În perioada aceasta de pandemie, cu decizii haotice ale guvernanţilor, cu profitori imorali ai nenorocirii noastre (să ne gândim doar la furnizorii echipamentelor de protecţie şi de substanţe dezinfectante), au existat şi persoane devotate şi dedicate care şi-au pus viaţa în slujba celorlalţi. Este cazul unor tineri minunaţi, elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare Piatra-Neamţ care au realizat numeroase activităţi de voluntariat, fie la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă,, Petrodava” al judeţului Neamţ, fie în spital, fie ajutând acasă persoane vârstnice şi singure.
Animaţi de convingerea că pot veni în ajutorul semenilor, modeşti şi cu dorinţa de a-şi păstra anonimatul, ei au făcut binele de dragul binelui, neaşteptând lauri sau răsplată. Voi menţiona totuşi numele câtorva dintre ei: Florentina Rotaru, Iuliana Gârbuleţi, Georgiana Marin, Nela Roban, Ioana Horia, Ana-Maria Amariei Cosma şi alţii. Sunt doar câţiva dintre acei tineri inimoşi care doresc din toată fiinţa lor să demonstreze că se poate!
Când jurământul lui Hipocrate a fost uitat (multe halate albe au dat bir cu fugiţii!) sau terfelit (nimic fără foloase materiale!), faptele acestor elevi, viitori asistenţi medicali, promit să readucă o stare de normalitate în sistem.
Dintre persoanele implicate în astfel de activităţi şi care au acceptat să ne relateze câte ceva din experienţa trăită, redau cuvintele elevei Florentina Rotaru din anul al II-lea de studiu, specializarea asistent medical generalist: Ca mai toţi copiii, am visat să devin doctor. Însă drumurile vieţii m-au purtat pe alte căi şi în cele din urmă, am îmbrăţişat meseria de cosmetician estetician. Dar undeva, în adâncul sufletului meu, am păstrat vie dorinţa mea din copilărie şi nu mi-am imaginat niciodată că o întâmplare nefericită din familia mea, va avea asupra mea un impact major.
În urmă cu trei ani, viaţa mea s-a schimbat radical: tatăl meu s-a îmbolnăvit şi în cele din urmă a decedat la spital. Acela a fost momentul de cotitură în viaţa mea, momentul care m-a făcut să înţeleg că nimic nu este mai important în viaţă decât să salvezi o viaţă. Şi aşa m-am înscris la Şcoala Postliceală Sanitară din Piatra-Neamţ şi, ulterior, am început să fac voluntariat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă,, Petrodava” al judeţului Neamţ, S.M.U.R.D.
Visul din copilărie a devenit realitate. Îmi doream să ajut oamenii cu tot ceea ce îmi era în putinţă, aş fi încercat să fac aproape imposibilul ca să le alin suferinţa. Paramedicii m-au primit cu braţele deschise. Am conştientizat atunci că dragostea faţă de semeni, dăruirea, implicarea, pasiunea, bunătatea, curajul, profesionalismul sunt calităţile care, îngemănate, aduc speranţa de a dărui viaţă.
Astfel, am avut primele intervenţii. Aproape nu pot descrie în cuvinte încărcătura emoţională a momentului – niciodată nu ştii care este situaţia la faţa locului, totul este sub cronometru, orice secundă contează şi face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Abia când ne coboram din ambulanţă şi vedeam care este realitatea, amploarea evenimentului, ne mobilizam exemplar şi încercam, uneori peste puterile noastre să salvăm vieţi.
Am participat la mai multe intervenţii, unele cazuri au fost de-a dreptul dramatice, dar din fericire toţi pacienţii au fost salvaţi. Totodată, am învăţat că mulţumirea şi împlinirea sufletească sunt suficiente în astfel de cazuri.
S.M.U.R.D. înseamnă oamenii alături de care mă simt acasă – paramedici, medici, asistenţi şi pompieri, care m-au format de-a lungul timpului ca viitor asistent medical, dar şi ca om.
Iată ce ne împărtăşeşte Nela Roban, elevă în aceeaşi clasă, care a trăit momente emoţionante alături de persoane din Cartierul Precista: În prima săptămână când a început pandemia mi-a fost teamă. Teama pentru sănătatea familiei mele, a prietenilor mei, chiar şi pentru sănătatea mea, având imunitatea scăzută. Frica m-a paralizat… nu ştiam cum poate fi gestionată, nu ştiam cum pot face faţă… Era teama de ceva necunoscut.
Am realizat apoi că sunt persoane cu mari probleme de sănătate şi cei care nu aveau vârsta potrivită pentru a ieşi din case … atunci teama a dispărut. Sunt persoane care au nevoie de ajutor şi nu putem sta nepăsători, chiar cu anumite riscuri. Oameni cu afecţiuni grave sau mai puţin grave au nevoie de medicamente, de hrană şi achitarea utilităţilor.
Pentru reţetele medicale am avut sprijinul medicilor de familie care mi-au trimis prin e-mail tot ce aveam nevoie. Farmaciştii au colaborat şi ei; astfel am evitat aglomeraţia.
Când ajungeam în faţa blocului şi strigam, ieşeau locatarii în vârstă la geam şi salutau… eram bucuroasă că sunt sănătoşi şi-mi curgeau lacrimile. Cei de la curte stăteau în faţa casei şi plângeau. Păstram distanţa. Încercam să-i încurajez cum puteam mai bine. Nu lăsam să-mi vadă lacrimile mele din spatele măştii. Aşezam în faţa porţilor pungile cu cele necesare şi strecuram câte ceva dulce pentru a le aduce o bucurie. Pentru unii dintre ei lipsa banilor este o problemă serioasă, dar asta este o altă poveste.
Îmi plac oamenii de calitate, care au ceva de spus, îmi plac îmbrăţişările de mulţumire, îmi plac discuţiile şi-mi place viaţa. Îmi este dor de persoanele dragi şi de cele pe care le îngrijesc. Nu-mi plac măştile, unii dintre noi le purtam şi înainte de pandemie. Chipul omului este cel mai important… poţi vedea fericirea, bucuria dar poţi vedea şi tristeţea.
Nu prea îmi plac discuţiile despre ceea ce fac pentru a aduce un strop de fericire celor încercaţi de suferinţă. Consider că binele se face în linişte, iar eu sunt fericită!
Poate că exemplele Florentinei şi Nelei ar trebui să ne dea puţin de gândit şi nouă, despre modul în care relaţionăm cu semenii noştri.
A consemnat prof. Mihai FLOROAIA