„Muzica este un lucru esenţial fără de care nu pot trăi”
Inge Olaru, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, are o pasiune statornică şi totală pentru muzică. Talentul, tinereţea şi dorinţa de-a progresa îi sunt aliate. Vă invit să o „ascultăm” pe Inge Olaru într-un „recital” mai puţin obişnuit:
– Inge, te-am văzut concertând cu ocazia Zilei Mondiale a Chitarei, la Biblioteca Judeţeană, alături de invitaţii tăi, şi am înţeles, o dată în plus, că eşti o artistă sensibilă, cu o interpretare sugestivă. Cum ai ajuns să fii partener oficial al acestui eveniment?
– În pandemie, mai exact în anul 2021, chitaristul şi compozitorul Yorgos Foudoulis a înfiinţat în oraşul Volos din Grecia, sub auspiciile UNESCO, Ziua Mondială a Chitarei. După ce am obţinut locurile II şi III la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului „Transilvania International Guitar Festival” de la Cluj-Napoca, domnia sa mi-a urmărit activitatea, a fost încântat de prestaţia mea şi m-a contactat în legătură cu încheierea parteneriatului. Doreşte parteneri chitarişti, iubitori de muzică, permanent activi.
– Ce reprezintă muzica pentru tine?
– Muzica reprezintă lumea frumosului spiritual, care mângâie sufletul ascultătorului. Muzica, pentru mine, este precum aerul, apa sau hrana. Un lucru esenţial fără de care nu pot trăi.
– Cânţi cu uşurinţă atât la vioară, cât şi la chitară? Sau care-i instrumentul de care te simţi cel mai mult atrasă?
– Ambele instrumente mă atrag. Cânt cu aceeaşi dexteritate, dar vioara rămâne pe primul loc, datorită complexităţii. Vioara este regina instrumentelor, niciun alt instrument nu este mai presus de ea. Pentru mine, vioara este instrumentul de suflet, iar chitara, un mic prieten.
– De ce îţi place să le vorbeşti oamenilor prin intermediul muzicii?
– Pentru că muzica e un freamăt de gânduri, pentru că muzica reprezintă clipe pierdute frumos într-un noian de necuvinte. Cu cât muzica e mai frumoasă, cu atât sunt necesare mai puţine cuvinte. După ce am pus mâna pe instrument, intru într-o altă lume. Mă gândesc la locul preferat, studiind în tăcere.
– În privinţa muzicii, tu ai ascultat de chemarea inimii? Cum ai simţit că îţi place?
– Nu ştiu dacă am ascultat de chemarea inimii. M-am născut cu instrumente în casă: pian, chitară, vioară. Parcă totul a venit de la sine. Prima melodie învăţată la vioara a fost „Oda bucuriei”, la vârsta de 5 ani. Încă de atunci am văzut viaţa doar prin muzică şi cu muzică.
– Cum conlucrezi cu… emoţiile?
– Eu prefer să îmi transmit emoţiile prin intermediul muzicii. Consider că vocea umană nu poate reda cu adevărat trăirile sufleteşti, având timbru unic, doar cu nuanţe diferite. În schimb, instrumentul te „citeşte” ca persoană şi ca stare. Instrumentul îmi captează emoţiile şi le transmite într-un mod pozitiv interpretării mele.
– Studiul nu se termină niciodată, pentru că este un demers care îţi va ocupa toată viaţa dacă vrei să atingi un nivel profesionist. Te vezi urmând o carieră muzicală?
– Da. Mă pregătesc pentru admiterea la conservator. Îmi doresc să aprofundez tehnica şi interpretarea cântatului la vioară şi chitară. Vreau să mă angajez într-o filarmonică, să creez un mic ansamblu instrumental pentru ca, împreună cu viitorii mei colegi, să ofer publicului tot ce este mai bun. În plus, intenţionez să pun cunoştinţele mele în slujba celor care au pasiune pentru muzică.
– Care interpret ţi se pare mai apropiat de felul în care tu înţelegi muzica?
– Nu există un singur interpret care să poată oferi totul în muzică, să fie perfect. Fiecare este unic şi eu cred că aduce plusvaloare muzicii. Dacă ar fi să aleg doi dintre ei, aş alege dintre două extreme clasice, contemporani nouă. Violonistul polonez Michał Jelonek, inovator al clasicului, care, pe lângă compoziţiile proprii, a „reinventat” compoziţii celebre din lucrările unor mari compozitori: Vivaldi, Bach, Chopin sau Monti. Opus acestuia este pianistul şi compozitorul german Oskar Schuster. Creaţiile sale sunt pline de gingăşie, timiditate, linişte şi mister.
– Cine te ajută în tot ce faci?
– În toţi anii de studiu am avut mare noroc de profesorii mei. Am ajuns să cânt la vioară datorită doamnei profesoare Sânziana Zaharia. La vârsta de 5 ani, doamna profesoară Sânziana Zaharia m-a prezentat doamnei profesoare Maricica Gheorghieş, care mi-a fost ca o a doua mamă. Mai târziu, am studiat pianul cu doamna profesoară Iuliana Ceobanu. După o vreme, am început să desluşesc tainele chitarei cu domnul profesor Florentin Blanaru. Astăzi, oferim publicului emoţiile noastre într-un duo de chitară-chitară şi vioară-chitară. Muzica, pe lângă cunoştinţele tehnice, de interpretare, înseamnă şi cunoştinţe de teorie muzicală, domeniu în care fără ajutorul domnului profesor Ionel Ceobanu nu aş fi ajuns la nivelul la care sunt acum. Împreună cu profesorii care mi-au îndrumat paşii în studiul acestor instrumente şi m-au susţinut moral, s-au aflat şi părinţii mei. Mereu s-au sacrificat ca eu să pot continua studiile muzicale. Deoarece nevoia de studiu performant pentru cele două instrumente a crescut, am suplimentat numărul orelor cu doi profesori foarte dragi mie, domnişoara profesoară dr. Sara Stroici, pentru vioară, şi prof. univ. dr. Constantin Andrei, pentru chitară.
– Ce alte activităţi îţi înfrumuseţează viaţa?
– Să fac voluntariat în cadrul unor activităţi socio-umanitare şi să particip împreună cu părinţii mei la festivaluri tematice, de reconstituire istorică. Chiar recent o asociaţie organizatoare mi-a propus să cânt muzică laică în încercarea de a reconstitui şi acest segment din perioada medievală, mai puţin cunoscut. Îmi mai plac artele plastice, tirul cu arcul, să meşteresc în atelier mici dispozitive electronice, să mă plimb cu bicicleta şi motocicleta. Totodată, apropierea de natură mă recreează. Dar, mai mult decât atât, interacţiunea cu oamenii îmi dă încredere în forţele proprii.
A consemnat Violeta MOŞU