Constantin MUNTEANU
Scriitor
„În numele tatălui Ostaşi români, vă ordon treceţi Prutul!” – ne povestea tata cu mândrie, dar pe şoptite, în serile lungi de iarnă, când citeam pe ascuns, îmbrăcată într-o copertă a Constituţiei RPR, cusută de mama cu aţă, revista Neamul Românesc a lui Iorga. Eram copil, Stalin era atotputernic, Vestul îşi luase mâna de pe noi, ţăranii munceau ca vitele la câmp să achite dările exagerate dintr-un război care nu a fost al lor, trenurile de marfă, când coborau dealul Paşcanilor, făceau „cote-cote; cote-cote”, iar când le urcau, le auzeam gemând de pline ce erau: „u-re-se-se; u-re-se-se”, ţăranii se întorceau de la arie cu furcile pe spate şi doar vreo femeie mai curajoasă fura o poală de grâu, să aibă la Sfântul Neculai de-o colivă… N-o spun acum, când toată lumea e tare-n plisc. Am spus-o într-un roman prin anii ‘80; acum doar o repet, spre aducere aminte. Iar după anii ‘90, când eram un fel de şef la Cultură, mi-a fost trimis de la Prefectură un veteran de război ca să-i aprob amplasarea statuii Mareşalului Antonescu în Piatra Neamţ. Cel care-mi trimisese veteranul a ţinut să mă pună în gardă că „s-ar putea să ai necazuri dacă aprobi…” Am aprobat cu gândul la mândria tatii din serile de iarnă. Iar când treceam spre Iaşi, priveam cu mândrie de român la o altă statuie a Mareşalului din cimitirul de la intrarea în Iaşi. Într-o noapte, statuile au fost înlăturate, cam în modul în care erau luaţi de acasă noaptea ţăranii din satul meu când se împotriveau „transformării socialiste a agriculturii” şi-i alungau cu furca pe activiştii de partid (unii dintre ei în funcţii mari şi astăzi) veniţi să semneze, tata şi alţii, cererea de intrare la colectiv – „altfel, îţi dăm băiatul afară de la şcoală”. Şi asta am mai spus-o, şi tot în regimul „de tristă amintire”. În regimul acesta, instaurat printr-o acţiune „de frumoasă amintire”, când toţi eram entuziaşti strigând „jos comunismul!”, mă cutremur când mă uit în jur şi văd cum s-au dărâmat statuile marilor oameni ai neamului, cum alţii ne-au dărâmat industria, cum valul ingineriilor financiare de pe Wall Street ne-a lovit şi pe noi.
Şi acum primim ordin „de la centru” să ştergem din memorie şi oamenii mari ai neamului. Aştept ziua când va fi scos din călindare şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru că i-a bătut zdravăn pe turci… Sau ziua în care va trebui să-l renegăm pe Eminescu. Oricum, în ‘91 sau ‘92, când s-a făcut o mare serbare la Războieni Neamţ, consilierul specialist în SF al lui Iliescu a interzis unui actor al Teatrului Tineretului să recite Doina lui Eminescu. Iar despre cărţile de istorie – nici nu are rost să mai vorbim!… Acum, aflu cu stupoare că va fi şters din lista cetăţenilor de onoare ai urbei noastre cel mai de onoare cetăţean, cel care, ieşind din Catedrala Sfântul Ioan din Piatra-Neamţ, după ce s-a închinat Domnului, a spus: „OSTAŞI, vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. OSTAŞI, plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte! Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptăţii şi zid de cetate creştină! Fiţi vrednici de trecutul românesc!” Oare mai suntem mândri? – mă întreb eu, care am scris aceste rânduri nu doar din conştiinţa mea de scriitor român, ci, mai ales, în numele tatălui…
- Red. Pe lista cetăţenilor de onoare post- mortem ai municipiului Piatra-Neamţ, la numărul 4 se află Mareşalul Ion Antonescu. Dacă el va fi aruncat la coşul inconştienţei şi nerecunoştinţei noastre, locul îi va fi luat (?!?) de cel aflat la poziţia 5: pictorul Victor Brauner. Un evreu de onoare. M. Z. (Apostolul, nr. 115, apr., 2009)