Tablouri dintr-un festival

Un act de excelenţă şi mare curaj – aşa poate fi privită lansarea evenimentului internaţional Neamţ Piano Festival, care şi-a deschis aripile muzicale pe 15 septembrie 2017, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Cel care şi-a asumat cu ambiţie şi tenacitate rolurile de organizator principal, prezentator şi solist (printre alţii) este tânărul pianist pietrean Daniel Ciobanu.

Absolvent al Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ în anul 2010, îndrumat de profesorii Cosma Magdolna, Delia Bălan, Mihaela Spiridon şi Iulian Arcadi Trofin, Daniel Ciobanu a câştigat în timpul liceului o bursă de studiu de un an la colegiul privat Stewarts Melville College din Edinburgh. Apoi a terminat „magna cum laude” Conservatorul Regal al Scoţiei din Glasgow, unde a avut bursă de studii integrală. Acum este student la al doilea master în Berlin, la Universitat der Kunste sub tutelajul renumitului pianist francez Pascal Devoyon. Talentul, munca asiduă şi buna îndrumare l-au condus la câştigarea a trei concursuri de înaltă talie mondială: Morocco Philharmonique desfăşurat la Casablanca (Maroc), International Piano Competition – Pretoria (Africa de Sud) şi BNDES International Piano Competition – Rio de Janeiro (Brazilia). Însă valorosul premiu al doilea obţinut la concursul internaţional de pian Arthur Rubinstein din Tel-Aviv (Israel) l-a lansat spre o carieră puternică, propunându-i-se concerte – debut la Carnegie Hall (New York), Wigmore Hall (Londra) şi turnee în Japonia, China, Africa de Sud şi Taiwan.

Ceea ce uimeşte din start la acest festival este misiunea clară şi neobişnuită, asumată de la bun început – aceea „de a fi o întâlnire interdisciplinară a diferitelor experienţe artistice prin fuziuni între muzica clasică, teatru, proiecţii video, jazz şi pictură”. Şi, deşi părea extem de dificilă, misiunea a fost îndeplinită cu mare succes, cu ajutorul a 14 artişti extrem de tineri, dintre care şapte din străinătate şi restul români consacraţi internaţional.

Prima seară a festivalului a fost intitulată „Tablouri într-o expoziţie”, după compoziţia omonimă a lui Modest Mussorgsky, interpretată cu extrem de multă sensibilitate, inteligenţă, profunzime şi expresivitate de Daniel Ciobanu. Iniţial, dorind să ne scoată din „stereotipul concertelor clasice în care suntem toţi îngheţaţi”, protagonistul ne-a istorisit povestea acestei piese: Mussorgsky l-a întâlnit prima dată pe pictorul şi arhitectul Victor Hartmann în 1868, pe cei doi legându-i apoi o strânsă prietenie. Hartmann moare în 1873, la numai 39 de ani, fapt ce îl şochează şi îl aruncă în disperare pe Mussorgsky. Piesa a fost inspirată de expoziţia memorială a lui Hartmann organizată un an mai târziu la Sankt Petersburg.

Spectacolul a îngemănat muzica şi artele vizuale, prin prezentarea de proiecţii video, care au urmărit progresul muzical al faimoasei lucrări, o experienţă inedită care a fermecat publicul. Astfel, pe sunetele vrăjite ieşite de sub degetele interpretului, şi cu ajutorul celor opt tablouri din fundalul sălii, ne-am simţit participanţi la expoziţia lui Hart­mann, admirând Gnomul, Vechiul Castel, Tuileries, Baletul Găinilor, Samuel Goldberg şi Schmuyle, Limoges, Catacombele, Baba Yaga, Porţile Bogatyr ale Kievului. Responsabilii cu traducerea muzicii în limbaj vizual au fost Radu Barbu – videomapping artist şi light designer, Alexandra Constantin – arhitect şi scenograf şi Cristina Giurgea – regizor.

A doua seară a festivalului a oferit un festin sincretic deosebit, organizatorii alăturând unui concert la patru mâini o expoziţie de pictură şi un spectacol de jazz.

Protagonistele recitalului la patru mâini au fost tinerele şi frumoasele ucrainience Anna Dmytrenko şi Ksenia Fedoruk, masterande la Berlin, ale aceluiaşi renumit maestru Pascal Devoyon. Am văzut o evoluţie armonioasă, un cuplu muzical cu sinergie bogată, care ne-a relevat foc şi nostalgie de-a lungul Dansurilor Ungare (Brahms) şi Dansurilor Slave (Dvorak), apoi un tumultuos Dans Macabru (Saint– Saens) şi o inspirată selecţie din Baletul „Petruşka” (Stravinsky). Surpriza absolută a constituit-o interpretarea piesei Pull the Triger, a compozitorului francez Pierre Audiger, prezent în sală, proaspăt masterand al Conservatorului Regal al Scoţiei. Lucrările sale au intrat în atenţia criticilor muzicali, care le-au descris ca fiind pline de personalitate şi cu un caracter aparte. Audiger a avut trei compoziţii în festival, celelalte două fiind interpretate de Daniel Ciobanu şi Luiza Zan, cu un succes răsunător la public.

