Veronica MIHĂILESCU
Profesor
Am fost solicitată să-mi împărtăşesc amintirile, fiind cea mai veche colaboratoare în viaţă a revistei didactice şi literare „Apostolul”, la a 75-a aniversare, şi ca membră a Asociaţiei Învăţărilor din judeţul Neamţ (din prima sa fază), îmi năvălesc în minte imagini şi trăiri de mai bine de şapte decenii şi, odată cu acestea, un melancolic vers al lui Ion Pillat: „S-au scurs, pe râul vieţii, toţi anii mei, buşteni…” Prima colaborare se datoreşte participării, la sfârşitul ciclului primar, la un concurs de compunere şi desen, organizat în judeţul Neamţ, de revista „Apostolul”, în ziua de 26 mai 1935. Acest concurs s-a realizat la sugestia învăţătorului Teofan Macovei, din Săvineşti, cu sprijinul mai multor membri inimoşi ai Asociaţiei Învăţătorilor şi al celor doi directori ai şcolilor normale (Eufrosina Săvescu şi Ioan Drăgan), membri ai comisiei de evaluare a lucrărilor. Din cele trei subiecte pentru compunere ilustrată prin desen, propuse de comisie chiar cu o oră înaintea concursului, eu lam ales pe primul: „De ce pomenim în fiecare an pe Eroii Neamului?” Citisem istorie din mai multe cărţi, trăind-o ardent la lectură, dar cel mai puternic m-a impresionat „Istoria războiului pentru întregirea României” de C. Kiriţescu (prima ediţie). Mi-am mai amintit apoi şi de o fascinantă cuvântare, ţinută de Ziua Eroilor la Bicaz, de Mihai Avădanei, fost preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ şi devenit, ulterior, profesor universitar la Iaşi. Dar şi în familia mea, istoria se trăise şi se retrăia din plin, căci erau mulţi cei care fuseseră în linia I, în campaniile din 1877- 1878 şi în cele din 1916- 1919, fiecare cu întâmplările şi amintirile lui…
Simţind – cum poate simţi un copil crescut într-o asemenea atmosferă fiorul înălţimii şi al duratei neamului său – subiectul concursului îmi inundă sufletul de o căldură dumnezeiască. Peniţa îmi alerga sprintenă, povestind despre marile dovezi de vrednicie, de rezistenţă în faţa unor probe necruţătoare, de capacitatea de jertfă a poporului nostru. Şi, crezând în neamul meu, credeam cu putere în mine… Compunerii mele i s-a acordat „Premiul I excepţional” şi a fost publicată în revista „Apostolul” nr. 8, din iunie 1935, la pagina 6. Din această lucrare… „se poate vedea cum vibrează un suflet de copil cu o construcţie sufletească excepţională”, scria inspec- torul şcolar de atunci, Const. Luchian, care găsea şi desenul meu „admirabil”: era Pacea în chip de zână, la mormântul unui erou, căruia i se adresa: „Eu mă ridic prin jertfa ta”. Interesul pentru educarea elevilor, bunele sentimente şi probitatea vădite în organizarea acelui concurs, în toate momentele lui, mi-au întărit încrederea în propriile forţe, curajul şi voinţa de-a urma exemplul dascălilor văzuţi în acea zi. La revista „Apostolul” am mai colaborat, în prima ei fază, cu poezie, iar în a doua – cu proză. Dedic acestor aniversări rezultatele activităţii mele didactice de o viaţă. Binecuvântate fie amintirea înaintaşilor noştri şi exemplul lor! Urez Asociaţiei Învăţătorilor şi revistei „Apostolul” ani mulţi, cu bune rezultate în educaţia tinerilor, prin îmbinarea adevărurilor ştiinţei cu frumosul, cu moralitatea şi cu dârzenia în apărarea spiritualităţii neamului nostru! (Apostolul, nr. 114, martie, 2009)