M-am hotărât să aştern pe hârtie aceste câteva constatări, când am primit spre lectură cartea „Mesajul din sticlă” a Elenei Didoiu. Pentru cei care nu ştiu cine este autoarea, precizăm că distinsa doamnă este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cea care şi-a legat numele de oraşul Piatra-Neamţ al cărei cetăţean a devenit în anul 1970, cea care timp aproape două decenii (1970-1989) a condus Biblioteca Judeţeană (în prezent „G. T. Kirileanu”) cu profesionalism, organizând întreaga activitate pe baze ştiinţifice conform normelor de biblioteconomie. De altfel, ea căpătase o vastă experienţă în domeniu, la Biblioteca Raională din Roman (1958-1961) şi la Biblioteca Regională Bacău (1961-1969).
Nu ştim din ce motive, de-a lungul anilor nu a publicat nici o carte, mirarea noastră fiind cu atât mai mare acum, când, ajunsă la senectute, ne propune o carte în care cu înţelepciunea pe care se zice că i-o dă vârsta unui om, dar mai ales cu un deosebit talent literar, a adunat câteva proze scurte grupate în trei compartimente sugestiv intitulate: I. – Popasuri pe marginea timpului; II. – Mesajul din sticlă; III. – Suflete pereche.
După un prim text ca un fel de introducere, cititorul va descoperi în cele 17 proze scurte ale primei părţi tot atâtea momente din viaţa unui om cu întâmplări autobiografice ale autoarei, din anii copilăriei, ai perioadei de şcolarizare şi cei de activitate profesională, toate prezentate sub forma unor naraţiuni la persoana I singular; toate bine articulate de o structură bine stăpânită de un filolog.
Cartea la care ne referim conţine un mesaj, ca orice carte. Un mesaj al unui intelectual autentic, bine instruit prin studii universitare, solide, un cărturar care şi-a petrecut o bună parte din viaţă în mijlocul cărţilor, adunând o zestre livrescă considerabilă, vizibilă în scrisul său. Un mesaj conţinut şi în metafora inspirată din titlul cărţii. Un mesaj al unei vieţi ce aparţine trecutului şi prezentului, mesaj pe care autoarea îl adresează semenilor de astăzi, dar mai ales celor ce vor veni.
Cartea este alcătuită dintr-o colecţie de proze scurte, fiecare o mică bijuterie iar toate, la un loc, dau imaginea realistă a unei jumătăţi de secol, într-o adevărată probă de măiestrie artistică, ştiut fiind faptul că proza scurtă nu este chiar la îndemâna fiecărui autor care vrea să-şi impună numele în panteonul literaturii de certă valoare.
Chiar dacă naraţiunea din întregul volum este realizată la persoana I singular, şi autoarea precizează de mai multe ori că acest text s-a născut din frânturi de amintiri personale, cartea Elenei Didoiu nu aparţine literaturii de memorii, ci se constituie în pagini de literatură autentice aparţinătoare speciei pe care o numim în mod curent proză scurtă. În susţinerea acestei afirmaţii facem câteva precizări: cu excepţia unui fragment din finalul părţii I ce ar fi putut fi înscris într-o notă liminară a cărţii, toate textele sunt imagini bine construite ale unor aspecte de viaţă ce pot fi atribuite multor persoane sau multor colectivităţi care au traversat perioada de după Al Doilea Război Mondial şi până în prezent; autoarea reuşeşte să creeze o galerie impresionantă de personaje creionate în cuvinte puţine dar care vor stărui în memoria cititorului mult timp după lectură. Două sunt personajele care se detaşează în mod deosebit, personajul feminin narator şi Ion Didoiu (Nelu) care sunt caracterizate în reveniri succesive, în toată complexitatea lor, ilustrând un mod de viaţă exemplar în cuplu, cu ajutorul acestora punându-se în evidenţă două comunităţi rurale din două regiuni ale ţării, Oltenia şi Bucovina, înfăţişate în toată splendoarea lor prin obiceiuri tradiţionale şi mod de viaţă.
Aparent, partea III nu ar face corp comun cu celelalte compartimente ale cărţii. Dacă avem în vedere relaţia celor două personaje principale, amintite anterior, cu o serie de „necuvântătoare” putem spune că, prin aceste pagini, este completată cu noi trăsături de caracter imaginea celor doi.
De altfel, această parte a cărţii completată cu imagini grafice adecvate s-ar putea constitui într-un volum adresat cititorilor de toate vârstele.
În concluzie, având în vedere mesajul cărţii – mesajul unei vieţi trăite frumos – recomandăm tuturor cititorilor această carte.
Constantin TOMŞA