Între cele două manifestări muzicale publicul şi-a putut bucura ochii cu picturile artiştilor plastici nemţeni: Mihaela Surugiu – care îmbină arta cu marketingul, fiind şi una din organizatoarele festivalului, Ioana Raluca Brăduleţ – studentă la Facultatea de Arte şi Design din Bucureşti şi Andrei Nuţu – student la Facultatea de Artă şi De­sign din Cluj.

Ultima parte a serii a fost o întâlnire spumoasă între muzica clasică şi jazz, intermediată de vocea elegantă şi rafinată a Luizei Zan şi acompaniamentul celebrului pianist lituanian Petras Geniusas (poate cea mai valoroasă apariţie din festival). Piesa de rezistenţă din program a fost Dublul Concert pentru Vioară şi Orchestră de Bach, în care Luiza Zan a ilustrat excepţional una din viori. Dar momentul serii l-a oferit Petras Geniusas cu piesa proprie Rapsody in Blue 747. Compozitorul a relatat cu farmec şi povestea scrierii acestei piese, legată de un zbor cu un Boeing 747 spre Chicago, pentru un recital cu Rapsody in Blue, Rachmaninoff şi Prokofiev. În lucrarea sa, Petras aşează pe note, un colaj între bucăţi din partiturile compozitorilor pe care urma să le cânte, zgomotul motorului avionului, momentele de coşmar – când l-a furat somnul, visele cu misterioase catacombe, aburii vinului… A ieşit o piesă genială, aplaudată în picioare…

În concertul de gală din ultima seară organizatorii şi-au propus „să zguduie teatrul de la rădăcini şi să mişte plăcile tectonice ale oraşului Piatra-Neamţ”, prin intermediul a două dintre cele mai deconcertante partituri ale tuturor timpurilor: Concertul nr. 2 pentru Pian şi Orchestră al lui Rach­maninoff şi Concertul nr. 1 al lui Ceaikovski. La pupitru, în faţa Orchestrei Simfonice „Mihail Jora” din Bacău, s-a aflat alt membru al echipei de mari talente aduse la Piatra-Neamţ şi anume britanicul William Kunhardt – invitat să dirijeze orchestre ale multor festivaluri din Europa, Asia şi America, încă de la vârsta debutului său profesional la numai 22 de ani.

Luka Okros, pianistul georgian care şi-a marcat teritoriul prin premii obţinute la vârste timpurii, cu studii la Moscova şi în Marea Britanie şi debutul la 18 ani la Carnegie Hall (SUA) şi proaspăt întors de la un concurs câştigat în Scoţia, a uluit publicul prin interpretarea fascinantă a concertului lui Rachmaninoff. Am văzut o concentrare de fier, perfecţiune interpretativă, trăire afectivă puternică a partiturii, multă sensibilitate… într-un cuvânt, un coctail muzical care a condus publicul spre o euforie totală. Aplauze prelungi în picioare, urale şi multe reveniri la scenă deschisă…

La fel de explozivă şi gustată de public a fost şi evoluţia lui Daniel Ciobanu în concertul lui Ceaikovski, cu aceeaşi reacţie a publicului.

Şi nu putem termina relatarea acestei sărbători muzicale fără a aplauda prezenţa pe scenă a minunatul pian Fazioli, adus direct de la Sacile (Italia), special pentru acest festival – o altă vedetă inestimabilă cu care ne-au alintat organizatorii…

Cortina s-a lăsat doar după adresarea mulţumirilor tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a acestui eveniment muzical – organizatori, sponsori şi voluntari, după care au urcat pe scenă cei care au ajutat la făurirea personalităţii artistice şi umane a lui Daniel Ciobanu – părinţi şi dascăli… iar apoi invitaţii speciali – artiştii şi musafirii, dintre care, simt nevoia să menţionez pe prinţul Fabrizio Ruspoli, care ne-a mărturisit că prin sângele lui albastru curg şi vinişoare din vechile familii româneşti ale Brâncovenilor şi Mavrocordaţilor.

Un festival al tinereţii, entuziasmului, dragostei de viaţă… un prilej – aşa cum spunea Daniel Ciobanu la conferinţa de presă – de a fi împreună în numele muzicii şi al prieteniei… un fenomen care te încarcă pozitiv pe termen lung, depăşind cu mult graniţele cotidianului. O promisiune că se poate miza intens pe încă o geeneraţie de artişti produşi de şcoala nemţeană.

 

Gianina BURUIANĂ