Despre istoricului Mustafa Ali Mehmet se ştiu puţine lucruri, iar despre recenta sa carte „Haremul sultanilor otomani”, apărută la Editura Contrast, ar trebui să se vorbească mai mult.
Născut în judeţul Caliacra în 1924, Mustafa Ali Mehmet se înscrie în 1937 la Seminarul Musulman din Medgidia, şcoală absolvită în anul 1945. Câţiva ani predă în şcoli din Dobrogea şi în 1950 este admis la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Colaborează încă din anii studenţiei cu Institutul de Istorie al Academiei, unde a şi rămas ca cercetător după absolvirea studiilor. În anul 1965 trece la Institutul de Studii Sud – Est Europene.
A publicat în 1976 O Istorie a Turcilor, în anul 2003 a tradus şi publicat Coranul în limba română, iar în anul 2013 a publicat Pagini din istoria turcilor lucrare pentru care a primit premiul Academiei Române. A semnalat şi valorificat numeroase volume de cronici şi documente turceşti referitoare la istoria României şi a publicat articole privitoare la relaţiile româno – turce de-a lungul vremii.
Haremul desemna partea nevăzută, intimă a instituţiei social – familială a lumii turco – musulmane, spaţiu rezervat femeilor, prezumtiv loc al orgiilor sentimentale, un loc bine păzit de unde nu răzbăteau informaţii exacte, ci doar ipoteze cuprinzând de cele mai multe ori fantezii şi exagerări. Autorul arată că în cei peste şase sute de ani de existenţă ai imperiului întins pe trei continente şi între cei 36 de sultani au fost şi unii care s-au dedat unor excese, dar acestea nu pot fi generalizate şi nu pot anatemiza întreaga istorie a Turciei.
În haremul sultanilor, considerat de unii o enigmă a istoriei, erau prezente categorii diferite de femei: sultane mame cu copiii lor, cadâne din care unele cu copii, dar şi sclave. Aveau acces în haremul cu o singură intrare bine păzită, padişahii şi eunucii (bărbaţi sterili sau castraţi), rareori medicul şi un bogat personal de îngrijire, educare şi supraveghere care nu avea posibilitatea de a colabora cu lumea din exterior, încălcarea regulilor fiind plătită cu capul.
În harem, sultanul organiza uneori împreună cu soţiile şi copiii lor petreceri şi ceremonii. Aveau loc şi concerte mai ales cu melodii religioase sau laice, dansuri şi chiar jocuri. Cadrul era fastuos, bogat şi strălucitor, dar pereţii erau împodobiţi cu versete din Coran şi cu maxime ale profetului Allah îndemnând la pioşenie şi cumpătare. Doar pentru cine ştia să citească. Şi cu toate că Şariatul islamic prevedea un număr de patru soţii cu cununie şi un număr nedefinit de soţii fără cununie, imperativul nu prea a pus capăt dezmăţului sexual.
Au fost în harem şi românce. Dintre cele ştiute, Ancuţa fiica lui Mircea Ciobanu şi a doamnei Chiajna, căsătorită cu Murad al III-lea sultan între 1574 – 1595. (Conf. Magazin istoric nr. 10 (583), 2015, p. 23).
Desigur, haremul a fost şi locul unor întâmplări nefericite şi lupte acerbe mai ales între cadânele care aveau băieţi şi care încercau să-i impună ca urmaşi la tronul împărăţiei otomane, fapt care a dus la săvârşirea unor crime şi tragedii în care otrava şi pumnalul jucau rolul principal. Aşa au fost sacrificaţi un şir ştiut şi neştiut de moştenitori la tron. În harem au avut loc uciderea marelui vizir Ibrahim Paşa (1536), sugrumarea Şehzadelei (prinţ moştenitor) Mustafa (1553), uciderea marelui vizir Kara Ahmed Paşa (1555) sau declanşarea rivalităţilor între Selim şi Baiazid – manifestări care demonstrează că nu întotdeauna suveranii aveau ultimul cuvânt.
Aşa se şi explică existenţa în istoria Turciei a unor perioade în care femeile au dominat în harem, aşa numita „Domnie a cadânelor”, care a durat peste o sută de ani, începând cu Hurrem, (Alexandra Lisowska) sultana de origine slavă, continuând cu Mihrimah, Huma, Nurbanu, Kosem, Turham.
Recomandăm această carte în care se găsesc informaţii despre tumultuoasa istorie a Imperiului Otoman şi despre Soliman Magnificul care, ajuns sultan la 25 de ani, nu a fost un mare militar precum bunicul şi tatăl său, însă a fost un mare legiuitor. Printre altele, el a fost cel care în urma luptelor cu Petru Rareş a înfiinţat în anul 1538 raiaua Benderului.
Înv. Neculai FLORIAN