bicaz şi trebuie menţionată prezenţa nepoatei lui Constantin Turcu, prof. Doina Gheorgheasa de la Cotârgaşi, cea care ne-a oferit imagini de familie şi a închegat şi un arbore genealogic. Sfârşitul proiectului s-a dorit a fi unul pe măsură: un simpozion desfăşurat la Grinţieş, cu prezenţa unor personalităţi ale lumii culturale sosite pentru a omagia fii de seamă ai Neamţului. Ni s-a alăturat în cadrul acestui proiect cercetătorul dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi pentru care Constantin Turcu a fost un model, profesorii nemţeni Constantin Tomşa, Lucian Strochi, Gheorghe Radu, Nicolae Dumitraşcu, Ion Asavei. Personalităţile omagiate în volumul simpozionului au fost Constantin Romanescu, Ştefan Ţifui, Vasile Ţifui, Constantin Turcu, gen. Nicolae Dăscălescu, Ion Negre, arhiepiscopul Eftimie Luca, Petru Sălăgeanu, Adolf A. Chevalier, Gheorghe Iacomi, Constantin Matasă, Dumitru Văcariu, părintele Iustin Pârvu, Grigore Caraza.

Echipa managerială a considerat proiectul un real succes. Efortul de cercetare, redactare şi editare a fost unul enorm, dar cu siguranţă a meritat. Cei implicaţi în scrierea acestor cărţi sunt în mare parte profesori şi elevi. Cei mai tineri au zece ani, cei mai în vârstă se apropie de 80 de ani şi sunt din zone diferite ale judeţului. Toţi şi-au dat mâna pentru o operă publicistică de o anvergură deosebită pentru recuperarea istoriei noastre locale.

 

Viorel NICOLAU