Andrei Mudrea este bine cunoscut în Republica Moldova şi peste hotarele ei datorită lucrărilor sale remarcabile din diverse genuri ale artelor plastice: pictură, grafică, sculptură şi artă-obiect.
Biografia sa, până la un punct, nu diferă cu mult de cea a intelectualilor basarabeni, care s-au format în anii ’70. El s-a născut la 29 aprilie 1954 în Mitocul Vechi, Orhei. Din 1969 până în 1973 a studiat la Şcoala de Arte Plastice „I. Repin”, actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău. Din 1975 a lucrat şi a studiat pictura în atelierul lui Mihai Grecu. Începând cu acelaşi an şi până în 1985, a fost profesor la Şcoala de Arte Plastice pentru copii din oraşul Orhei. A debutat în 1978 cu tablourile Mama şi Casa părintească (tehnică mixtă, alb pe alb), iar din anul 1978 şi până în prezent participă la toate expoziţiile organizate de Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, precum şi la multiple expoziţii de peste hotare. Tablourile şi art-obiectele artistului se află în numeroase colecţii publice şi în colecţii particulare în mai multe ţări, autorul fiind înalt apreciat şi bucurându-se de o mare popularitate în mediul artistic basarabean.
Şi totuşi există o diferenţă a modului în care s-a impus Andrei Mudrea. În anii ’70 proiecţia ideologică asupra artelor în spaţiul ex-sovietic fiind evidentă, curajul artiştilor era îndreptat spre păstrarea libertăţii de gândire, astfel încât a înţelege arta lui Andrei Mudrea înseamnă a înţelege sistemul cultural în care i-a fost dat să se înscrie. Precizăm că pictorul s-a afirmat în cadrul unei generaţii a artiştilor plastici din care fac parte Andrei Sârbu, Dmitri Peicev, Tudor Zbârnea şi alţii. Amintim că după invazia ex-Uniunii Sovietice în Cehoslovacia orice orientare spre modernitatea occidentală era taxată drept act de trădare a idealurilor comunismului sovietic. În aceste condiţii este cât se poate de clar că, fără susţinerea substanţială din partea înainte-mergătorilor cu merite incontestabile în domeniu, şansele tinerilor de a se afirma erau minime. Un astfel de îndrumător s-a dovedit a fi pictorul Mihai Grecu. Mudrea şi colegii săi de generaţie, care s-au format la şcoala lui Mihai Grecu, au fost nişte norocoşi, situaţia în artele plastice dovedindu-se a fi întrucâtva mai bună, în comparaţie cu cea din literatură şi din teatru, unde afirmarea tinerelor talente a fost poate mai anevoioasă. (…)
Bineînţeles, Andrei Mudrea, care făcea parte din cercul lui Mihai Grecu, alături de care „şi-a asumat riscul disidenţei” (Nicolae Guţu), a avut de îndurat de pe urma persecuţiilor care se ţineau lanţ. Anume, în aceste condiţii avea să o cunoască pe Leonida Lari, care, împreună cu soţul ei Mihai Iorga, au găzduit familia Mudrea în apartamentul lor modest. Acest tip de solidaritate intelectuală exemplară a avut un rol incontestabil în încurajarea spiritului novator în artă, pe care îl împărtăşea, de altfel, şi poeta Leonida Lari, învinuită de abstracţionism. Persecuţia şi marginalizarea celor orientaţi spre inovare era vădită şi în artele plastice, însă aici totuşi aerul „revoluţionar” occidental pătrundea mai lesne, această situaţie explicându-se prin rolul pe care l-au avut relaţiile de prietenie cu oamenii de creaţie din Moscova şi din Republicile Baltice, care erau supranumite „Occidentul Uniunii Sovietice”. De precizat că, pe plan european, spre finele anilor şaptezeci, se vorbea despre sfârşitul picturii, de-a lungul anilor ’80 critica de artă, aflată sub influenţa efectelor avangardei, discutând insistent acest subiect, pentru ca ulterior, după 2000, să nu se mai discute atât despre moartea picturii, cât despre „renaşterea” ei. Are loc un fel de coborâre a artei de pe soclu, acest proces de „desacralizare” fiind unul asumat de către artiştii plastici. Anume pe această cale merge şi maestrul Mihai Grecu, trăgându-i după sine şi pe tinerii temerari din categoria cărora făcea parte şi Andrei Mudrea.
