Tiberiu Dragoş Oprea, dirijor: „Studiul individual este fundamentul activităţii unui dirijor”

Născut la Constanţa, într-o familie de muzicieni cu o largă şi profundă cultură profesională, maestrul Tiberiu Dragoş Oprea activează ca prim-dirijor al Filarmonicii din Piteşti şi al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa şi este cadru universitar asociat al catedrei de muzică la Universitatea „Ovidius”. Totodată, este fondator artistic al Filarmonicii din Piteşti.

Cu o bogată activitate concertistică, s-a impus de la primele concerte printr-un înalt profesionalism şi o temeinică stăpânire a tehnicii.

La actuala ediţie a Festivalului „Vacanţe Muzicale”, Tiberiu Dragoş Oprea a dirijat Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Sibiu, care a prezentat Uverturile „La Finta Giardiniera”, şi „Bastien şi Bastienne”, Concertul pentru flaut şi orchestră nr. 1 în Sol Major, KV313 şi Simfonia nr. 40 în sol minor, K. 550, de Wolfgang Amadeus Mozart.

– Cum este întoarcerea la „Vacanţele Muzicale”?

– Foarte plăcută. În anul 2022, am primit distincţia aniversară a ediţiei de reluare a festivalului după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie. Numărul ediţiei de atunci, 47, a coincis cu vârsta mea. 51 de ani am împlinit pe 5 iulie, deci, merg mână în mână cu acest festival, ediţie de ediţie. Într-o vreme în care sunt din ce în ce mai puţini bani şi din ce în ce mai puţin interes pentru cultură, dedicarea oamenilor şi pasiunea înlocuiesc adesea lipsa de fonduri, creând adevărate oaze de frumuseţe şi spritualitate.

– Când începe să capete sens munca unui dirijor?

– Când orchestra şi publicul se regăsesc împreună în muzică şi când cooptăm în ideea noastră artistică cât mai multă simţire. Singur, un dirijor nu are nicio valoare. Muzica clasică nu se va pierde niciodată, indiferent de câţi ani vor trece. Va rămâne o certitudine şi întotdeauna vom regăsi ceva nou în ea. Noi nu călcăm şi respirăm în fiecare zi la fel. Aşa este şi cu muzica clasică, căreia îi găsim valenţe noi de fiecare dată când o interpretăm. Dacă nouă ne place ceea ce facem, e clar că şi publicului îi va plăcea şi scopul va fi atins. Dirijorul trebuie să vorbească cât mai puţin şi să arate cât mai mult. În spatele fiecărui concert sunt sute de ore de muncă. Cheltuim multă energie, inclusiv la propriu, şi studiind, şi interpretând. Adeseori, scădem în greutate câte două kilograme chiar şi netranspirând, adică este o scădere energetică extraordinară, dar şi o încărcare pe măsură în acelaşi timp. Aplauzele de la finalul unui concert, ne umplu de fiecare dată de energie, sunt revigorante şi reconfortante.

– Cum e să trăiţi zilnic sub semnul muzicii, al artei?

– Nici nu mai fac diferenţa, este viaţa mea pe de-a-ntregul. M-am născut într-o familie de muzicieni, tata, Gheorghe Oprea, etnomuzicolog şi pedagog, dirijor al corului studenţesc „Gaudeamus”, care rivaliza pe vremuri cu „Madrigal”, mama, Marcela Oprea, pianistă şi corepetitoare la Liceul „Floria Capsali”, iar sora, soprană, în prezent este profesoară de canto la Piteşti. Tot timpul am fost înconjurat de muzică. Studiul individual este fundamentul activităţii unui dirijor. Repetiţiile şi concertul sunt doar vârful muncii. Fără această intensă muncă de pregătire, ghidarea muzicienilor nu este posibilă.

– Consacrarea ca dirijor cum a venit?

– La început eram concert maestrul Orchestrei Filarmonice a Tineretului Bucureştean, am debutat în anul 1996, însă parcă voiam mai mult. Şi am ales să pătrund şi în lumea artei dirijorale, la sugestia mamei. Încă îmi mai place să studiez şi la vioară cât am timp, deoarece nu poţi face două lucruri la un nivel înalt. Am studiat vioara cu Georgeta Atanasiu şi cu Mircea Constantinescu. Greu găseşti şi capeţi post de dirijor în calitate de proaspăt absolvent şi atunci m-am angajat violonist la Filarmonica din Râmnicu Vâlcea şi din când în când şi dirijam. Cred, totuşi, că adevărata consacrare a venit odată cu activitatea desfăşurată în cadrul Filarmonicii din Piteşti al cărui fondator artistic sunt alături de alţi colegi şi la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Sunt, cumva, în această dualitate care se completează foarte bine în sufletul meu, simfonicul cu opera. Apoi, sunt invitat permanent al filarmonicilor din ţară. Mă regăsesc foarte des în simfonismul german, în Beethoven, Brahms, dar dirijez cu aceeaşi plăcere compozitori francezi, italieni, ruşi, nordici…

– Fiecare artist are afinităţi faţă de un anumit sistem de valori. Cine vă încântă în profesie?

– Am doi maeştri de suflet: Ludovic Bács şi Valentin Gruescu, ambii exemple de măreţie, modestie şi generozitate. L-am întrebat pe Ludovic Bács: „Maestre, dumneavoastră ce lucrare sau stil favorit aveţi?”. Mi-a răspuns că noi, ca dirijori, nu avem voie să ne placă ceva anume. Valentin Gruescu este primul care, cumva, m-a aruncat în „foc”. Când eram în anul II, domniei sale i s-a propus să preia vestitul cor de copii care devenise cor de voci egale, „Voces Primavera”, cor de fete. Maestrul Claudiu Negulescu, dirijorul lor formator murise, şi Valentin Gruescu a fost rugat să preia conducerea acestui cor. A refuzat, avea multe îndatoriri didactice, şi, dintre toţi studenţii, mi-a propus mie să devin dirijorul corului. Am condus doi ani această formaţie corală, timp în care am susţinut câteva concerte şi am întreprins un turneu la Moulon, în Franţa. Printre formaţiile corale de suflet se numără şi Camerata „Danubii” de la Călăraşi pe care am preluat-o de la tata şi pe care am condus-o între anii 2000 şi 2004.

– Dacă ar trebui să faceţi în câteva cuvinte autoportretul dirijorului Tiberiu Dragoş Oprea, ce aţi sublinia?

– Că sunt sincer, calm, răbdător, perseverent… Că trăiesc pentru muzică.

A consemnat Violeta MOŞU