● Interviu cu Alexandru Veleşcu – lector univ. dr. la Extensia Piatra-Neamţ a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca
– De un număr serios de ani oraşul Piatra-Neamţ este privilegiat prin prezenţa spectacolului Turneului Ansamblurilor de Percuţie (TAP) al cărui iniţiator sunteţi dvs., domnule Alexandru Veleşcu. Care a fost momentul în care percuţia v-a găsit – sau în care aţi simţit că v-aţi găsit drumul în percuţie?
– Istoria este foarte interesantă. Eu am terminat Liceul de Arte „Victor Brauner” la secţia fagot; am început muzica la vârsta de opt ani cu vioara şi am continuat cu fagotul, deşi eu tânjeam după trombon şi violoncel. Întâmplarea a făcut ca, fiind la olimpiada de la Ploieşti să văd în gală o percuţionistă cântând la marimba. Pentru mine atunci s-a oprit timpul în loc şi m-am îndrăgostit iremediabil de acest instrument. Aşa am aflat că percuţia nu înseamnă numai tobe şi timpane şi ce ştiam eu.
– Şi totuşi, cum aţi ajuns de la fagot la percuţie?
– În anul 2002, când eu trebuia să încep studiile universitare, domnul profesor Grigore Pop de la Universitatea Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a înfiinţat catedra de percuţie la Colegiul de Muzică din Piatra-Neamţ. Aşa s-a făcut că viaţa mi-a oferit ocazia de a-mi îndeplini visul. Împreună cu colegul meu Alexandru Micu am încercat să-l facem mândru pe domnul profesor Grigore Pop de prima sa promoţie la Piatra-Neamţ. A avut astfel un start foarte bun la noi şi eu mă bucur că am făcut parte din această întâmplare.
– Puteţi rememora acum ceva emblematic legat de acest început?
– Îmi aduc aminte cum am făcut un ansamblu fără ştirea domnului profesor şi l-am surprins cu un repertoriu dificil de jazz semnat Chick Corea. Deosebit a fost un trio pentru flaut, pian şi bas, pe care noi l-am adaptat pentru percuţie, colegul meu Alexandru Micu realizând solo de flaut la vibrafon iar eu basul la marimba. Domnul Pop venea cu o bucurie enormă la Piatra-Neamţ şi a început apoi să ne aducă şi dumnealui partituri.
– Continuaţi, vă rog parcursul studiilor universitare.
– Am terminat colegiul la Piatra-Neamţ şi am finalizat studiile de licenţă şi master la Cluj, tot cu domnul Grigore Pop. Am lucrat apoi un doctorat cu domnul Cristian Misievici – „Timpanul în clasicism”, temă complet necunoscută în ţara noastră şi care mi-a oferit ocazia să fac un studiu riguros asupra celor trei corifei, Haydn, Mozart şi Beethoven. Am avut foarte multe de învăţat şi de la domnul Misievici, care mi-a insuflat dragostea pentru partea de cercetare.
– Cum a debutat cariera dvs. pedagogică?
– Am început în anul 2004 ca profesor de percuţie la Liceul de Arte „Victor Brauner”, în timp ce eram student în anul III. Apoi am plecat la Cluj să-mi finalizez studiile universitare şi aici, consider că destinul mi-a zâmbit din nou. Eu hotărâsem ca după terminarea facultăţii să merg în străinătate, să lucrez cu fratele meu şi să renunţ la muzică. Dar, înainte cu o săptămână de a-mi da licenţa, domnul profesor Pop mi-a spus să mă pregătesc bine, să cânt cum ştiu eu de fapt, pentru că m-a propus pentru postul de preparator la Colegiul de Muzică din Piatra-Neamţ. Şi aşa a început cariera mea universitară, cu un examen foarte reuşit de licenţă. Mi s-a părut o şansă mare, să lucrez în mediul universitar, să fac ceea ce-mi place. Marimba de la Ploieşti mi-a reapărut în minte… Asta se întâmpla în iulie 2006. În 2009 am devenit asistent universitar şi acum sunt lector.
– Şi acum să vedem cum ajungeţi de la cariera universitară la Turneul Ansamblurilor de Percuţie (TAP).
– Am început să muncesc la catedră alături de domnul Grigore Pop, iar în anul 2009 am înfiinţat un ansamblu studenţesc de percuţie la Piatra-Neamţ, pe lângă cel care exista deja la Cluj-Napoca. În anul 2010 am avut primele concerte şi chiar am fost invitaţi la „Vacanţele Muzicale”. Apoi, o perioadă bună de vreo patru ani am concertat prin ţară, la Oneşti, Reghin, Cluj ş. a. Ca profesionişti, abordam repertorii concepute exact pentru ansambluri de percuţie, care erau foarte frumoase şi atractive pentru noi, dar obositoare pentru public. Totul a pornit de la un student de-al meu ce a insistat să adaptăm pentru percuţie o piesă comercială la modă, care astfel a sunat mult mai bine. Atunci am revenit şi eu cu jazzul şi am început să fac aranjamente, dar nu am exlus repertoriile noastre specifice. Şi mi-a venit ideea de diversitate, adică să ofer publicului ceea ce îi place în sunet de percuţie şi să întrepătrund toate genurile muzicale, pop, jazz, clasică etc. Deja în anul 2019 a fost prima ediţie TAP, care sperăm noi că va avea viaţă lungă, cu concertele pe care le cunoaşteţi în toată ţara.
Trebuie să mai adaug faptul că în anii 2006 şi 2007 au avut loc două ediţii ale unui festival de percuţie, cu ansambluri de la Iaşi, Bucureşti, Oradea, adică ansambluri consacrate ale universităţilor. Asta era cu totul altceva faţa de ceea ce fac eu acum, combinând ansamblurile de elevi cu cele universitare, cu scopul de a da şansă percuţiei de la nivel gimnazial.
– Dacă mergem mai departe, la alte roade ale muncii dvs., care ar fi un nume care vă duce cu cinste eforturile în lume?
– Mă gândesc acum la Tudor Ciobanu, care pe vremea când era licean lucra cu mine în particular la facultate. El ne-a ajutat mult în ansamblu, chiar am cântat cu el vreo trei lucrări în duo. Îmi amintesc cât de exigent era cu el însuşi, cât de mult studia şi cât de pătimaş era … mai ceva ca mine. A absolvit studiile de licenţă la Cluj, apoi primul an de masterat la Aarhus, în Danemarca, iar anul doi în Norvegia, unde a trecut examenul de solist. Acum se pregăteşte pentru admiterea la doctorat în Cluj.
– Ce vă doriţi cel mai mult pentru viitor?
– Îmi doresc să mergem mai departe cu proiectul TAP, pentru că venim cu o contribuţie notabilă în cultura românească. Noi vrem să educăm cu muzica noastră, oferind publicului calitate şi elevilor şansa de a se afirma.
A consemnat Gianina BURUIANĂ