Educat în spiritul curajului, atât de necesar unui artist, Andrei Mudrea, cu începere din anii ’90, va pleda pentru experiment în artă. La mijloc poate fi vorba şi de perioada gorbaciovistă, perestroika şi glasnost, care, fără doar şi poate, au lăsat urme în gândirea şi în mentalitatea oamenilor de creaţie. Experimentul care până atunci răzbătea cu greu în prim-planul preocupărilor artiştilor începea să aibă sorţi de izbândă, trecând de pe planul marginal pe unul mai avansat, deschizând calea interferenţelor, a melanjului tehnicilor în pictură. Pictorul orheian va lucra insistent la interferenţa dintre discipline, arta pentru el nelimitându-se doar la o „meserie”. Lucrând la frontiera dintre mai multe discipline, în care pictura, sculptura, ingineria etc. se asociază între ele, Andrei Mudrea scoate la lumină aspecte ţinute mult timp la index. Lucrări precum cele inspirate din Biblie – Ritual (1998), Iconoclastul (1987), Blagoslovire (1989), Ducerea crucii (1998), sau din istoria dramatică a românilor basarabeni: Amintiri despre Siberia (1980), Flori în noapte (1986), Orfelinatul, Sârmă ghimpată, Dialog (1987), Eclipsă (1988), Despărţirea Luminii de Întuneric (1989) – sunt o dovadă clară a procedeelor plastice puse în acord cu un anumit mesaj încărcat de semnificaţie simbolică. Descoperirea spiritualităţii, adevărul subiectului, care e universal şi atemporal, deblocarea imaginii trecutului, scrierea şi rescrierea trecutului, toate acestea vorbesc despre un alt fel de raportare a artistului la celălalt, care acum înseamnă raportarea la propria istorie, la istoria poporului.
Arta lui Andrei Mudrea te pune pe gânduri, te îndeamnă să reflectezi, să te conectezi la anumite momente legate de istoria neamului din care faci parte, dar, deopotrivă, şi la istoria culturală a lumii. Ea se înscrie într-o paradigmă a artei contemporane, care constă în reconfigurarea sensului normalităţii, statutul artistului şi al consumatorului de artă schimbându-se. Ne aflăm într-un univers în care are loc transgresiunea frontierelor, experimentarea între artă şi non-artă, astfel încât opera nu rezidă în obiectul propriu-zis (aşa ca în arta clasică şi în cea modernă), ci în ansamblul discursului pe care ni-l propune autorul, trăsătura caracteristică a artei contemporane fiind ruptura cu formele familiare ale artei. Aici, trebuie să mai adăugăm conflictul cu sistemul de valori dominant în perioada sovietică şi recursul la istoria necontrafăcută, relativ recentă, a Basarabiei, care include şi interzicerea valorilor religioase, şi foametea organizată, şi deportările. Aşa se explică, la un moment dat, construcţia socială a lucrărilor sale. Cât priveşte diversificarea incredibilă a materialului cu care lucrează artistul, ea demonstrează tendinţa spre hibridizare a artei la ora actuală, opera în arta contemporană din care face parte şi cea a lui Andrei Mudrea, integrând propriul context.
În perioada mai recentă a creaţiei sale, plasticianul îşi rezervă dreptul re-fabricării obiectelor, amuzându-se pe seama contextului în care acestea sunt plasate. Este evidentă aici ruptura cu arta modernă, care comunică, în mod predominant, trăirile interioare ale artistului, accentul fiind pus acum pe individualizare, pe modelul care structurează gândirea, pe discursul provocat de obiectul luat din contextul cotidian, obişnuit, ordinar şi pus într-un context artistic.
Ana BANTOŞ, critic literar, Universitatea de Stat Alecu Russo, Bălţi